Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 14:38

Braşovul vechi şi nou: Pe ce se duc 1,210 miliarde de lei, ce proiecte vechi duce mai departe Braşovul, cu ce proiecte noi vine administraţia Coliban

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 ianuarie 2022

Braşovul vechi şi nou: Pe ce se duc 1,210 miliarde de lei, ce proiecte vechi duce mai departe Braşovul, cu ce proiecte noi vine administraţia Coliban

Primăria Braşov şi-a anunţat marţi, 25 ianuarie, proiectele de investiţii pe acest an ce au fost incluse în bugetul local. Pe listă sunt proiecte vechi, amintite şi anul trecut, dar şi unele idei noi, care anul acesta ar urma să treacă prin etapa documentaţiilor tehnice. Proiectul va fi supus unei consultări publice online, ce se va desfăşura în 1 februarie, de la ora 16.00, iar până în 3 februarie sunt aşteptate şi opiniile scrise de la cetăţeni. Ulterior, în 11 februarie, actul normativ va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov. Este de aşteptat să fie discuţii între aleşi, mai ales că marţi consilierii locali liberali au reclamat faptul că Primăria Braşov nu le-a pus la dispoziţie toate documentaţiile. Pe de altă parte, la finalul săptămânii trecute, consilierii locali PSD au anunţat proiectele pe care le vor finanţate de la bugetul local al municipiului Braşov.

9 axe de dezvoltare
Conform proiectului pregătit de Primăria Braşov, bugetul anul acesta, care, la capitolul cheltuieli, se ridică la 1,210 miliarde de lei, este structurat pe 9 axe de dezvoltare, respectiv Braşovul dezvoltat armonios“ – 108,63 milioane lei; „Braşovul pietonilor, bicicliştilor şi al traficului relaxat“ – 137,38 milioane lei; „Braşovul verde şi curat“ – 71,78 milioane lei; „Braşovul educat“ – 65,0 milioane lei; „Braşovul sănătos şi cu grijă pentru toţi“ – 26,95 milioane lei; „Braşovul administrat corect“ – 7,82 milioane lei; „Braşovul prosper“ – 18,64 milioane lei; „Braşovul cultural“ – 58,44 milioane lei şi „Braşovul sportiv“ – 56,66 milioane lei.
 
Un nou stadion, tot în stadiul de proiect

Printre altele, şi anul acesta, pe listă se regăsesc investiţii anunţate şi anii trecuţi, cum sunt cele două trasee pentru biciclişti (pentru care au fost obţinută o finanţare europeană), pregătirea documentaţiei pentru viitorul Stadion Municipal sau amenajarea unor centre sociale-culturale de cartier în locul unor foste centrale termice sau realizarea unor monumente în dedicate eroilor Revoluţiei din 1989, lui Cornel Liviu Babeş sau eroilor revoltei muncitoreşti din 1987.
De asemenea, au fost reamintite proiectele parcărilor de la intrările în oraş (de tip park and ride), pentru care sunt programate documentaţiile tehnice.
Tot un proiect amintit anii trecuţi este centrul pilot de asistenţă medicală comunitară, acesta urmând a fi amenajat într-un cartier.
La fel, în proiectul de buget este reamintit centrul de asistenţă comunitară de pe strada str. Dobrogea, care ar urma să se amenajeze în clădirea fostului punct termic.
Ca şi anii trecuţi, în proiectul de buget sunt amintite investiţiile din Poiana Braşov (modernizare şi extindere). De asemenea, vor fi refăcute documentaţiile tehnice pentru un proiect mai vechi aflat pe agenda municipalităţii, respectiv mini-complexul sportiv din Parcul Tractorul.

Parcare subterană la „Judeţean”, proiect nou pe lista Primăriei Braşov
Ca elemente de noutate, pe listă apar proiecte precum amenajarea pieţelor agroalimentare „Astra” şi „Star”, pregătirea documentaţiilor tehnice pentru realizarea unei parcări supraetajate cu lift într-un cartier, dar şi a unei parcări în zona de agrement „La Iepure”.
La capitolul studii şi documentaţii, se regăsesc proiecte pentru lucrări de reabilitare la Casa Sfatului. O idee nouă anunţată de Primăria Braşov este şi realizarea documentaţiei tehnice pentru o parcare în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
Tot ca element de noutate, în proiectul de buget se regăseşte documentaţia tehnică pentru reconversia funcţională şi reutilizarea suprafeţelor abandonate din Răcădău-Dealul Melcilor (fosta carieră) sau pentru construirea unui adăpost pentru câinii fără stăpân.
Nou este şi proiectul unui campus şcolar pe strada Şcolii nr.11, pentru care anul acesta se vor realiza documentaţiile tehnice.

Consilierii locali PNL spun că nu vor vota bugetul în necunoştinţă de cauză
Modul în care a fost pregătit bugetul local pe anul acesta a fost reclamat de consilierii locali din PNL, care susţin că nu au primit documentaţia detaliată. Mai exact, a declarat viceprimarul Braşovului, Sebastian Rusu, care este şi liderul grupului PNL din Consiliul Local, „în 19 ianuarie, domnul primar Coliban a convocat o întâlnire cu liderii de grup PNL, USR şi PSD, la care am participat, începând cu ora 19.00. Dânsul ne-a prezentat varianta de buget, dar fără a ne fi puse la dispoziţie documente. A fost o discuţie de o oră, în care dumnealui a citit din nişte înscrisuri şi cam atât. Cum era firesc, i-am cerut să ne trimită bugetul detaliat pentru a-l studia, pentru că nu puteam să ne pronunţăm aşa, în grabă, asupra bugetului Braşovului, doar pe baza unei lecturi realizată de dânsul în cadrul acelei întâlniri. Am încheiat întâlnirea atunci, urmând ca a doua zi, joi, 20 ianuarie, domnul primar să ne trimită bugetul, pentru ca fiecare lider de grup să îl analizeze împreună cu colegii săi, urmând ca vineri să ne întâlnim cu toţi consilierii locali, pentru a avea o discuţie. Din păcate, a doua zi, joi, nu am primit nimic, nicio informaţie despre buget”.
Acesta a menţionat că au urmat alte discuţii şi vineri, 21 ianuarie, la ora 10.00, când „am primit nişte tabele cu ceva extrase din buget – 8 pagini, nicidecum prezentarea detaliată a acestuia, pe capitole bugetare. În continuare, în aceeaşi zi, tot vineri, la ora 16.00, domnul primar ar fi vrut să ne întâlnim pentru buget. Mulţi dintre colegi erau la serviciu, intervalul de timp era prea scurt pentru o analiză temeinică şi serioasă, astfel că, având în vedere importanţa acestui proiect pentru comunitatea braşoveană, i-am solicitat domnului primar să ne revedem marţi, 25 ianuarie. Apoi le-am cerut în mod expres, în mod repetat, prin e-mailuri, atât domnului primar, cât şi doamnei de la Serviciul Buget să ne trimită varianta completă a proiectului de buget de venituri şi cheltuieli al municipiului Braşov”. Conform aceleiaşi surse, în 25 ianuarie, aleşii locali din PNL nu au primit varianta completă a proiectului de buget.
„La un moment dat, într-o exprimare destul de agresivă, dânsul mi-a transmis că «e complicat bugetul» şi că «e dificil tot bugetul de 60 pagini pentru consilierii locali să-l citească». Nu ştiu cum de a ajuns domnul primar la asemenea concluzii şi de ce ajunge să îi desconsidere pe colegii mei consilieri locali. Să nu se aştepte că vom vota în necunoştinţă de cauză sau că vom vota proiectul în condiţiile în care informaţiile vor fi trimise cu foarte puţin timp înaintea şedinţei de Consiliul Local”, a avertizat Rusu.
Viceprimarul Sebastian Rusu a primit un răspuns din partea primarului Allen Coliban, care a afirmat că în următoarele săptămâni vor continua discuţiile cu Comisia Economică a Consiliului Local, cu celelalte comisii de specialitate, dar şi cu lideri grupurilor politice din Legislativul local.
Totodată, edilul a menţionat că în 25 ianuarie, toţi aleşii locali au primit ultimele informaţii. „Am convocat vineri (21 ianuarie – n.r.) şi astăzi (25 ianuarie – n.r.) două sesiuni de informare şi de discuţii cu consilierii locali, în scopul prezentării bugetului”, a declarat primarul.
 
Cele 10 proiecte ale PSD

Pe lângă proiectele pregătite de Primăria Braşov, o listă de investiţii sau programe pentru care vor solicita finanţare de la bugetul local în acest an. Unele dintre proiectele propuse de social-democraţi nu sunt noi, fiind amintite şi anul trecut, cum este cazul celui care vizează amenajarea drumului vechi către Poiana Braşov, unde ei doresc  amplasarea de bănci, mese şi toalete ecologice. De asemenea, un program despre care au amintit în anul 2021 şi pentru care vor solicita finanţare de la bugetul local este cel privind acordarea voucherelor pentru sănătate dentară copiilor proveniţi din familii cu o situaţie economică precară.
Finanţare de la bugetul local vor solicita social-democraţii şi pentru „Voucherul Mama”, prin care ar urma să se acorde tichete valorice femeilor însărcinate din municipiul Braşov, pentru analize şi controale medicale.
Alt voucher solicitat de social-democraţi este cel de 500 de lei, pentru achiziţia de biciclete. Anul acesta ar urma să se acorde 1.000 de vouchere.
Pe lista proiectelor PSD este şi proiectul de amenajare a unui spaţiu de joacă pentru copii pe Bulevardul Victoriei nr. 3 (la fosta fântână arteziană) şi instalarea unor dispozitive de supraveghere video în zonă , dar şi cel privind iluminatul arhitectural al tuturor clădirilor emblematice ale Braşovului - ce se află pe teritoriul oraşului.
O altă propunere a PSD Braşov vizează construirea de centre de informare şi promovare turistică în zona Gării, Piaţa Sfatului, pe aleea de Sub Tâmpa – la Teleferic şi în zona Lacului  Noua.
Social-democraţii braşoveni au anunţat că vor solicita finanţare de la bugetul local şi pentru amplasarea dispozitivelor de supraveghere video, în special în perimetrul unităţilor de învăţământ şi al parcurilor.
 De asemenea, aleşii locali din PSD vor cere reamenajarea şi modernizarea tuturor locurilor de joacă pentru copii,  dar şi construirea sau amenajarea de toalete publice în parcurile din Braşov.
Niciunul din poiectele PSD nu apar în proiectul de buget prezentat ieri de primarul Allen Coliban.

REPERELE PROIECTULUI DE BUGET 2022:

1. Braşovul dezvoltat armonios
- 26,40 milioane de lei: amenajarea de spaţii publice, respectiv locuri de joacă, parcuri sportive, suprafeţe sintetice pentru terenuri de sport, amenajarea spaţiului public din zona Modarom - Star, modernizarea Pieţei Sfatului sau reabilitarea curţii Bisericii Negre;
-  25,76 de milioane de lei - amenajare clădiri, respectiv finalizarea lucrărilor de reabilitare şi refuncţionalizarea imobilului de pe str. Michael Weiss nr. 22, consolidarea zidului din ansamblul fortificaţiilor (zona După Ziduri), reabilitarea troiţelor din Municipiul Braşov, modernizarea pieţei Astra şi a pieţei Star, unde hala va fi transformată într-un spaţiu dedicat micilor producători, în special cei locali.
- 37,6 milioane de lei: achiziţii de terenuri în scopul amenajării unor zone industriale: CET Braşov, exproprieri;
- 2,17 milioane de lei: construirea Monumentului eroilor braşoveni 1989, monumentului Liviu Cornel Babeş şi cel al eroilor braşoveni 1987;
- 8,15 milioane de lei: strategii şi studii (cum ar fi Planul Urbanistic General, planuri urbanistice zonale)
- 4,00 milioane de lei: reabilitări 20 de faţade.

2. Braşovul pietonilor, bicicliştilor şi al traficului relaxat
- 94,76 de milioane lei: eficientizarea transportului public, prin achiziţia de mijloace de transport prietenoase cu mediul, dar şi prin asigurarea infrastructurii necesare dezvoltării acestui tip de transport;
-  12,83 de milioane: amenajarea de parcări, de la park&ride-uri la principalele porţi de intrare în oraş - Bartolomeu, Noua-Dârste, Triaj şi DN 13 - la parcări rezidenţiale multietajate.
- 4,86 de milioane lei: dezvoltarea pistelor pentru biciclete;
- 4,86 milioane lei: dezvoltarea sistemului de staţii de încărcare dedicate autoturismelor electrice;
- 20 de milioane lei: modernizarea străzilor, în special în zonele rezidenţiale noi.

3. Braşovul verde şi curat
- 1,63 milioane lei: amenajarea de parcuri noi în zonele Centrul Nou, Astra, Bartolomeu şi Tractorul, studiu de fundamentare Parc Natural Brassovia, reconversia funcţională şi reutilizarea suprafeţelor abandonate din Răcădău-Dealul Melcilor;
- 61,26 milioane de lei: achiziţia de ecoinsule supraterane în locul platformelor de gunoi,  curăţenie, deszăpezire;
- 2,64 milioane lei: documentatii montare de panouri fonoabsorbante, documentaţii construire adăpost pentru câini; achiziţie dispensere pungi căţei, achiziţie toalete automatizate;
- 0,65 milioane lei:  HUB testare tehnologii inovative (laborator urban) - senzori mediu, staţii meteo; panouri pentru purificarea aerului; pompe aeratoare ptr. Lacul Noua; managementul speciei urs (cuşti, colare, strategii).

4. Braşovul educat
- 12,08 milioane lei: construcţia de noi creşe sau grădiniţe, în special în zonele de dezvoltare imobiliară (creşă Tractoru - zona Socec; creşă Tractorul – Coresi, str. Turnului, grădiniţă Tractorul – Coresi, str. Ioan Popasu, plus documentaţii tehnice pentru grădiniţe Tractorul - Coresi II, Insigra / Noua / Bartolomeu,Avantgarden).
- 43,48 milioane de lei: reabilitări, renovări, extinderi şcoli şi licee; construcţie cămin elevi Şcoala Profesională Germană Kronstadt.

5. Braşovul sănătos şi cu grijă pentru toţi
- 1,26 milioane lei: documentaţii pentru construirea celor două spitale, regional şi cel de pneumoftiziologie şi boli infecţioase, înfiinţarea unui centru pilot de asistenţă medicală comunitară, deschidere cabinet stomatologic „Colegiu Unirea”,  renovări spaţii;
- 15,39 milioane lei: construire cămin pentru persoane fără adăpost + amenajare cantină socială str. Panselelor nr. 23, construire cantină Cimitirul Municipal, reabilitare locuinţele modulare de pe str. Carierei,
- 7,07 milioane lei: servicii sociale, respectiv centru de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei domestice, centre de asistenţă comunitară str. Dobrogea şI Răcădău - punct termic, continuare programe primul ghiozdan, creşe şi bunici, tichete pentru vârstnici, trusou nou născuţI;
- 3,23 milioane de lei: studii şi strategii.

6. Braşovul administrat corect
- 1,57 milioane de lei: licenţe, extindere şi upgrade sisteme existente;
- 0,83 milioane lei: traininguri şi consultanţă;
- 5,42 milioane lei: mentenanţă şi servicii sisteme existente.
Notă: ca proiecte noi apar doar sistem comunicaţii date competiţii sportive pentru domeniul schiabil + ortofotoplan – soluţii comunicare metropolitane.
 
7. Braşovul prosper
- 14, 44 milioane lei: infrastructură turism şI recreere - sanie de vară în Poiana Braşov, iluminat Pârtia Lupului şi Drumul Albastru, traseu mountain bike, întreţinere domeniu schiabil;
- 1,1 milioane lei: strategii, parteneriate, înfiinţarea primei Organizaţii de Management al Destinaţiei;
- 3,1 milioane lei: dotări CATTIA.

8. Braşovul cultural
- 1,14 milioane lei: infrastructură culturală - operaţionalizare cinematografe Astra, Popular, Modern, imobil Michael Weiss 22, studiu istoric Sinagoga Ortodoxă, sistem de afişaj în spaţii urbane;
- 53,30 milioane lei: cheltuieli funcţionare Teatrul Sică Alexandrescu, Operă, Filarmonică, Teatrul de păpuşi Arlechino;
- 4,00 milioane lei: strategii şi evenimente.
 
9. Braşovul sportiv
- 17,72 milioane lei: infrastructură - Sală Polivalentă Braşov, săli de sport la Şcoala Gimnazială nr. 4, Şcoala Gimnazială nr. 2, Colegiul Tehnic Transilvania - str. Panselelor, Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Tehnologic Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu, Colegiul Tehnic Mircea Cristea, actualizare documentaţie minicomplex - Sportiv Braşov - parcul Tractorul;
- 25,06 milioane lei – SF construcţie Stadion Municipal, modernizare Stadionul Tineretului, construire vestiare bază sportivă Metrom, amenajare skateboard, bmx, roller skate park - zona pod Fartec, modernizare complex sportiv Stadionul Carpaţi;
- 2,78 milioane lei: dotări Bazin Olimpic, Sala Sporturilor, Patinoar Olimpic;
- 11,10 milioane lei: studii, proiecte, evenimente.

+6 -7

Comentarii

'AUREL AMALINEI'

2022-01-26 11:13:18


'Paduchele ce conduce primaria nu a alocat nici un banut pentru aeroport sa-l bata toate bolile'

'A.S.'

2022-01-26 08:44:11


' Am convingerea ca va fi consens ,politic, pentru aprobarea proiectelor ,necesare orasului Brasov...'

'Lazar'

2022-01-26 08:14:59


'Transportul metropolitan cu trenul(tramvaiul),legatura ei cu aeroportul,Sala Polivalenta,Spitalul Regional ar trebuii sa fie prioritatea.\nIncredibila propunerea pesedistilor cu centre de informare turistica vizavi de centrul pe care l-au construit pe DN 1 la iesirea din Brasov spre Bucuresti care nu a fost pus in functiune niciodata si care ar trebuii demolat deoarece incurca foarte tare vizibilitatea si circulatia.\nCine plateste aceasta prostie ?.'

'Zero'

2022-01-26 07:15:36


'Si Scripcaru promitea multe, doar atât!\nSingura realizare a lui Caliban de cand e primar este anularea podului hobanat de la gară! In rest mizerie peste tot! Străzile dupa dezapezire pline de pământ! \nColiban zero! Un nimic! Integrat bine in mafia primăriei!'

'Petru Irimia'

2022-01-26 07:03:28


'Din pacate in lista nu apare nici un proiect major de fluidizare a traficului in zonele aglomerate (Lunga/Stadionului/DeMijloc, Bd15Noiembrie/CaleaBucuresti/Zizinului/Toamnei).'

'Ella'

2022-01-26 05:27:23


'Poate se găsesc bani si pentru Piata Stupini care este sub orice critică. Acolo e nevoie urgentă de o parcare,igienizare, etc.'

'Willy'

2022-01-26 03:36:47


'Pune ba mana si fa curat in Brasov, lasa proiectele ca nu-s de tine! Si pe camp dupa ce imprastie aia gunoiul e mai curat decat in Brasov!'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie