Buboiul de la ASF

În 2012, când era şef peste Supravegherea Asigurărilor (parcă aşa se numea înainte de a se înfiinţa ASF), Daniel Tudor se binecuvântase cu cel mai mare salariu de bugetar din România: circa 40.000 euro! Un salariu astronomic, chiar şi pentru mediul privat românesc, pus în operă pe principiul că banii nu veneau de la Buget, ci din contribuţiile societăţilor de asigurare. Este un principiu care dăinuie şi azi – ignorând faptul că statul este cel care transferă acest monopol - chiar dacă salariile şefilor de la ASF au scăzut considerabil, întâi printr-o iniţiativă personală a lui Ruşanu, în momentul în care vâlva stârnită de acest exces ameninţa să dea la fund sistemul, iar apoi prin diligenţele lui Negriţoiu, care fusese convins că nu e decent ca la ASF salariile să fie mai mari ca la Banca Naţională, instituţie-etalon pentru bunăstarea personală a finanţiştilor. Nici astăzi ASF-ul nu stă rău, ba chiar mai bine decât se dădeau asigurări pentru că o parte dintre beneficii au fost disimulate în sporuri şi suplimente care fac ca viaţa nenumăratelor rubedenii de personaje din politică să fie una dintre cele mai confortabile, în folosul celor care le-au pus pilele corespunzătoare.
Revin la dl Tudor, cel atât de bine înfipt în sistem încât toate eforturile depuse de fostul său tovarăş, Ruşanu, de a-l înlătura din echipă nu au avut succes, el rămânând vicepreşedinte datorită influenţei politice exercitate prin sponsorizările partidului liberal (în care şi-a înscris nevasta, căreia i-a şi achiziţionat un confortabil scaun de senator). Cu toată cheltuiala, doamna Doina Tudor rămâne unul dintre parlamentarii cu cea mai mare avere la vedere, conform declaraţiei depuse la instituţie.
Chemarea lui Tudor la audieri la DNA a constituit o surpriză pentru cei care au crezut că, în bătălia surdă cu Ruşanu, el ar fi fost câştigătorul. În ciuda acuzaţiilor publice făcute de fostul preşedinte ASF la dresa manevrelor sale ilegale în cazul ASTRA (al cărei faliment ar fi încercat să-l împiedice), Tudor a rămas în echipa de comandă a Autorităţii până ieri, când a ieşit de la DNA în cătuşe. Probabil că pentru colaboratorii săi nu a fost o surpriză, dar pentru omul de rând, faptul că un individ burduşit cu banii obţinuţi aproape legal are tupeul să ceară o şpagă de 3 milioane euro de la patronul CARPATICA reprezintă o culme a lăcomiei şi nesimţirii. Şi dacă nu ar fi fost strâns cu uşa Carabulea, ar fi rămas bine mersi şi cu banii încasaţi şi de-a dreapta lui Mişu Negriţoiu. Faptul că în calitate de cărăuşi al valului s-au aflat doamna senator şi un fost secretar general al Senatului nu face decât să ne convingă de faptul că fenomenul corupţiei este acceptat şi aproape de la sine înţeles în mediul politic.
Probabil că măcar în acest caz, mai mult decât evident, Codruţa Kovesi va reuşi să amelioreze procentul de recuperări prin confiscări extinse. Pentru mine rămâne doar nedumerirea legată de faptul că, în ciuda bunelor intenţii anunţate, Mişu Negriţoiu nu a reuşit să spargă “buboiul” de la ASF unde colcăie încă tranzacţiile necurate ale vechilor “militanţi”.