București – oraș închis!

Cu aproape o lună înainte de momentul deschiderii sommet-ului francofon, autoritățile și media au început să inducă publicului ideea că reuniunea găzduită la București va fi – din punctul de vedere al funcționalității orașului – o veritabilă catastrofă. Cel mai mult s-a bătut monedă pe dificultățile pe care le va crea organizarea de piste speciale de deplasare pentru coloanele oficiale și închiderea unor mari zone din centrul orașului accesului publicului. Ca lucrurile să fie cât mai limpezi s-a procedat și la câteva simulări care au reușit cu succes să dea peste cap bruma de funcționalitate pe care și așa o mai are urbea noastră, copleșită de problemele unei creșteri necontrolate și prost gestionate. O soluție pentru atenuarea problemelor a fost văzută de către Guvern în eliminarea din trafic a unei bune părți din populație – și n-a putut fi vizată decât cea bugetară – prin „lăsarea la vatră” timp de trei zile a unora dintre cei care n-ar fi făcut altceva decât să încurce lucrurile. Reglementările de circulație fac parte integrantă din planul de asigurare a securității participanților. Este unul dintre cel mai complex și mai strict care s-a pus vreodată în aplicare la București. Pentru cei care au avut de-a face cu aceste lucruri pe vremea lui Ceaușescu, nu este aproape nimic nou. Sau în minus. Ceea ce pe vremuri era caracterizat ca exces, ca obsesie a protejării de orice ar fi putut atenta la siguranța celor mai iubiți doi fii ai națiunii, acum devine la ordinea zilei. În fața spaimei de a nu face vreo greșeală, autoritățile au luat măsuri care ar fi trezit revolta oricărui reprezentant al națiunilor democratice care vedeau constant în România un stat polițienesc care nu ține cont de nici unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Este o ironie a soartei că, la 16 ani după căderea comunismului, metodele de care uzau reprezentanții acestuia revin în actualitate cu o forță de neimaginat. Sunt sigur însă că, de data aceasta, nimeni dintre aceia pentru care sunt luate aceste măsuri nu va fi șocat sau revoltat. Lumea s-a schimbat și, paradoxal, statele democratice au mai învățat câte ceva de la sistemele totalitare: cum să se păzească de riscurile terorismului, făcând lucruri care în vremuri normale nu s-ar fi făcut! Bucureștiul este, deci, trei zile, un oraș închis. Un oraș pe care cei care vin din toate colțurile lumii îl văd, practic, doar prin parbrizul mașinilor care-i poartă dintr-o parte în alta, la distanță de oamenii pe care ar fi trebuit – și ar fi meritat – să-i cunoască. România oferă în dulcele stil clasic o imagine de galantar, lipsită de suflul real al existenței sale umane. Ceea ce ar fi trebuit să constituie miezul acestei reuniuni – contactul nemijlocit cu realitatea românească – nu mai este, din păcate, posibil. Dintr-un alt septembrie, nu prea îndepărtat, lumea s-a schimbat atât de radical încât, iată, se sting până și diferențele de calitate care identificau democrația de nedemocrație, libertatea de captivitate. Am devenit cu toții captivii spaimelor și obsesiilor pe care le-au lansat ca o otravă de acțiune lentă, zborurile sfârșite în structura orgolioasă a Gemenilor…