BTT 50 - un parastas de gală

Puţini sunt cei care şi-au amintit că s-au împlinit zilele acestea 50 de ani de la înfiinţarea Biroului de Turism pentru Tineret. Sau „betete”, cum era mai cunoscut în epocă. Acest BTT a fost un fenomen care nu prea s-a potrivit cu epoca. A cam luat-o înaintea ei. Constituit cu obiectivul ideologic de a educa tânăra generaţie în spiritul dogmei socialismului naţional, acest organism s-a detaşat cu discreţie dar cu eficienţă de servituţile politice, reuşind să devină un veritabil laborator de creaţie şi gîndire liberă. Atâta cât o permitea cenzura vremii, care se obişnuise şi ea se mai închidă un ochi la manifestările care nu corespundeau sută la sută indicaţiilor şi liniei partidului. Spiritul BTT-ist s-a manifestat în câteva locaţii care au devenit emblematice. Cea mai emblematică dintre toate a fost însă Costineştiul, transformat în timp record dintr-un sat prăfuit care trăia doar vara, într-un un veritabil laborator de gândire şi creaţie liberă şi îndrăzneaţă. Timp de câte patru luni în fiecare an Costineştiul devenea o capitală a tinereţii şi al culturii tinere. S-au impus acolo câteva manifestări rămase de referinţă. Festivaluri de teatru şi film, expoziţii, concursuri, concerte şi - poate mai ales - Radio Vacanţa, cu siguranţă cel mai ascultat post de radio al vremii. Aflat sub protecţia Delfinului Nicu Ceauşescu, Costineştiul  scăpa sistematic controlului de partid şi dezvolta direcţii de acţiune culturale greu de imaginat prin alte locaţii . Un model pentru acest gen de frondă internă a fost Festivalul filmului pentru tineret, în special „organul său de presă” - SECVENŢA, care poate fi considerat un precursor pentru presa liberă de după 1989 şi un veritabil laborator în care un grup de tineri (pe atunci) gazetari a experimentat genuri şi stiluri care aveau să facă din ei şi din publicaţiile pe care le-au condus veritabile vedete media. Nu a fost, bineînţeles, doar cazul filmului. Salonul Naţional de Grafică Satirică al Tineretului a promovat pe simezele Clubului staţiunii lucrări pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să le afişeze prin vreo altă galerie, iar Teatrul de Vară era luat cu asalt la reprezentaţiile picante în care actorii colaborau cu dramaturgii introducând replici pline de „fitile”. Vreme de două decenii Costineştiul a fost Nava Amiral a spiritului tânăr şi rebel. A încetat, paradoxal, să mai fie ceea ce experimentase cu succes, chiar atunci când a venit, neaşteptată, Libertatea, cea care în loc să adâncească procesul, l-a anihilat.
Astăzi staţiunea Tineretului - ceea ce a mai rămas din ea - este asemenea Evangheliei, o epavă scufundată în mlaştina mercantilismului şi a liberei iniţiative. Probabil că peste mulţi ani, când arheologii viitorului vor dezgropa din nisip şi munţii de gunoaie care se adună conştiincios odată cu vegetaţia invazivă, nişte monumente şi sculpturi cărora li s-au pierdut şi numele şi autorii, se vor entuziasma în faţa gradului de civilizaţie artistică la care ajunsese o societate despre care istoria nu a mai păstrat prea multe date. Chiar şi astăzi este dificilă refacerea tabloului a ceea ce a fost o veritabilă galerie de artă în aer liber, pe care turiştii  îşi usucă  costumele de baie sau le încalecă pentru a admira marea...