Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 01:16

Braşovul va fi prezent pe „Wikipedia monumentelor istorice din Transilvania”

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 23 noiembrie 2013

Site-ul ourheritage.ro îşi doreşte să devină cel mai important ghid de călătorie din regiune

Braşovul va fi prezent pe „Wikipedia monumentelor istorice din Transilvania”

Un portal cu informaţii despre 2.300 de monumente istorice din Transilvania, din cele peste 8.100 existente, şi care poate fi folosit de turişti ca ghid online, a fost lansat săptămâna aceasta la Bistriţa, de o asociaţie din municipiul Sibiu, ieri având loc lansarea lui la Braşov.
Preşedintele Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), Tudor Popa, a declarat că proiectul „Our Heritage” a fost iniţiat la începutul anului şi constă în identificarea, fotografierea şi cercetarea tuturor monumentelor istorice din Transilvania incluse în Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în total, 8.134 monumente. „Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, timp necesar acoperirii tuturor monumentelor. Până acum, am reuşit să postăm pe site informaţii despre 2.300 de monumente, o treime din totalul lor. S-au documentat toate monumentele istorice din judeţul Sibiu, circa o mie de monumente, şi cele mai importante din celelalte judeţe din Transilvania - Alba, Bistriţa - Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş şi Sălaj. Beneficiem de susţinerea Administraţiei Fondului Cultural Naţional care a finanţat o bună parte din cheltuieli”, a declarat el. Interesant este că până acum pe site-ul ourheritage.ro nu se găseşte niciun monument din judeţul Braşov, dar iniţiatorii se laudă cu acest lucru.

Promovarea Transilvaniei în online
Întrucât este vorba de un proiect cultural, Popa a spus că toate informaţiile culese din teren au fost supervizate de un Consiliu ştiinţific format din experţi, istorici, cercetători şi arhitecţi din Transilvania. „Proiectul îşi propune realizarea unui plan de promovare a Transilvaniei în special în mediul online prin prisma monumentelor sale. Este probabil cel mai complex proiect de acest gen şi care a reuşit identificarea nevoilor patrimoniului cultural transilvan în vederea conservării monumentelor istorice. Conţinutul site-ului e pe înţelesul tuturor, nu e unul academic. Consiliul ştiinţific a selectat cele mai importante monumente din toate perioadele, din toate culturile. Noi am fotografiat aceste monumente, unele au şi câte zece fotografii, în funcţie de cât de uşor ne-a fost să avem acces la ele - deoarece unele sunt proprietate privată - dar şi de importanţă. O biserică fortificată a fost fotografiată din mai multe unghiuri, iar la unele am avut şi filmări aeriene", a declarat Popa.

Destinat monumentelor istorice: clădiri, căi ferate, statui, parcuri
El a menţionat că printre obiectivele de pe site se numără şi parcuri sau linii ferate. „Cred că aceasta este şi noutatea acestui proiect. Nu am urmărit să documentăm doar cele mai importante monumente, doar bisericile, am încercat să documentăm tot ce e pe lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii. Sunt şi căi ferate, sunt şi statui, sunt şi parcuri - monument istoric. Este foarte important să ne cunoaştem valorile, pentru că mulţi vor să promoveze monumentele istorice, dar poate că nu le cunosc. Our Heritage este, să spunem, o Wikipedia a monumentelor istorice din Transilvania", a spus Popa. „Our Heritage" este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de AIOS. Site-ul va fi promovat în toate judeţele Transilvaniei, iar informaţiile despre monumente vor fi încărcate treptat.

Filtre pe subiecte de interes
Portalul www.ourheritage.ro este foarte accesibil şi poate fi citit inclusiv de pe telefonul mobil sau tabletă. „Se poate citi foarte uşor. Sunt nişte filtre cu care utilizatorul îşi poate alege ce vrea să viziteze. De exemplu, poate selecta bisericile fortificate. Pur şi simplu apasă un buton şi vede pe hartă doar bisericile fortificate. Dacă vrea să vadă doar bisericile fortificate din Bistriţa-Năsăud, le poate vedea doar pe acestea. În detaliu se pot filtra aceste monumente şi pe hartă să le vadă inclusiv în zona de unde accesează", a explicat Tudor Popa.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie