Bugetul orașului este gata de vot
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 27 ianuarie 2007
Ieri după-amiază, la Centrul Cultural Reduta a avut loc dezbaterea publică a proiectului bugetului municipiului pe anul 2007, înainte de a fi supus votului Consiliului Local Brașov
Ieri după-amiază, la Centrul Cultural Reduta a avut loc dezbaterea publică a proiectului bugetului municipiului pe anul 2007, înainte de a fi supus votului Consiliului Local Brașov. La dezbaterea publică au participat pe lângă toți șefii serviciilor din Primărie și ai instituțiilor subordonate Consiliului Local Brașov și cetățenii interesați de acest subiect. Totodată, prin intermediul unor formulare care au fost distribuite la intrarea în sală, s-a făcut un sondaj legat de domeniile în care ar trebui să se facă investiții mai mari și cele în care fondurile alocate ar trebui reduse.
Încă de la început, primarul George Scripcaru le-a spus celor prezenți că bugetul de anul trecut, care a fost estimat la aproximativ 100 de milioane de lei, numai din taxe și impozite, s-a dovedit a fi defapt mai mare. „Am reușit ca prin acțiunile demarate să atragem mai mulți bani la bugetul local. Principala orientare a noastră a fost să recuperăm debite de la societăți comerciale, deoarece acesta era punctul nevralgic al bugetului municipiului Brașov”, a spus primarul George Scripcaru.
Cei mai mulți bani se duc către învățământ
Pentru acest an, s-au estimat încasări din impozite și taxe locale de 130 de milioane de lei. Pe total, bugetul general al municipiului Brașov este estimat la 372,58 de milioane de lei, la impozite și taxe adăugându-se impozitul pe venit și sumele defalcate din TVA.
În ceea ce privește cheltuielile, cel mai mult în acest an va primi capitolul învățământ. Cele 131,03 milioane de lei vor acoperi cheltuielile cu salariile pentru personal, precum și toate cheltuielile de întreținere.
Pentru subvenționarea energiei termice livrată populației s-au alocat 28,8 milioane de lei. Totodată, către asistența socială se vor duce 18,27 milioane de lei, bani care vor fi folosiți în special pentru hrana zilnică oferită la Cantina de ajutor social pentru cele 200 de persoane și adăpostirea a alte 100 de persoane. La acestea se adaugă transportul, depozitarea și distribuția de lapte praf, cheltuielile de funcționare ale Direcției de Servicii Sociale, cheltuielile de funcționare pentru cinci creșe și sprijin financiar pentru Fundația Hospice Casa Speranței.
Pentru reparațiile străzilor s-au alocat 58,51 milioane
de lei
Capitolul Transporturi și Comunicații are alocat pentru acest an 73,35 de milioane de lei din care, pentru Regia Autonomă de Transport local, pentru diferența dintre cheltuielile și veniturile activității de transport urban suma de 16,84 milioane de lei. La acest subcapitol banii vor fi împărțiți pentru acoperirea a 50% din costul biletelor pentru cei care beneficiază de această reducere și pentru ratele de capital la contractele pentru achiziția noilor autobuze. Al doilea subcapitol îl reprezintă reparațiile străzilor principale și secundare, pentru care este alocată suma de 58,51 de milioane de lei.
Pe lângă aceste capitole, în buget mai există sume alocate pentru cultură (17,95 de milioane de lei), apărare națională (0,06 milioane de lei), ordine publică (8,01 milioane de lei), tranzacții privind datoria publică (1,93 milioane de lei), funcționarea primăriei și a Direcției Fiscale (23,36 milioane de lei), protecția mediului (17,07 milioane de lei), Servicii de Dezvoltare Publică (48,05 milioane de lei), alte servicii publice generale (2,5 milioane de lei) și pentru alte acțiuni economice (0,2 milioane de lei).
După prezentarea proiectului de buget, unii participanți la dezbatere au făcut diverse propuneri, cum ar fi pentru investiții la CET, astfel încât să fie redus costul gigacaloriei sau pentru implicarea Consiliului Local în construcția aeroportului de la Ghimbav. În acest caz, primarul George Scripcaru a explicat că acest lucru este deja demarat. Reprezentanții unor asociații de proprietari au mai propus alocarea de fonduri mai mari pentru reabilitarea termică a blocurilor.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu