Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 05:26

Braşovul trebuie să plătească peste 70 de milioane de lei pentru proiectele europene întârziate

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 29 decembrie 2015

Centrul de afaceri, parcarea multietajată din Poiana Mică şi centrul de agrement din Poiana Braşov sunt cele trei proiecte care nu vor putea fi predate la cheie până la finele anului. Primăria Braşov a avut în derulare 19 proiecte de anvergură pentru care a obţinut finanţări nerambursabile

Braşovul trebuie să plătească peste 70 de milioane de lei pentru proiectele europene întârziate

Braşovul va trebui să rezerve în bugetul local pe anul viitor 70,43 de milioane de lei în vederea finalizării celor trei proiecte finanţate din fonduri europene, care nu vor putea fi definitivate până la data de 31 decembrie 2015, când este termenul limită de decontare a finanţărilor nerambursabile pentru astfel de investiţii. Pe banii Primăriei, aceste lucrări vor trebui finalizate cel târziu la finele lui iunie 2016, altfel există riscul ca şi sumele pe care le-a decontat deja Uniunea Europeană pe ceea ce s-a executat, să fie returnaţi.

Centrul de afaceri, mult rămas în urmă
Cel mai întârziat este proiectul Centrului de afaceri, care a demarat cu stângul din cauza contestaţiilor abia în luna octombrie anului trecut şi din start termenul de finalizare îl depăşea pe cel impus de Uniunea Europeană, fiind stabilit pentru luna februarie 2016. Nici acest termen nu va putea fi respectat, în prezent lucrările fiind definitivate doar în proporţie de 45%. Astfel, grosul banilor de la bugetul municipiului Braşov vor fi direcţionaţi spre această investiţie, costul estimat pentru finalizare fiind de 53.693.655,54 lei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a precizat că acesta este de altfel singurul proiect cu risc să nu fie definitivat nici la jumătatea anului viitor, având în vedere că suntem în plină iarnă şi mai sunt o serie de lucrări exterioare de executat, care nu pot demara decât în primăvară. Plăţile estimate până la sfârşitul anului pe contractul de finanţare cu Uniunea Europeană sunt de 16.613.353,41 lei din care se vor recupera de la finanţator 6.083.841,09 lei şi TVA în valoare de 1.460.121,86 lei, având în vedere că numai 50% au fost bani europeni. Centrul, unde vor fi atrase 70 de întreprinderi mici şi mijlocii şi vor fi create 128 de noi locuri de muncă, va fi unul regional, pentru toate cele şase judeţe din Regiunea Centru. Lucrările au fost adjudecate pentru suma de 49,96 milioane lei inclusiv TVA, faţă de  66 milioane de lei cu TVA inclus, cât au estimat proiectanţii fiind executate de către firma buzoiană Integral SA.

Parcarea din Poiană, amenajată în proporţie de 69%
Pe lista de proiecte întârziate, din cele 19 pe care le-a avut în curs de implementare Braşovul cu bani europeni, este şi parcarea multietajată din Poiana Mică. Sorin Toarcea a precizat că stadiul fizic al proiectului este de 69%, iar lucrările au întârziat din cauza condiţiilor meteo, respective şantierul a prins două ierni, timp în care nu s-a putut lucra. „De asemenea, când s-au efectuat săpăturile, au fost descoperite reţele de utilităţi, respectiv conducte de transport a apei potabile şi a unor cabluri de electricitate”, a explicat Toarcea. Suma estimată necesară pentru finalizarea proiectului este de 10.091.879,49 lei, iar plăţile estimate până la sfârşitul anului pe contractul de finanţare sunt de 7.972.661,49 lei . Lucrările la această parcare care ar urma să aibă 434 de locuri sunt executate de firma Conforest SA în asociere cu Tong SRL, iar valoarea acestora este de 16.170.264,44 lei cu TVA inclus.

Centrul de agrement a ajuns la 45%
Ultimul proiect care a rămas în urmă este Centrul de agrement din Poiana Braşov, unde lucrările au fost reluate abia în martie 2015, după o pauză de aproape un an cauzată de faptul că firma constructoare iniţială a intrat în insolvenţă. Centrul nu fusese realizat decât în proporţie de 30%, până la finele lui 2013, când s-a închis şantierul din cauza vremii reci, iar din primăvara lui 2014 lucrările nu au mai fost reluate, deoarece Valve Internaţional din Brăila, şi-a anunţat insolvenţa. Dacă firma brăileană ar fi continuat proiectul, centrul ar fi fost deschis chiar de iarna trecută.  Valoarea lucrărilor care au mai rămas de efectuat fusese estimată la suma de 27,7 milioane de lei, fără TVA, iar oferta făcută de firma Energoconstruct 97 din Zărneşti, căreia i-a fost atribuit contractual, a fost de 25.981.607 de lei fără TVA. Lucrările au ajuns acum la un progres fizic de 45%, iar suma estimată necesară pentru finalizarea proiectului este de 6.653.057,77 lei. Acum, la acest centru se lucrează în interior, astfel că reprezentanţii municipalităţii susţin că acesta va fi deschis până la finele lunii iunie 2016.

O rază de speranţă de la Guvern
Ţinând cont că la nivelul întregii ţări sunt peste 700 de proiecte europene în întârziere există şi şansa unui sprijin guvernamental. „Recent, la nivelul Guvernului s-a discutat posibilitatea ca unităţile teritorial-administrative să beneficieze de sprijin financiar, constând în achitarea, de la bugetul de stat, valorii lucrărilor ce se efectuează în perioada 31 decembrie 2015 – 30 iunie 2016”, a punctat Sorin Toarcea.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie