Curs BNR

1 EUR = 4.9484 RON

1 USD = 4.2646 RON

1 GBP = 5.8523 RON

1 XAU = 244.4451 RON

1 AED = 1.1610 RON

1 AUD = 3.1622 RON

1 BGN = 2.5301 RON

1 BRL = 0.7734 RON

1 CAD = 3.4531 RON

1 CHF = 4.6171 RON

1 CNY = 0.6630 RON

1 CZK = 0.1948 RON

1 DKK = 0.6651 RON

1 EGP = 0.2713 RON

1 HUF = 1.3760 RON

1 INR = 0.0568 RON

1 JPY = 3.7293 RON

1 KRW = 0.3603 RON

1 MDL = 0.2467 RON

1 MXN = 0.2074 RON

1 NOK = 0.5067 RON

1 NZD = 3.0064 RON

1 PLN = 1.0828 RON

1 RSD = 0.0421 RON

1 RUB = 0.0599 RON

1 SEK = 0.4938 RON

1 TRY = 0.4618 RON

1 UAH = 0.1588 RON

1 XDR = 6.0191 RON

1 ZAR = 0.2897 RON

Editia 7561 - 18 oct 22:55

Brașovul dă ingineri de Formula 1

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 18 februarie 2012

Monopostul studenților brașoveni, remarcat pe circuitele de la Silverstone și Catalunya! Brașovenii au luat premiul pentru cel mai economic monopost de „Formula Student” Echipa BlueStreamline de la Universitatea Transilvania din Brașov a debutat în competițiile din „Formula Student” acum trei ani

Brașovul dă ingineri de Formula 1 Monopostul studenților brașoveni, remarcat pe circuitele de la Silverstone și Catalunya! Brașovenii au luat premiul pentru cel mai economic monopost de „Formula Student” Echipa BlueStreamline de la Universitatea Transilvania din Brașov a debutat în competițiile din „Formula Student” acum trei ani. Au excelat de la an la an, astfel că în 2011, în Spania, echipa a reușit să treacă probele de foc ale inginerilor și au reușit chiar să surclaseze echipele locale din Madrid și Barcelona. Deși au ocupat locul șase în clasamentul general, studenții au reușit să uimească specialiștii și spectatorii prin obținerea locului 1 la proba de fuel economy, fiind răsplătiți de o cunoscută companie de automobile cu trofeul „Best Teamwork”. Debut în 2009 „Formula Student” este o competiție internațională inedită. Aceasta se adresează tuturor universităților de pe mapamond. Un grup de tineri studenți de la Universitatea „Transilvania” din Brașov nu a ezitat să răspundă acestei provocări și a format o echipă, BlueStreamline, care a debutat în competițiile din „Formula Student” acum trei ani. În anul 2009, Bluestreamline și-a făcut debutul în „Formula Student”, la etapa desfășurată pe circuitul de la Silverstone, unde monopostul a fost evaluat de ingineri din Formula 1 și, în ciuda problemelor întâmpinate, a reușit o clasare pe locul 78 din 110 echipe calificate. În anul 2010, parcursul echipei BlueStreamline a fost unul ascendent. Tinerii studenți au proiectat și realizat două monoposturi care au participat în „Formula Student” pe circuitele de la Silverstone și Catalunya. „Am fost prima echipă din Europa de Est care a participat la «Formula Student». În momentul de față suntem la al treilea sezon competițional pe care l-am terminat și îl pregătim pe cel de-al patrulea. În fiecare an trebuie să construim o mașină complet nouă ce se adaptează regulamentelor impuse de inginerii de la «Formula Student»”, ne-a declarat Horia Platona, teamleader Blue Streamline. Piloți, constructori și manageri La „Formula Student” sunt niște reguli foarte stufoase, regulamentul însumând peste 300 de pagini. Sunt reguli impuse pentru siguranța piloților, pentru dinamica automobilului, dar și în ceea ce privește performanta motorului și transmisiei. Studenții de la Brașov reușesc însă, de fiecare dată, să dea naștere unui produs mai bun și mai performant, chiar dacă asigurarea materiei prime presupune niște eforturi materiale semnificative. „Fiind produse dedicate pentru motorsport, majoritatea sunt importate, ceea ce presupune niște costuri destul de ridicate, ținând cont că noi trebuie să ne asigurăm și bugetul necesar, să ne facem și PR-ul, și managementul, și în același timp să ne și construim mașina. Prin sprijinul anumitor sponsori pe care îi găsim, reușim să aducem aceste piese hightech în țară”, ne spune Horia Platona, team leader Blue Streamline. „Best Teamwork” Anul 2011 a reprezentat încununarea eforturilor acestei echipe formate din 25 de studenți și care recrutează în fiecare an noi coechipieri pentru a duce mai departe proiectul. Monopostul a participat la trei competiții, însă la cea din Spania, de anul trecut, a reușit să termine pe locul 6 în clasamentul general, pe locul 4 la proba de anduranță și a ieșit învingător la proba de fuel economy. Astfel, brașovenii au reușit să-i surclaseze pe concurenții din Madrid și Barcelona. Succesul echipei BlueStreamline a fost răsplătit de o bine cunoscută companie de autovehicule, partenerul oficial al „Formulei Student” Spania prin decernarea trofeului „Best Teamwork”. Testele se fac pe circuitul de la Prejmer Toți membrii echipei testează mașinile create de ei pe circuitul de la Prejmer, însă în competițiile oficiale doar patru sunt piloți desemnați, printre care și Adrian student în anul II. „A fost foarte bine, nici nu am avut timp să realizăm. Circuitele ne oferă o accelerație foarte puternică și nu ai timp să te gândești cum e. Trebuie să fii atent tot timpul. Circuitele pe care noi trebuie să le parcurgem nu sunt făcute pentru viteze foarte mari, deoarece suntem studenți și nu avem foarte multe cunoștințe, așa că ei ne oferă circuite care ne dau accelerații foarte mari, noi trebuie să construim o mașină agilă, nu foarte rapidă. Viteza maximă a fost undeva la 70-80 km la oră, însă a noastră poate prinde și 140, față de celelalte echipe care atingeau 100, 110”, ne-a declarat Adrian Roșu, membru Blue Streamline În prezent, echipa brașoveană se ocupă de proiectarea designului celei de-a patra mașini cu care vor participa în acest an la competițiile „Formula Student” de pe circuitele de la Silverstone și Catalunya. Inițiatorul acestei formule a fost Ross Brawn, actual manager al Mercedes Grand Prix, iar din aceste competiții se selectează viitorii ingineri ai mărilor companii de automobile.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional