Cacealmaua grecească

Prima reacție la anunțul lui Papandreou a fost una de surpriză. Și nu neplăcută – mai ales pentru cei neimplicați direct. Iată că grecii au o tresărire de orgoliu, de demnitate. Nu se dau, ca alții, pe mâna puternicilor zilei fără a schița vreun gest de împotrivire, chiar dacă sunt într-o situație disperată. Numai că ceea ce părea să fie orgoliu și demnitate, s-a dovedit o zi după, când premierul – strâns cu ușa de puterea bicefală europeană – a dat înapoi și a renunțat la consultarea populară, o simplă cacealma. Gestul era, însă, hazardat din start. El ar fi avut o logică dacă era făcut înainte ca Europa să șteargă jumătate din datoria monumentală pe care au acumulat-o guvernele ultimelor două decenii. Atunci da, era momentul ca poporul – beneficiar al tuturor mitelor politice prin care familiile Karamanlis și Papandreou s-au menținut la putere o atât de lungă vreme – să decidă dacă rămâne solidar cu politicienii sau îi aruncă în groapa cu lei. Dacă lăcomia și iresponsabilitatea bancherilor a condus la cea mai gravă criză financiară din ultimul secol, tot așa lăcomia și setea de putere a politicienilor a făcut ca țări ca Grecia sau chiar Italia să alunece pe toboganul dezastrului economic prin edificiul de minciună și ficțiune pe care l-au construit. Nu este vine poporului grec că i s-au oferit beneficii necuvenite și nejustificate. Și este de înțeles dificultatea de a accepta pierderea acestora. Dar cineva trebuie să achite nota de plată a acestei enorme ficțiuni. Și cine altcineva ar putea să o facă. Cacealmaua lui Papandreou se dezvăluie acum cu claritate. El a sperat să mai tragă ceva foloase de pe urma acestei manevre și să apară în ochii concetățenilor săi ca fiind profund implicat în rezolvarea problemei. A clacat însă în fața atitudinii hotărâte a liderilor din țările care țin în mână hățurile comunității. Șirul șantajelor grecești – de la amenințarea că vor trage după ei economiile implicate financiar și până la incertitudinile plasate asupra celei mai importante creații comunitare – moneda unică – n-au avut alt scop decât să amâne un deznodământ din ce în ce mai inevitabil. Deja, stingerea a jumătate din datorii – care, oricum, n-ar fi putut fi plătite niciodată – nu rezolvă mare lucru din ecuație grecească, după cum nici excluderea sa din zona euro nu ar face viața celor rămași mai ușoară. Cacealmaua grecească atrage însă atenția asupra reversului medaliei unei instituții ce părea hărăzită succesului definitiv. Uniunea Europeană este o construcție importantă dar care, ca orice construcție are vulnerabilitățile sale. Iar una dintre acestea o constituie tocmai amestecul acesta de responsabilitate și iresponsabilitate de la cel mai înalt nivel din națiunile componente.