Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 09:19

Cafenelele pe două roţi atacă şi piaţa Braşovului

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 13 martie 2017

Cafenelele pe două roţi atacă şi piaţa Braşovului

Adrian şi Roxana Bilă au adus pe piaţa locală în vara lui 2015 conceptul de cafenea mobilă Coffee-Bike în sistem de franciză şi au ajuns astăzi la două unităţi proprii şi patru prin parteneri. Cei doi soţi au preluat încă de la început şi masterfranciza pentru România şi după ce au testat ei înşişi conceptul au decis să îl extindă prin parteneri, aşa că deja sub acest brand sunt deschise şase cafenele mobile.
Acum antreprenorii se uită la extinderea în marile oraşe din ţară, precum Cluj, Constanţa, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Craiova, Oradea. „Spaţiile de vânzare sunt diverse. Sigur, la început, ne-am gândit că acest tip de comerţ se pretează preponderent spaţiilor publice”, spun cei doi antrepenori.
„Ideea business-ului vine din Germania, inspiraţia aparţinând lui Tobias Zimmer şi lui Jan Sander. În 2010, pe vremea când erau studenţi, cei doi antreprenori germani au avut această idee şi au început construcţia Coffee-Bike”, povesteşte Adrian Bilă. Conceptul s-a extins şi a ajuns în prezent la 170 de unităţi la nivel internaţional. Cei doi antreprenori nemţi au fost cei care au decis ca expansiunea să se realizeze în sistem de franciză la nivel internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat.
„Investiţia în sistemul de franciză Coffee-Bike este de 21.500 euro plus TVA. Sistemul pune la dispoziţia fiecărui nou francizat o bicicletă Coffee-Bike complet echipată, accesoriile şi ustensilele pentru preparare, toate informaţiile şi know-how-ul afacerii precum şi un stoc iniţial de marfă”, povesteşte antreprenorul român.
Practic, în momentul în care bicicleta este adusă în România, timp de o zi are loc un training intensiv şi de a două zi cafeneaua este activă şi îşi începe activitatea. Vânzările depind de amplasarea acesteia, de specificul ei. „Unul din avantajele Coffee-Bike este mobilitatea, asta însemnând că locaţiile pot varia de la o zi la altă. Alt plus îl reprezintă varietatea produselor ce pot fi oferite spre vânzare”. Astfel, în medie, o cafenea Coffee-Bike poate vinde în medie 100 – 150 băuturi pe zi, din care circa jumătate au la bază cafea. Francizatul plăteşte redevenţa lunară doar pentru specialităţile de cafea vândute. Preţul mediu al unei cafele este de 8 – 9 lei.
„La aproape doi ani de funcţionare, cifrele arată o medie zilnică a vânzărilor de peste 200 euro”. Vânzările anuale ajung astfel la circa 70.000 de euro.
Locaţiile sunt testate temporar, din punct de vedere al traficului şi al vânzărilor. „Bicicleta este total independentă, funcţionând până la 14 ore fără conexiune la curent sau apă. Fie că este amplasată pe un spaţiu public sau privat, la un eveniment sportiv, concert sau orice alt tip de manifestare, Coffee-Bike poate produce până la 120 de cafele în fiecare oră”. Antreprenorii afirmă că au mers cu cafeneaua mobilă pe plaja din Vamă Veche, la maratoanele din Piaţă Constituţiei sau la Fundulea, la cel mai mare eveniment agricol.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie