Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 10:37

Brașovul a intrat în scenariul 2 Covid 19

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 12 martie 2020

De la graniţă, braşovenii care vin din Italia vor fi aduşi sub escorta Poliţiei şi băgaţi direct în centrele de carantină. Apare în oraş marele cort pentru triajul pacienţilor suspecţi

Brașovul a intrat în scenariul 2 Covid 19
Începând din 11 martie, în România intrat în scenariul 2 de coronavirus, fiind instituite noi măsuri de prevenție. Acest scenariu este implementat și în județul Brașov, unele dintre măsurile fiind prezentate miercuri, de prefectul județului, Cătălin Văsii.
 
Primul apel, către privaţi: Degeaba închidem școlile, dacă programele after school continuă
El a precizat că până acum, au existat și unele probleme, în special în cazul persoanelor autoizolate, dar a făcut apel și la cei care organizează activități de tip after school să întrerupă activitatea. „Cred că toți trebuie să conștientizăm că, pentru a evita răspândirea coronavirusului trebuie să luăm măsuri. Degeaba închidem școlile, dacă programele after school continuă”, a declarat Văsii.
 
Au apărut probleme persoanele care trebuie să se autoizoleze
De asemenea, el a precizat că au fost situații în care nu se respectă măsura autoizolării de către persoane care au venit din „zonele galbene” din statele afectate de coronavirus. „Vom lua măsuri de natură contravențională și chiar penală, dacă este cazul, în asemenea situații. Colaborăm foarte bine cu jandarmii și polițiștii, alături de Direcția de Sănătate Publică”, a avertizat Văsii.  Ba mai mult, el a afirmat că la Serviciul Apostilă „sunt oameni care vin cu acte din Italia, ceea ce nu este în regulă”.
 
33 de amplasamente pentru carantină
În ceea ce privește măsurile ce trebuie luate pentru răspândirea coronavirusului, prefectul a anunțat că, pe lângă cele 33 de amplasamente pentru carantină, împreună cu autoritățile locale din județ au mai fost stabilite și altele astfel de locuri. „Deocamdată avem o singură persoană în carantină. Dacă, în viitor, nu vom face față, vom solicita sprijinul județelor Covasna și Harghita”, a mai spus Văsii.
 
Aduşi de la graniţă cu Poliţia!
Pe de altă parte, conform prefectului, dacă la granița României vor fi identificați brașoveni care vin din zone afectate de coronavirus, ei vor fi aduși în județul Brașov însoțiți de Poliție.
De asemenea, acesta a amintit că pentru transportul persoanelor asupra cărora există suspiciunea că au coronavirus Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov are o „izoletă”,  iar în cazul în care va fi nevoie de mai multe vehicule, există un protocol semnat între Departamentul pentru Situații de Urgență  care prevede că pentru transportarea acestei categorii de pacienți se vor putea adapta Ambulanțe.
 
Pentru firmele cu mulţi angajaţi: dacă e posibil, program în schimburi
Nu în ultimul rând, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, prin scenariu 2 există și o serie de recomandări pentru angajați și angajatori, printre care decalarea programului salariaților. De altfel, Văsii a făcut un apel la managerii firmelor private. „Cred că fiecare manager trebuie să ia măsurile necesare, pentru a nu avea probleme pe viitor”, a declarat Văsii.
 
Cort pentru triaj la Spitalul Județean Brașov
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Brașov, Anca Bîtiu, anunțat că în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a început amenajarea unui cort special pentru triajul pacienților care prezintă simptomatologia specifică coronavirusului. „Triajul se va face în funcție de starea pacientului și de istoricul acestuia”, a explicat Bîtiu.
 
Maxim 100 de oameni la un loc, noul prag impus: nu se aplică mall-urilor, hipermarketurilor, dar se aplică cinematografelor
Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență a decis, miercuri, restricționarea activităților culturale, științifice, religioase, sportive și de divertisment în spații închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie (pragul în scenariul 1 era de 1.000 de persoane, iar cele de peste 200 cu aviz de la DSP). Măsura nu se aplică centrelor comerciale, hipermarketurilor sau mall-urilor, dar este valabilă pentru cinematografe.
 
Cine intră automat în carantină
La această oră, doar Italia (toată țara), China (provincia Hubei) și Coreea de Sud (Daegu și Cheongdo) sunt declarate zone roșii de carantină.
În zona galbenă sunt China (alte provincii), Coreea de Sud (alte zone), Iran (întreaga țară), Gerrmania (Districtul Heinsberg din Renania de Nord - Westfalia).
Franţa, restul Germaniei şi Spania rămân deocamdată în afara zonei de protecție (deși au fost declarate miercuri zone roșii de contaminare cu coronavirus, măsură anulată tot miercuri, după câteva ore).
Menționăm că persoanele care se întorc în țară din zonele roșii sunt plasate automat în carantină instituționalizată pentru 14 zile, în timp ce acelea care revin din zonele galbene intră în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.





 
 

Comentarii

Geanina Apetroaei

2020-03-14 11:58:18


Pt.cei care vin din Emirate, unde for sta in carantina?in cort sau la domiciliu?

liviu paulus

2020-03-12 08:38:28


cortul incurca si pericliteaza situatia f. mult. Medicii de familie carora nu le merge sistemul sa se ofere voluntar sa ajute ,sau sa fie obligati prin contractul cu casa de sanatate. Prea stau in afara necazurilor...

Andreea

2020-03-12 06:34:16


Sa aduceți și un translator pentru români care vin că ei nu mai știu română și o să le fie greu sa descrie simptomele.

Willy

2020-03-12 01:23:13


Nu fiti smecheri! S-ar putea sa fie ultima smecherie pe care o faceti! Respectati masurile pentru limitarea si prevenirea posibilelor imbolnaviri cu coronavirus. http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/

Willy

2020-03-12 01:00:46


Ala care a pus cortul acolo sa o puna si pe ma-sa pe bancuta in curte la Judetean. Sa vedem, sta? Daca da, nu mai zic nimic.

Willy

2020-03-12 00:59:40


Le-a spus Orban sa stea pe unde sunt, sa nu vina in tara? Le-a spus. Ei, smecheri. Parc romania era tara de rahat, de aia plecau. Altceva nu auzi de la ei cand vin in tara: "Romania este o tara de rahat". Ca le este scarba cand vin in Romania. Sanchi, nu mai stiu nici sa vorbeasca. Platesc ceva, calculeaza in euro si intreaba "cati lei vine asta?". Acuma cine a pus cortul la Judetean sa il stranga si sa il duca la marginea Brasovului pe camp. Va bateti joc de noi, cetatenii? Dupa ce ca sitemul sanitar e la pamant mai aduceti in mijlocul orasului carantinatii? Virusul se propaga in aer, e circulatie mare acolo. De unde sa faca fata si cu aia din Italia daca pentru o problema stai cu orele la UPU? Ce masuri au de gand sa ia autoritatiile in privinta tiganilor de la container care umbla prin tot Brasovul? Ce masuri au de gand sa ia autoritatile impotriva cersetorilor care populeaza parcarile de la hipermarketuri si intrarile magazinelor? Isi baga copii la inaintare. Politia intoarce capul. Agentii firmelor de paza se fac unii ca nu ii vad. La un hipermarket am vazut ca isi fac agentii datoria dar pana seara. Cand se intuneaca se umple de cersetori. Adevarati purtatori de virusi. Degeaba ne spalam de o suta de ori pe zi pe maini si respectam reguli daca aia ne sufla in bot! Vin calare peste noi la masini in parcari abia pleaca si tot ei cu scandal, ca e domeniu public si au voie sa stea. Da, stau la cersit si la infestat lumea! Gata cu corectitudinea politica, probabil se bazeaza mult pe votul tiganilor, dar taxele si impozitele noi le platim. A sosit momentul sa fim luati in serios. Virusul asta nu are mama, nu are tata. Nu se uita ca e politician, bugetar sau contribuabil. Bang! Rade tot. Ia sa vedem politicienii unde mai fug in strainatate sa se trateze? Aici, cu populimea. Cand o sa tragem linie o sa vedem cum s-au miscat autoritatile. Si #nuuitam Legea martiala. Ca nu murim, o sa ne prinda bine. Ce face Italia maine, noi trebuia sa facem de ieri. Asa, degeaba. Suntem in situatia in care noi insine decidem care va fi viitorul nostru. Pe pamant sau in pamant. Vad ca au luat copii vacanta. De ce? Banuiesc ca sa fie feriti. Era plin ieri in fata blocului pe alee de copii. Atunci care mai e smecheria? Degeaba ne ferim de aglomeratii daca sunt gasti la tot pasul. Aud ca sa le dea si parintilor liber. Sa ce? Sa faca ture prin mall? Noi cand eram mici stateam cu cheia de gat si nu am murit. E plin de camere. Toti au telefoane. Care e problema? Sa isi puna cate o camera la scara fiecare si gata, stau linistiti. O sa zic asta pana mor: nu ne beleste virusul pe cat ne curenteaza prostia.

Domnita

2020-03-11 19:22:10


Nu are ce cauta ,,Cortul,, in care cei refugiati din Italia,Spania etc. sa fie triati in ,zona Spitalul de urgenta Brasov.Cei care decid asa ceva sa se gandeasca la faptul ca,nestiindu se cati sunt purtatori de virusul Covid 19,pot infecta zona(aerul si imprejurimile) respectiv,spital,blocuri de locuinte si tot ce este prin acea zona.Instalati l domnilor in afara Brasovului,la intrare.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie