Braşoveanca, politician model în Italia

Braşoveanca Emilia Stoica este prima româncă care a candidat pe listele unui partid din Italia. Chiar dacă nu a obţinut un loc în Consiliul Administrativ din Bergamo, braşoveanca nu are de gând să renunţe deocamdată la politică. A plecat încă de acum 20 de ani din Braşov cu speranţa că va avea mai mult noroc în Italia. La 48 de ani, Emilia se consideră acum un om împlinit. Are alături familia, o slujbă pe care şi-ar dori-o mulţi şi o viaţă liniştită în căsuţa construită între Milano şi Bergamo. O viaţă la care nici nu visa în urmă cu două douăzeci de ani. „Eu am terminat facultatea în 1991 şi priveam destul de «suspect» pentru persoanele care plecau, care doreau să îşi lase ţara şi să plece în străinătate”, a povestit Emilia. Emilia s-a decis să părăsească România în 1993, imediat după ce şi-a cunoscut viitorul soţ, pe Giuseppe. Alături de el începea aventura în Peninsulă, iar impactul a fost destul de puternic.

 

Şi-a ajutat semenii

„Îmi lipseau părinţii, familia, prietenii, obişnuinţele pe care le aveam, aerul pe care îl respiram, apa pe care o beam, tot ceea ce mă înconjura la Braşov”, spune ea. Iar lipsa celor dragi n-a fost singura suferinţă. În primele şase luni în Italia, Emilia a stat cu CV-ul în mână şi cu dicţionarul italian în geantă. Până când a sunat telefonul. La capătul celălalt al firului, reprezentanţii unei companii constructoare de maşini. Emilia era unul din sutele de candidaţi pentru un post de responsabil de producţie.

„După vreo patru zile îmi dau telefon din nou şi mă invită, din nou, la un interviu. Deja făcuseră o triere au fost 62 de candidaţi. Eram singura femeie, singura străină”, mai spune femeia. Românca plecată din Braşov s-a deprins repede cu viaţa din Italia şi a continuat, în paralel cu munca, să se intereseze de alţi compatrioţi care au nevoie de ajutor, din zona oraşelor Milano şi Bergamo. 

 

De la voluntariat, la politică

Mai bine de un deceniu a fost vocea lor în relaţia cu autorităţile italiene, astfel că i s-a propus să intre în politică, alături de un partid de centru dreapta. „Am colaborat foarte mult cu toate formele politice din zonă. Cu cele de dreapta, de stânga, de centru. Chiar nu eram interesată să intru în politică, pentru că voluntariatul m-a atras foarte mult. Cred că am o vocaţie în acest sens. Şi chiar nu eram interesată de politică”, a destăinuit Emilia Stoica, într-un interviu. 

Deşi la început a fost sceptică, Emilia a acceptat provocarea şi a candidat, în 2009, la un loc în consiliul regional din Lombardia. Numele său apare acum şi într-o carte despre cele mai importante o sută de femei din zona oraşului Bergamo. „Nu am luat foarte multe voturi, dar nici puţine. Am avut 55 de voturi. Mulţi italieni au avut mult mai puţine decât mine”, îşi aminteşte ea. Chiar dacă nu a ajuns să ocupe un scaun în Consiliul Regional lombard, Emilia Stoica n-a fost dezamăgită şi chiar se gândeşte să candideze din nou. Mizează şi pe faptul că a acumulat experienţă şi că are şi paşaport italian. Până la urmă, nu ar face altceva decât să îşi reprezinte ţara de adopţie.

Emilia mărturiseşte că după 20 de ani în Italia se simte italiană complet, dar cu inima şi rădăcinile în România.