Business-ul semnăturilor de susţinere

Unul peste altul, cei 14 candidaţi la preşedinţie au strâns nu mai puţin de 8 milioane de semnături de susţinere. Practic, unul din doi români cu drept de vot a semnat pentru o anumită candidatură, pentru că legea interzice şi pedepseşte susţinerea mai multor candidaţi deodată. Este şi logic: nu poţi să mergi „la două capete”, cum se mai întâmplă doar în poker.
Aceste semnături reprezintă câteva zeci, dacă nu peste suta de metri de dosare şi ocupă un loc important în spaţiul de depozitare al Biroului Electoral Central. Teoretic, legea spune că BEC ar trebui să verifice prin sondaj realitatea acestor semnături, lucru care însă nu se întâmplă, practic, niciodată. Această realitate stimulează un fenomen izvorât din principiile pieţei: existând cerere, apare oferta! Dacă pentru partidele importante strângerea semnăturilor nu reprezintă o problemă, sarcina fiind împărţită între structurile locale, iar corectitudinea nu este lăsată la voia întâmplării (dacă, Doamne Fereşte, un judecător de la BEC se trezeşte din moţăiala pre-electorală şi dă din întâmplare peste vreo listă scoasă din burtă, vă daţi seama ce s-ar putea întâmpla) la candidaţii minoritari lucrurile se complică, aceştia nebeneficiind de o logistică proprie. Aici intră în joc samsarii de semnături: aceştia le au gata strânse şi le livrează la comandă. Poate singurul candidat din actualul scrutin care a încercat să joace corect – Ioan Ghişe – povesteşte că în ultima zi mai avea nevoie de vreo 20.000 de semnături. L-a contactat un samsar care i le-a oferit pe tavă, dar contra-cost. Şi cum sponsorii săi erau cam săraci, a fost nevoit să renunţe şi la ofertă şi la candidatură...
Cum spuneam, performanţa a cel puţin zece candidaţi ridică serioase semne de întrebare. Dar, cea mai spectaculoasă rămâne, fără îndoială aceea a fostului şef al spionajului, Teodor Meleşcanu, care în doar vreo două zile după ce şi-a anunţat demisia, a putut să se înscrie având ceva mai mult decât cele 200.000 de semnături necesare.
Cum le-a obţinut? Mister! Gurile rele spun că încă cu vreo două săptămâni înainte iniţiaţii ştiau ce se va întâmpla şi că structurile serviciilor au pus mână de la mână să le adune la timp. De ce? Aceleaşi guri rele pun operaţiunea pe seama îngrijorării serviciilor faţă de eventualele represalii ale viitoarei puteri faţă de suspiciunile de obedienţă faţă de cea trecută şi încercarea de a dovedi oricui că, la nevoie, pot lua o astfel de acţiune pe cont propriu.
Revenind însă la oile noastre, mă întreb de ce BEC nu dă dovadă de vigilenţa pe care a manifestat-o DNA faţă de neregularităţile comise la referendumul de suspendare a preşedintelui, când s-a declanşat hărţuirea votanţilor suspecţi?
De ce nu pot fi hărţuiţi, acum, cei care încalcă legea şi fabrică semnături ilicite, pentru nişte candidaţi ilegitimi? Poate că n-ar fi rău să se mai rărească rândurile veleitarilor care n-au altă intenţie decât să se afle în treabă, din asta având de câştigat electoratul.