Burghezia portocalie și țâța bugetului

Toate lucrurile astea șocante pe care le dezgroapă în fiecare zi o presă mai scotocitoare ca oricând, creează tot mai mult sentimentul unei societăți scăpate de sub control, în care se poate întâmpla aproape orice și în care autoritatea publică reprezintă o coordonată neglijabilă. Cei care ajung în „fruntea bucatelor” se instalează acolo nu pentru a gospodări mai eficient și mai echitabil resursele, ci pentru a-și tăia feliile cele mai consistente pentru consumul propriu, al lor și al găștilor politice care i-au promovat. Iată acest scandal al veniturilor exorbitante ale șefilor de Agenții - Agențiile astea sunt un fel de apendici ai Guvernului, în care premierul își numește rubedenii, fini, cumetri și alte obligații electorale pe care nu mai este nevoie să-i treacă prin filtrul confirmării Parlamentului sau Președinției. De cele mai multe ori, aceste Agenții fac ori lucruri inutile, ori formale. Oricum, aproape în nici unul dintre cazuri nu este necesar aparatul administrativ umflat pe care-l au la dispoziție doar pentru a-și justifica existența. Șefi ai acestor agenții au ajuns la venituri lunare de peste 100 de milioane de lei vechi, în timp ce șoferii și femeile de serviciu se răsfață cu 20-30 de milioane. Premierul a părut uimit că astfel de lucruri se întâmplă, de parcă el ar trăi pe o planetă și ceilalți pe o alta pe care abia acum o descoperă. A ordonat să li se taie lefurile la nivelul secretarilor de stat. N-a scos niciun cuvințel despre nenumăratele și fantasmagoricele sporuri care rămân în funcțiune. Și nici despre ce ar urma să se întâmple în grilă, pe verticala acestor salarii: șeful va avea vreo 40-45 de milioane, în timp ce adjuncții vor continua să încaseze suta? Dar nici măcar ăsta nu e lucrul cel mai important. Esențial este faptul că șeful guvernului nu dorește să știe cum s-a ajuns la astfel de lefuri, care este mecanismul care le-a generat și dacă nu cumva acesta va recidiva imediat după o sancțiune dată de ochii lumii. Asta este problema: faptul că reglementările în domeniu au fost constituite în așa fel încât să lase întotdeauna portițe pentru ocolirea legii. Pe ce bază a fost, de pildă, calculat salariul lui Atanasiu la AVAS? Cu cine a negociat? Ce criterii de performanță poate avea o instituție parazitară care de ani de zile nu există decât pentru a hrăni droaia de amploaiați care și-au găsit aici culcușuri de lux și care nu vor lucra niciodată pentru desăvârșirea unei privatizări care i-ar lăsa șomeri? Ce pericole întâmpină existența d-lui Atanasiu ca să ia consistentul spor de periculozitate? Cine-l amenință și de ce? Ce rău le-a făcut el celor care au dat deja șpăgi grase pentru a pune mâna pe câte un obiectiv industrial pe care să-l demoleze și să facă vile în loc? Aparatul de stat, cu precădere cel care care a proliferat, ca o metastază, în jurul cabinetului primului ministru, trăiește deja cu propriile reguli și într-un cadru dominat de interese. Acest aparat, creat și amplificat cu complicitatea tacită a Parlamentului, consumă resurse care ar fi suficiente pentru a acoperi gravele distorsiuni din domeniul salarizării unor categorii sociale defavorizate. Supărarea lui Tăriceanu este o comedie ieftină jucată în fața unei asistențe considerată a fi compusă din proști, dând un semnal discret de liniștire burgheziei portocalii instalată temeinic la țâța bugetului.