Braşovence care au experimentat calvarul

Avortul, un subiect delicat şi profund personal, a fost transformat în instrument de politică demografică în România comunistă. Decretul 770, emis în 1966 de regimul dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu, a interzis întreruperile de sarcină, vizând creşterea accelerată a populaţiei României. Interdicţiile impuse au generat decenii de suferinţe grave, mii de decese şi traume care au distrus familii şi destine.

Decreţeii
Conform Decretului nr. 770 din 1 octombrie 1966, avortul era permis doar în situaţii considerate „excepţionale”, când viaţa femeii era pusă în pericol, iar sarcina apărea în urma unui viol sau incest ori dacă femeia trecea de 45 de ani şi era deja mamă a patru copii. Decizia de a renunţa la făt aparţinea unei comisii medicale instituite prin hotărârea comitetului executiv al sfatului popular regional. Cu toate că se întâmpla ca viaţa femeii să atârne de un fir de aţă, medicii implicaţi în întreruperile de sarcină aveau datoria să se justifice în faţa procurorilor, orice încălcare a legii fiind considerată infracţiune. Femeile care recurgeau la avorturi clandestine, fie pe cont propriu, fie cu ajutorul unor doctori, riscau pedepse dure cu închisoarea, la fel ca şi cei care le asistau.

A păstrat copilul neînsufleţit în pântec 45 de zile de frica autorităţilor comuniste
În vremurile tulburi ale comunismului, când libertatea de a alege era garantată de Constituţie, dar nu exista în realitate, doamna Anica, o braşoveancă ajunsă acum la vârsta de 71 de ani, îşi aminteşte suferinţa cumplită trăită de prietena ei, care a recurs la un avort clandestin. Încă de la depistarea sarcinii, prietena Anicăi a încercat prin diferite metode să întrerupă evoluţia fătului. A reuşit extrem de târziu, abia în luna a şasea.
De frica autorităţilor şi a sistemului represiv, a păstrat copilul neînsufleţit în pântec încă 45 de zile.

Ţinută în spital 3 zile, fără apă şi mâncare
Întrucât starea ei de sănătate se înrăutăţea de la o zi la alta, iar corpul emitea un miros de „putrefacţie”, a luat decizia să meargă la spital. Femeia s-a lovit acolo de tratamentul rece şi insensibil al personalului medical. Timp de trei zile a fost ignorată, fără să primească apă sau mâncare, asta până în momentul în care a întâlnit un doctor dispus să o ajute după ce i-a oferit o sumă considerabilă de bani, echivalentă a trei salarii de atunci, după cum a povestit Anica.

Un medic care acţiona ca un… măcelar
Toată procedura medicală a fost realizată fără anestezie, iar medicul extrăgea şi îi arăta fără milă bucăţi din fătul intrat în putrefacţie. În acest timp, ea s-a muşcat de mână până la sânge pentru a încerca să-şi distragă atenţia de la durerea provocată de intervenţia primitivă. Alături, în salon, îi era o altă pacientă trecută printr-o experienţă devastatoare (şi-a întrerupt sarcina cu ajutorul unui polonic). Colega de salon a murit din cauza complicaţiilor. Recuperarea prietenei doamnei Anica, povesteşte acum femeia din Braşov, a fost extrem de dificilă şi dureroasă. Securitatea o presa continuu cu întrebări insistente. Potrivit doamnei în vârstă de 70 de ani, tânăra ar fi refuzat să mărturisească cine a ajutat-o.

Avort făcut cu andrelele
Viorica din oraşul Zărneşti, ajunsă acum la vârsta de 68 de ani, este mama a două fete născute în perioada comunistă. A acceptat să vorbească despre vremurile care au îngrozit mai multe generaţii de femei în România.  Spune că n-a trăit pe propria piele o întrerupere de sarcină, dar că a cunoscut femei care au făcut închisoare, s-au confruntat cu probleme de sănătate sau au murit din cauza avorturilor clandestine. Îşi aminteşte că era în anii ‘80 când verişoara ei de 33 de ani a rămas însărcinată cu al patrulea copil. Sub presiunea legii şi a fricii de Miliţie, tânăra şi-a străpuns fătul cu andrele, încercând să forţeze un avort spontan.
Tentativa disperată i-a cauzat o infecţie, transformată ulterior în septicemie. În final, femeia a murit, iar în urma ei au rămas trei orfani şi ecoul amar al cuvintelor mamei sale, care-i reproşa că face copii „ca iepuroaica”. O altă poveste istorisită de doamna Viorica aduce în prim-plan drama unei mătuşi, însărcinată în luna a şasea. Pe parcursul sarcinii  a avut în permanenţă  certuri tensionate şi interminabile cu soţul ei.

„Sper ca acele timpuri să rămână istorie”
Încercând să-şi scutească viitorul copil de o viaţă trăită într-un mediu toxic, a luat decizia disperată de a-şi întrerupe sarcina singură. Şi-a introdus în uter frunze de leandru, plantă cu toxicitate mare, dar tentativa a eşuat, provocându-i, în schimb, o suferinţă cumplită. S-a recuperat singură, fiindcă teama de a fi descoperită de autorităţi a fost mai copleşitoare decât frica de moarte.

Moaşele care-şi abandonau „clientele”
Doamna Viorica spune că trăieşte uneori cu impresia că toate aceste întâmplări s-au produs într-o altă viaţă. „Îmi vine greu să cred ce vremuri crude am putut trăi”.  Femeia are multe de povestit, dar nostalgia o copleşeşte. Mai istoriseşte o singură întâmplare, legată de o vecină cunoscută în zonă pentru ajutorul acordat femeilor decise să facă întreruperi de sarcină ilegale.  Una dintre „cliente” a suferit o hemoragie masivă, fiind abandonată în faţa uşii locuinţei personale. Când autorităţile au aflat, moaşa a fost arestată. „Sper ca acele timpuri să rămână istorie, iar voi, fetele din ziua de azi, să nu cunoaşteţi acest fel de durere fizică şi psihică”, încheie doamna Viorica discuţia.

Probleme grave de sănătate din cauza întreruperilor de sarcină clandestine
Pentru a înţelege mai bine contextul şi realităţile acelei perioade, Libertatea a stat de vorbă cu o doamnă doctor ginecolog care a urmat facultatea şi a profesat câţiva ani în timpul regimul comunist. Conform dorinţei sale, pentru a-i proteja identitatea, nu-i vom dezvălui adevăratul său nume. Doctoriţa Ionescu (n.r. – pseudonim) spune că regimul Ceauşescu a interzis, în ultimii ani ai dictaturii, specializarea de obstretică-ginecologie în universităţile de medicină din România, considerând că există destul de mulţi medici specialişti.
„La începutul activităţii mele eram medic generalist, pentru că nu aveam voie să dăm nici măcar secundariate şi rezidenţiate. Toţi cei care am terminat facultatea am fost medici de familie. Făceam un stagiu de trei ani în clinicile universitare, apoi eram trimişi la ţară sau în circumscripţii. Examenele de rezidenţiat au putut fi date abia după revoluţie, deci nu eram medic specialist atunci, nu eram ginecolog, doar ce am văzut în spital la paciente care se plimbau pe acolo”, istoriseşte medicul.
Spune că femeile din perioada comunistă nu aveau cale civilizată prin care să se poată adresa unui medic pentru întreruperea de sarcină: „Dacă aveai motive medicale, până şi astea trebuiau să fie extrem de serioase. Pacienta era trecută printr-o comisie în aşa fel încât să se aprobe. De multe ori, membrii comisiei spuneau că nu e necesar. Ideea e că ei îşi doreau să crească natalitatea, dar o puteau face prin alte metode, nu aşa, prin interzicerea avorturilor”. Mărturiseşte că erau foarte multe paciente care îndurau grave probleme de sănătate în urma întreruperilor de sarcină clandestine. Însăşi ea a fost martora unui episod traumatizant.  

A asistat la „măcelul” suferit de prietena ei cea mai bună
„Am avut colege şi mame ale colegelor noastre care au murit în urma chiuretajelor. Îmi aduc aminte de o prietenă foarte bună, eram în anul 6, trecusem prin stagiul de ginecologie, ştiam care sunt procedurile şi cum se efectuează intervenţiile chirurgicale, cum se face sterilizarea, cum ar trebui să fie făcut un chiuretaj în condiţii normale.
Colega, pentru că nu putea să ţină sarcina, a făcut un chiuretaj acasă, pe masa din bucătărie, cu nişte asistente medicale. Am asistat la chestia asta şi vreau să spun că, deşi mai aveam câteva luni până să devin doctor, mi s-a făcut rău când am văzut măcelul. Nu aveau instrumente, nu lucrau în condiţii sterile, s-au apucat să fiarbă instrumentele într-un lighean de bucătărie, fără anestezie, fără nimic. A fost un traumatism pentru mine ce am văzut atunci, mai ales că era prietena mea cea mai bună. Din fericire, ea a trecut cu bine peste asta, deşi au fost nişte condiţii oribile”. Unul dintre cele mai semnificative neajunsuri în regimul comunist a fost lipsa accesului la metode contraceptive sigure şi eficiente. „Nu existau metode contraceptive, nici pastile, nici prezervative şi nu se puneau nici sterilete”, explică medicul ginecolog. Deşi unele paciente reuşeau să aducă sterilete din străinătate, folosirea acestora atrăgea riscuri atât pentru femei, cât şi pentru medicii care le montau. „Dacă se afla despre doctorii care le acceptau, intrau în mare încurcătură”, povesteşte specialista, încercând să ilustreze frica pe care o impunea regimul represiv asupra sistemului medical.
O estimare pentru perioada 1958-2008, indică faptul că în România au fost efectuate aproximativ 22 de milioane de avorturi.

Foto: Amintiri din comunism