Brașovenii în febra pregătirilor
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 13 august 2009
Ne-am obișnuit în ultimii ani ca Brașovul să organizeze în lunile august și septembrie două dintre cele mai mari turnee internaționale din țară
Ne-am obișnuit în ultimii ani ca Brașovul să organizeze în lunile august și septembrie două dintre cele mai mari turnee internaționale din țară. Astfel la sfârșitul lui august, din 21 și până pe 30, la baza sportivă Dinamo se organizează turneul Futures de 10.000 de dolari (care anul acesta va avea o amploare deosebită față de edițiile precedente), pentru ca de la începutul lui septembrie la baza Olimpia să se organizeze Challengerul de 50.000 de dolari. Ambele, ca un preambul la BCR Open România de la București, care de această dată va fi decalat față de edițiile anterioare, desfășu-rându-se între 21 și 27 septembrie, pentru a da posibilitate ca elita mondială să poată fi prezentă la București.
La CS Dinamo pregătirile sunt în toi. Se cunosc în mare parte înscrierile. Pe tabloul de 32, 18 sunt admiși direct, în baza clasării internaționale. Alte 8 locuri sunt rezervate celor veniți din calificări unde sunt înscriși 82 de concurenți (din care 68 sunt români). Organizatorii au la dispoziție 4 wild-card-uri, iar două locuri sunt în rezervă. Din cei 18 tenismani admiși direct pe tablou, 10 sunt români, iar 8 sunt străini. Clubul brașovean are două prezențe pe tablou, care arată astfel: 1. Adrian Cruciat (315 ATP); 2. Gabriel Moraru (Dinamo 329); 3. Victor Ioniță (365); 4. Cătălin Gârd (423); 5.Ignacio Coll (Spania 432); 6. Marius Copil (503); 7. Alexandros Jakupovic (Grecia 505); 8. Bogdan Leonte (526); 9. Gerard Pujol (Spania 538); 10. Andrei Mlendea (Dinamo 552); 11.Răzvan Sabău (573); 12. Raian Luchici (660); 13. Javier Marti (Spania 672); 14. Vasek Postpisal (Canada 715); 15. Daniel Stoehr (Germania 792); 16. Marco Belo (Italia 811); 17. Carlos Rodriguez (Spania 822); 18. Paul Pușcașu (879).
Comandantul Clubului brașovean, fostul component al echipei de Cupa Davis, George Cosac, organizatorul principal al turneului ne-a declarat: „Cu adevărat a devenit o tradiție ca CS Dinamo Brașov să organizeze un turneu Futures de 10.000 de dolari. Cunoaștem foarte bine că întreaga țară trece printr-o situație foarte dificilă din punct de vedere economic, fapt pentru care nu ne-a fost ușoară misiunea să realizăm și să-l punem pe picioare acest turneu. Nu ne-a fost ușor să ne hotărâm să realizăm acest turneu, nu a fost ușor și datorită faptului că Federația de specialitate nu a fost foarte bine organizată și nu a știut să gestioneze toate turneele pe care le-ar fi putut organiza în acest an. Unele au fost chiar anulate. O regulă foarte importantă a Federației Internaționale pentru a organiza o competiție de acest gen este aceea că mai trebuie să fie legată de alte două competiții, în țară sau într-o țară limitrofă care să nu depășească un anumit număr de kilometri. Noi am fost în situația în care eram destul de izolați. Am făcut intervenții la Arad care vor să organizeze un turneu. I-am susținut și moral și puțin material și de asemenea am vorbit în Bulgaria, undeva pe lângă graniță pentru a organiza un al treilea turneu. Anul acesta turneul poate fi organizat datorită sponsorilor fără de care nu se poate face nimic în sport. Turneul se va numi ”Rofarma Trophy”, după numele sponsorului principal. Consiliul Județean ne sprijină de foarte mulți ani și Exinbank. În afara acestora sunt sponsorii tradiționali care de ani buni ajută tenisul și sportul brașovean: Societatea Minerva, Hotelul Alpin din Poiană, Prescon-Group, La Fântâna, Selgros, Ciuc și nu în ultimul rând mass-media. Este pentru prima oară când s-a apelat la o firmă de specialitate „Full Stop Event” București. Pentru prima dată un turneu de o asemenea mărime va fi la televiziune, prin TVR 3 care va transmite zilnic 3 ore în direct, cea ce constituie o bună ocazie de promovare a acestui sport și o bună ocazie a popularizării jucătorilor care bat la porțile consacrării și a echipei de Cupa Davis. Am urmărit și lista participanților și din cei 18 jucători admiși direct pe tablou, 10 sunt români. Bi-neînțeles că Victor Hănescu și Victor Crivoi, care sunt în primii 100 ATP, nu pot participa la acest turneu, în rest tot ce are tenisul românesc mai bun se va vedea la acest turneu. Anul acesta do-rim ca turneul să fie o mică concurentă la BCR Open. Vor fi amplasate corturi cu materiale sportive, băuturi răcoritoare. Turneul va fi un preambul pentru tradiționalul Challenger de la Olimpia”, a încheiat plin de speranță comandantul clubului Dinamo.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu