Bugetul UE: ce-am avut și ce-am pierdut!

Trimisul special al președinției la Bruxelles s-a bătut ca un leu pentru fiecare euro din bugetul alocat României până în 2020 când președinte va fi altcineva. În fața unui cuplu comunitar intimidat – Rompuy și Barroso – Băsescu al nostru a fost de neclintit. „40 de miliarde, ce ziceți?” – au spus cei doi. Președintele român i-a privit rece, cu ambii săi ochi și a rostit: „Ba nu! 39,8 miliarde. Într-o bună zi vom fi și noi contributori și nu vom vrea ca alții să-și bată joc de banii noștri!” Fâstâciți, cei doi au notat răspunsul românesc pe hârtie și s-au dus glonț la Cameron, să-roage să fie mai flexibil cu românii, din 2014. Apoi, epuizat de efortul depus în cursul negocierilor dure, președintele a ținut să dea țării vestea cea mare. „Victorie! I-am zdrobit! Am obținut cu 18% mai mult decât am cerut! N-a fost ușor, dar m-am descurcat!” Rămasul special acasă, Victor Ponta, n-a putut decât să ricaneze. „Am câștigat pe dracu! Ni s-a dat mai puțin cu 8 miliarde decât convenisem noi, amicii coeziunii. Lui Băsescu ce-i pasă, că din 2014 (poate chiar mai devreme) se duce să se plimbe cu vaporu’ și noi va trebui să ne descurcăm!” Probabil că dacă la summit mergea Ponta și rămânea Băsescu acasă, lucrurile ar fi arătat, în mare, la fel: Ponta s-ar fi lăudat cu ce-a obținut, iar Băsescu l-ar fi criticat că nu a negociat în mod serios, cum ar fi făcut el. Nu asta este important, însă. Ci faptul că mulți-puțini, banii pe care ni-i rezervă Comisia, după aprobarea de către Parlamentul European, sunt teoretici. Nu înseamnă că România va încasa, automat, aceste sume, mai ales în privința fondurilor de coeziune. „Ticăloșia” europeană constă în faptul că putem avea acces la acești bani dacă punem și noi o parte. Or, nouă tocmai banii ăștia ne lipsesc. În bugetul României figurează prea puțini bani românești care să ne dea acces la banii europeni. Deși este evident faptul că în condițiile continuării recesiunii, nu putem aștepta infuzii de capital din alte părți. Economia noastră merge prost, iar mediul de afaceri este sufocat de taxe și restricții absurde. Cine să se mai aventureze cu bani în România, și de ce? Toată discuția legată de bugetul european ar avea un sens dacă am fi în stare să cheltuim sumele – mici, mari – care ne-au fost alocate. Or, aceasta este o probabilitate extrem de incertă atâta timp cât noul minister al dlui Teodorovici s-a remarcat până acum doar prin transportarea fără rost la Bruxelles a peste o sută de reprezentanți ai domeniului, ca să pună două întrebări comisarilor de resort. Episodul stresant al summit-ului mai ridică o problemă: aceea a reprezentării noastre. Pe tema respectivă s-au strâns acolo șefii de guverne, responsabili cu bugetul. Doar noi (și încă vreo două țări) am fost reprezentați de un președinte care nici măcar nu navighează în aceeași barcă cu guvernul. Un președinte care, practic, se reprezintă doar pe el, neavând instrumente de comunicare și colaborare cu Executivul care suportă deciziile sale, pentru care n-are mandat. Asta e o problemă gravă, a cărei perpetuare va afecta grav, în continuare, evoluția socială și politică și pe care, deocamdată cel puțin nu prea văd cine și cum o poate rezolva.