Braşovul, mai sărac. A plecat la Domnul învăţătorul, veteranul de război, generalul Gheorghe Prunduş, la 104 ani

Duminică, 23 februarie, s-a stins din viaţă la venerabila vârstă de 104 ani învăţătorul, veteranul de război, General de Brigadă (rtr.) Gheorghe Prunduş, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.
Cetăţean de onoare al Făgăraşului, generalul de brigadă(rtr.) Gheorghe Prunduş a fost un model de demnitate, perseverenţă şi dragoste pentru ţară.
Absolvent al Şcolii Normale de Învăţători, în 1941 a fost încorporat în Batalionul 11 Vânători de Munte din Beiuş, apoi s-a perfecţionat la Centrul de Instrucţie şi Infanterie din Făgăraş. Un an mai târziu, a fost avansat şi trimis la Batalionul 103 Munte, de unde a plecat pe front, în Moldova. Împreună cu unitatea, a participat la luptele de rezistenţă până la primirea ordinului de retragere. La 6 ianuarie 1945, în timpul luptelor din Munţii Bukk pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, a fost rănit şi spitalizat.
Pentru curajul său a fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară clasa a 2-a, cu frunze de stejar”, în grad de cavaler. În luna mai a aceluiaşi an, s-a întors la Centrul de Instrucţie şi Infanterie din Făgăraş, unde a cunoscut-o pe cea care urma să-i devină soţie pentru 74 de ani.
După ce s-a sfârşit Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Prunduş a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii clasa a 5-a” şi alte 4 medalii. A devenit, apoi, cadru didactic şi şi-a dedicat întreaga viaţă profesională copiilor făgărăşeni. Învăţătorul s-a evidenţiat permanent prin acţiuni sociale şi prin promovarea patriotismului în rândul tinerilor. În decursul anilor, pentru activitatea sa a fost avansat onorific până la gradul de general de brigadă în retragere.
Vă prezentăm mai jos o amintire din război povestită de veteranul de război Gheorghe Prunduş în 2019:
„Ajunsesem să cucerim o cotă nemţească şi am comunicat soldaţilor să rămână pe loc, că aveam telefonul mai în spate. Atât le-a trebuit, să mă vadă că trec în spate, că toţi s-au retras şi nemţii au recucerit cota. De atunci înainte, comandanţii trebuiau să fie în faţă.
La 25 decembrie, de Crăciun, a fost, parcă, o convenţie între noi şi germani să nu tragem niciun foc, stăteam în tranşeele circulare. Am fost aprovizionaţi, am primit, pentru prima dată, un pachet de 100 de ţigări Carpaţi. Pe front, am ajuns să fumez şi frunze de stejar înfăşurate în ziar.
La Bobotează, la 6 ianuarie, într-o bătălie crâncenă, am avut nenorocul să fiu rănit.
Ca zestre pe front, am avut întotdeauna cu mine, păstrate la piept, o iconiţă şi fotografia fetişcanei ce avea să-mi devină soţie în 1945, domnişoara Iosif Georgeta, pe care am lăsat-o acasă şi eu am plecat la război.
Prin rugăciunile ei şi ale mele, Dumnezeu mi-a salvat viaţa şi, în loc să vină glonţul la cap sau la inimă, a venit la picior. Odată cu glonţul, mi-a intrat şi o schijă deasupra genunchiului pe care medicul nu a observat-o la operaţie. O port şi acum, ca zestre din război, de 75 de ani de când am fost rănit”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!