Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 06:50

Ca la privat, plătit de stat. Maternitatea din Braşov începe să semene a spital european

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 07 august 2013

Atât ambulatoriul, cât şi saloanele Maternităţii vor intra într-un amplu proces de modernizare în perioada următoare, iar, de anul viitor, unitatea sanitară va putea concura cu spitalele private.

Ca la privat, plătit de stat. Maternitatea din Braşov începe să semene a spital european
În cel mult zece luni, ambulatoriul Maternităţii Braşov va fi unul modern şi va oferi condiţii şi servicii la nivel european. În perioada următoare, vor începe lucrările de modernizare a cabinetelor medicale, care vor fi dotate cu echipamente de ultimă generaţie, astfel că şi în spitalul de stat pacientele vor putea beneficia de servicii ca în clinicile private. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POR), iar durata de implementare este de 11 luni, iar valoarea investiţiei este de 2.169.119,60 lei, din care suma de 1.700.200 de lei este eligibilă. Consiliul Judeţean Braşov va plăti din fonduri proprii partea de cofinanţare care este de doar 2%, 34.004 lei (2%), TVA aferentă cheltuielilor eligibile, 408.048 lei, şi valoarea neeligibilă a proiectului, de 60.871,60 de lei.
În ambulatoriu vor fi cinci cabinete, dintre care patru de obstetric-gincecologie şi unul de neonatologie, dotate cu aparatură nouă, performantă, astfel încât să putem concura cu privatul. Acest proiect investiţional se va completa cu programul de reabilitare derulat prin Banca Mondială, unde suntem la faza de finalizarea a documentaţiei şi care sperăm că va demara în septembrie. Este meritul domnului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mihai Pascu, care a reuşit să deblocheze situaţia, prin semnarea contractului de vânzare – cumpărare a clădirii vechi şi terenului aferent, dintre Consiliul  Judeţean şi Biserica Evanghelică, altfel pierdeam 5-6 milioane de euro. Anul acesta, reabilităm corpul C al Spitalului, care este la un sfert din lucrări executat, unde vor fi rezervele pentru lăuze. Tot în acest an sper să schimbăm şi liftul, care este din 1951. Anul viitor, vor începe lucrările la corpul B, unde e sala de naşteri şi saloane pentru lăuze şi gravide şi se va mai face şi un corp nou, unde vor fi două lifturile. Este nevoie de o consolidare a clădirii şi au mai crescut costurile”, a precizat managerul Maternităţii, dr. Mircea Preda (foto dreapta).
Am reuşit să deblocăm conflictul cu Biserica Evanghelică prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare a acestui imobil. Astfel, s-au putut aloca şi banii de la Banca Mondială şi a putut fi implementat şi acest proiect cu fonduri europene pentru ambulatoriu. Banii din Consiliul Judeţean vin şi suplimentează achiziţii absolute necesare cum sunt lifturile, care sunt foarte vechi şi deja au început să cedeze”, a completat Mihai Pascu (foto stânga), vicepreşedinte CJ Braşov.
 
Maternitatea va avea şi rezerve de lux
Dacă nu se bătea palma cu Biserica Evanghelică, se pierdeau toate finanţările. Rezolvarea regimului de proprietate a fost un element esenţial pentru aprobarea finanţării. Este vorba de cumpărarea clădirii vechi şi a terenului, parte din el fiind necesar chiar pentru Ambulatoriu şi pentru amenajarea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, chestiune care revine în sarcina Consiliului Judeţean. Totodată, în corpul nou al spitalului, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, vor fi reabilitate opt saloane şi vor fi amenajate 20 de paturi, iar aceste rezerve urmează să ofere un confort sporit pacientelor, în momentul de faţă existând doar 13 astfel de rezerve. 
 
Neonatologie, oncologie, infertilitate, contracepţie, monitorizare maternofetală
După ce procesul de reabilitare se va încheia, în ambulatoriul Maternităţii Braşov va exista şi un cabinet de neonatologie, iar celelalte patru cabinete vor fi specializate pe oncologie ginegologică, infertilitate, contracepţie, dar şi pe monitorizare maternofetală, urmând a exista şi un punct de recoltare. Totodată, acestea vor fi dotate cu: ecograf echipat doppler, negatoscop, colposcop şi electrocauter.
 
25 de paciente pe zi, tratate în ambulatoriu
În prezent, la Ambulatoriul de la Maternitate se tratează, zilnic, 25 de paciente, în intervalul 7.00-15.00. „ Era nevoie de modernizarea acestui ambulatoriu pentru a putea oferi mai multe consultaţii, chestiune pe care ne-o reproşează CAS. După ce vom finaliza lucrările şi vom avea toate dotările necesare, cu siguranţă vom avea şi mai multe paciente”, a explicat managerul maternităţii. Totuşi, la nivelul spitalului există un deficit de personal, la nivelul întregii Maternităţi, de 200 de persoane, majoritatea locurilor vacante, 150, fiind de asistente medicale şi infirmiere.
 
Spital regional
Maternitatea braşoveană este practic un spital regional, în unitate fiind internate şi paciente din Covasna sau Harghita, iar cazurile complicate de la celelalte spitale de stat din judeţ, dar şi de la cele private, ajung tot aici. „Chiar dacă tratăm toate cazurile grave din regiune, am fost încadraţi ca maternitate de gradul III, iar decontul pe pacient este de 1.380 de lei şi nu de 1.600 de lei. Asta, din cauza faptului că nu am fost incluşi într-un ordin de ministru emis anul trecut în care erau trecute 50 de unităţi sanitare”, a explicat managerul spitalului, Mircea Preda. 
Maternitatea are, în momentul de faţă, arierate de 500.000 de lei, însă, Casa de asigurări are o restanţă de 450.000 de lei pentru cazurile tratate în plus în trimestrul al II-lea al acestui an.  
 
+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie