Cadourile Crăciunului 2007
Autor: Andreea ALDEA
Publicat la 15 decembrie 2007
Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că sărbătorile de iarnă se mută în… magazine. Pentru omul modern, Crăciunul aduce dincolo de bucuria de a sărbători alături de familie, „nevroza” găsirii cadoului perfect
Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că sărbătorile de iarnă se mută în… magazine. Pentru omul modern, Crăciunul aduce dincolo de bucuria de a sărbători alături de familie, „nevroza” găsirii cadoului perfect. Există cadouri care nu se demodează niciodată, dar există și cadouri „la modă”. Există cadouri potrivite pentru oricine, există și cadouri „personalizate”. Există și cadouri dorite de milioane de oameni de pe planetă. Un clasament al acestuia a fost întocmit de site-ul britanic top10christmasgifts.co.uk. Realizatorii topului atrag atenția că există cadouri ce nu își pierd niciodată din valoare: felicitările, ciocolata, vinul, bijuteriile și excursiile.
Pe de altă parte, atracțiile sezonului în materie de cadouri se concentrează în acest an asupra echipamentelor hi-tech. Iată care este clasamentul celor mai „la modă” cadouri de Crăciun.
Locui 1: Apple iPhone
Momentan nu se găsește pe piața din România, însă comercianții promit că de la toamnă el va apărea și în România. În Statele Unite s-au vândut peste un milion de bucăți în primele două luni de la punerea în vânzare, iar la lansarea oficială oamenii s-au călcat, la propriu, în picioare pentru a putea să cumpere produsul. Se presupune că un telefon de genul acesta „la liber” va costa pe piața europeană între 900 și 1000 de euro. Telefonul dispune de touchscreen, iPod și poate fi utilizat pentru navigarea pe Internet. Dispune de o memorie de 8, respectiv, 16 GB.
Locul 2: sisteme GPS
de navigare
Pe locul doi se află tot un „instrument” hi-tech, foarte util șoferilor. Autorii clasamentului l-au plasat pe această poziție motivând faptul că „partenerul de viață nu va mai avea scuze că a întârziat deoarece s-a rătăcit”. Un astfel de produs a apărut pe piața românească și poate fi cumpărat chiar și din supermarket-uri. Cel mai ieftin GPS auto costă în jur de 700 de lei, dar vine dotat doar cu harta României și a țărilor din Europa de Sud-Est. Pentru o tehnologie ceva mai evoluată trebuie să scoateți din buzunar peste 2000 de lei.
Locul 3: Consola wii
de la Nintendo
Consola de la Nintendo își merită poziția în top datorită faptului că poate fi controlată wireless. Practic, prin aceasta, utilizatorul poate interacționa cu ecran doar prin mișcare și indicând obiectele de pe ecran. Design-ul compact și absența firelor de legătură fac din consolă un gadget ce a stârnit admirația europenilor. Poate fi comandat doar prin intermediul Internetului și costă, în Marea Britanie, peste 179 de lire sterline.
Locul 4 : Picozz Battle Pack
Este jucăria cea mai bine vândută din acest an. Elicopterul permite derularea unor adevărate „bătălii” în aer, fiind capabilă să-și doboare adversarul printr-un sistem intra-red. Poate fi comandat doar prin intermediul Internetului, la prețul de 50 de euro.
Locul 5: The Smart Cycle
Este tot o jucărie, însă una inteligentă, așa cum ne atrage atenția producătorul. Practic, este vorba de o bicicletă care se conectează la televizor. Copii pot face mișcare dând din pedale, pot urma un traseu ce rulează pe ecranul televizorului sau pot învăța. Costă însă peste 89 de dolari.
Locul 6: iPod
Shuffle
Cu acest gadget poți asculta muzică și poți vedea filme în orice moment. Unii o consideră mai mult un moft, însă este, cu siguranță, unul dintre cele mai bine vândute produse. Un iPod de câțiva centimetri poate memora până la 240 de melodii. Prețul unui iPod cu memoria de 1 Gb sare de 300 de lei și poate depăși chiar și 400.
Locul 7: rame
digitale
Memory Frame este ultima invenție în domeniul vizualizării de documente digitale: vechile rame în care îți țineai fotografiile dragi vor fi înlocuite cu acest aparat modern, care îți afișează pe un ecran LCD imagini statice sau în mișcare, îți redă înregistrările audio sau video, fără a avea nevoie de un computer! Acest device citește Compact Flash și Secure Digital / Multi Media Card, realizând o adevărată panoramare a imaginilor tale preferate. Costă însă între 469 și 723 de lei.
Locul 8 : Halo 3
„Este anul 2552, umanitatea este de mult timp în război cu civilizația extraterestră Covenant. Acest conglomerat monstrus, întotdeauna pregătit pentru război, vede în oameni o formă de eliminare, din punct de vedere religios, crezând că eliminând specia umană, vor porni pe marele drum”. Așa sună scenariul celui mai nou joc lansat de Microsoft, Halo 3. Jocul este disponibil exclusiv pe consola Xbox 360 și a spart toate recordurile stabilite vreodată de un produs de entertainment, fie el film sau joc. În lume, Halo 3 a strâns peste 170 de milioane de dolari în primele 24 de ore de la lansare. Jocul este disponibil în rețeaua magazinelor Media Galaxy și în rețeaua partenerilor TNT Games, pentru un preț recomandat de 239,9 RON.
Locul 9 : Clocky
Este cea mai eficientă metodă de a te trezi din somn. Poate tocmai de aceea ajuns în acest top. Clocky nu este doar un simplu ceas, ci este unul chiar inteligent. În momentul în care începe să sune, ceasul sare de pe noptieră și începe să facă ture prin casă. Pentru a înceta să mai sune, trebuie să te dai jos din pat și să îl prinzi ca să-l poți opri. Poate fi comandat numai online și costă 50 de dolari.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu