Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 12 noiembrie 2026
Ca în fiecare an, în Brașov se va desfășura Crosul 15 Noiembrie. Anul acesta se va desfășura cea de-a 37-a ediție și este dedicată lui Dănuț Iacob (care a decedat în acest an), unul dintre liderii Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987 și o prezență activă și implicată în toate acțiunile Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov.
Anul acesta, 1.800 de participanți - adulți și copii - sunt așteptați la start.
„În semn de respect și recunoștință pentru contribuția sa la păstrarea vie a memoriei revoltei, chipul său se regăsește atât pe medalia, cât și pe trofeul ediției din acest an. Prin acest omagiu, ne dorim să îi păstrăm vie amintirea și să transmitem mai departe povestea celor care au avut curajul să lupte pentru libertate”, au anunțat reprezentanții Primăriei Brașov.
Pe traseul parcurs de novembriști, în 15 noiembrie 1987
Cursa principală are o distanță de 5 kilometri și urmează traseul parcurs de manifestanții din 1987: Uzina de Autocamioane Roman - Strada Poienelor - Calea București - Spitalul Județean - Spitalul Astra - Intersecția „Trei Alimentare” - Biserica de Lemn - Hidromecanica - Spitalul CFR - Sala Patria - Teatrul „Sică Alexandrescu” - Prefectură.
Evenimentul este deschis atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, fiind structurat pe categorii de vârstă, la feminin și masculin.
Premii în bani pentru cei mai rapizi alergători
Cei mai rapizi alergători vor fi recompensați cu premii, acordate separat la feminin și masculin. Astfel, se vor acorda premii în bani pentru categoriile de adulți, începând cu 16 ani. Pentru locul I, premiul va avea o valoare de 300 lei, pentru locul al II-lea- 250 lei, iar pentru locul al III-lea - 200 lei.
Categoriile de vârstă pentru adulți sunt: 16 - 29 ani, 30 - 39 ani, 40 - 49 ani, 50 - 59 ani, 60 - 69 ani, peste 70 ani.
În cadrul festivității de premiere, programată în fața Prefecturii, va avea loc și o tombolă cu premii pentru participanți.
Premii și pentru cei mai mici dintre alergători
Cursa Copiilor rămâne unul dintre momentele speciale ale evenimentului. Cu startul de la Prefectură, aceasta le oferă celor mici ocazia de a descoperi bucuria mișcării și de a deveni parte din povestea Crosului 15 Noiembrie.
Participanții vor fi împărțiți în patru categorii de vârstă, fiecare cu o distanță adaptată, respectiv 0 - 3 ani (250 m), 4 - 6 ani (500 m), 7 - 9 ani (800 m), 10 - 12 ani (1.200 m).
Competitorii vor beneficia și de premii, sub formă de vouchere pentru categoriile 4 - 6 ani, 7 - 9 ani, 10 - 12 ani și 13 - 15 ani, în valoare de 300 lei, 250 lei și 200 lei. De asemenea, vor fi premii în produse pentru categoria 0 - 3 ani și categoria Open.
Programul evenimentului:
- Miercuri, Joi, Vineri (11 - 13 noiembrie 2026): orele 15.30 - 20.00: Ridicarea kiturilor de concurs de la Magazinul SportGuru Brașov.
- Sâmbătă, 14 noiembrie 2026: 11.00 - START Crosul 15 Noiembrie 1987 - Roman SA -Ora 12.00 - Încheierea timpului limită al cursei principale;
- Prefectură, ora 12.15: Start Cursa Copiilor;
- Prefectură 13.30 - Festivitatea de premiere și tombola - în fața Prefecturii.
Restricții de circulație în 13 și 14 noiembrie
Primăria Brașov a anunțat că desfășurarea Crosului 15 Noiembrie va presupune instituirea unor restricții de circulație în mai multe zone ale municipiului.
„Recomandăm conducătorilor auto să își planifice deplasările în funcție de aceste restricții, să folosească rutele ocolitoare și să respecte indicațiile agenților de poliție, ale voluntarilor și ale arbitrilor de traseu”, a anunțat Primăria Brașov.
Vineri, 13 noiembrie:
- Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Colegiul Național „Unirea”: circulația va fi restricționată între orele 09.00 și 23.59. Parcările de pe acest tronson vor fi indisponibile începând de joi, 12 noiembrie, ora 16.00.
Sâmbătă, 14 noiembrie:
- Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Colegiul Național „Unirea”: circulația va fi restricționată între orele 00.00 și 17.30.
- Strada Poienelor: între orele 10.00 și 12.00;
- Calea București (doar sensul de mers spre McDonald's): între orele 10:00 și 12:00;
- Bulevardul 15 Noiembrie: între orele 10.00 și 12.00;
- Bulevardul Eroilor, dinspre Modarom: între orele 10.00 și 12.00;
- Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Teatrul Dramatic: între orele 12.00 și 13.30.
nu este nici un comentariu
O mașină a intrat în coliziune cu un TIR, toți ceilalți pasageri fiind grav răniți
2026-11-10 citeste mai multDistribuţie Energie Electrică Romania – Sucursala Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică: Informații actualizate despre întreruperile planificate[...]
2026-11-12 citeste mai multDistribuţie Energie Electrică Romania – Sucursala Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică: Informații actualizate despre întreruperile planificate[...]
2026-11-02 citeste mai multDistribuţie Energie Electrică Romania – Sucursala Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică: Informații actualizate despre întreruperile planificate[...]
2026-11-07 citeste mai multPrimăria Brașov marchează Ziua Mondială de Luptă Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei, prin iluminarea în culoarea albastră a inscripției „Brașov” de pe Tâmpa. În[...]
2026-11-12 citeste mai mult
Adaugă un comentariu