banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8771 - 20 oct 09:46

„Brexit-ul” a dublat cererile de locuinţe pentru unul dintre dezvoltatorii imobiliari din Braşov

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 08 iulie 2016

Interesul românilor din Marea Britanie pentru locuinţe noi în România a crescut traficul site-urilor imobiliare cu cel puţin 30%, iar dezvoltatorii se aşteaptă la semnarea primelor tranzacţii.

„Brexit-ul” a dublat cererile de locuinţe pentru unul dintre dezvoltatorii imobiliari din Braşov
Votul prin care britanicii au decis să iasă din Uniunea Europeană în urmă cu aproape două săptămâni a dublat cererile de locuinţe pentru dezvoltatorul Maurer Imobiliare din Braşov, fondat de omul de afaceri Simon Maurer. Aproximativ 40 de persoane au contactat compania în ultimele zile, în contextul în care, în aceeaşi perioadă din 2015, cererile erau la jumătate.
„Am anticipat cumva acest rezultat şi am targetat ofertele noastre către Marea Britanie, Germania, Italia şi Republica Moldova. Imediat după Brexit, traficul pe site provenit doar din Marea Britanie a crescut cu 85%“, au susţinut reprezentanţii Maurer Imobiliare. Boom-ul înregistrat pe site s-a concretizat şi în cereri specifice, la telefon şi pe internet, ale românilor stabiliţi în Marea Britanie care au decis să se întoarcă acasă.
 
Maurer va definitiva nouă blocuri
„Săptămâna aceasta ne-au sunat două familii - una voia să cumpere trei apartamente din ansamblurile noastre rezidenţiale, cealaltă opt apartamente. Probabil le închiriază sau le revând ulterior şi au rentabilitate 10%. Dacă anul trecut, în luna iunie, aveam 20 de cereri din Londra şi Anglia, anul acesta am avut 40, deci cererea din acea zonă practic s-a dublat“, adaugă cei de la Maurer Imobiliare, companie care urmează să predea la cheie nouă blocuri în Braşov. 
Anul trecut, Maurer Imobiliare a vândut peste 700 de apartamente numai până în septembrie, în creştere cu 18% faţă de 2014, iar 2016 va aduce un plus de 20% faţă de 2015, potrivit estimărilor făcute anul trecut de companie.
„La câteva zile după după Brexit, începând cu 29 iunie, a fost o creştere considerabilă a numărului de vizite (pe site - n. red.) din Marea Britanie, cu 30% mai mult decât de obicei. Oricum, Marea Britanie ocupă locul al doilea în topul vizitatorilor de pe site-ul nostru, după România. S-a văzut o cerere în creştere din zona aceea, dar nu putem vorbi încă despre tranzacţii încheiate, a trecut totuşi prea puţin timp“, a precizat şi Eduard Uzunov, proprietarul agenţiei imobiliare Regatta Real Estate.
 
Atraşi de preţurile accesibile
Ce i-ar putea atrage pe românii de peste graniţe în România sunt preţurile locuinţelor. Dacă în România, un apartament cu trei camere porneşte de la 55.000 de euro, în Marea Britanie preţul mediu al unei locuinţe se apropie de 500.000 de lire sterline, potrivit unor estimări anterioare ale Centrului de Cercetare pentru Afaceri şi Politici Economice, citat de Bloomberg.
În Marea Britanie, impactul este în contrast cu ceea ce se întâmplă pe piaţa locală. Potrivit Bloomberg, sectorul britanic al construcţiilor a înregistrat, în luna iunie, cel mai accentuat declin din 2009, activitatea de pe segmentul construcţiilor rezidenţiale fiind sufocată de perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Segmentul rezidenţial britanic a înregistrat cea mai slabă performanţă, contractându-se în cel mai rapid ritm din decembrie 2012. Activitatea de pe segmentul construcţiilor comerciale s-a contractat de asemenea. Declinul a fost generat de reducerea comenzilor şi lipsa de noi contracte, potrivit Markit Economics. În Marea Britanie lucrează în jur de 150.000 de români.
+0 -0

Comentarii

Lazar

2016-07-08 08:16:47


Ar trebuii urgentat realizarea aeroportului pentru ca interesul pentru locuintele din Brasov sa depaseasca 100%. Petrica

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie