Braşov, 1 an cu Covid: Omul care vindecă şi trupul şi sufletul

România a marcat vineri, 26 februarie 2021, un an de la primul caz de infectare cu Covid-19 confirmat în ţara noastră.
Preotul misionar Bogdan George Brânzea, din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Braşov, a povestit într-un interviu pentru Basilica, agenţia de presă a Patriarhiei Române cum a trăit anul pandemiei în rolul de duhovnic şi asistent medical într-un spital suport Covid-19, Spitalul Pnemuoftiziologie din Braşov.

După ce a absolvit Teologia, Părintele Bogdan George Brânzea şi-a luat şi diploma de asistent medical. A făcut-o în virtutea unei tradiţii din familie: şi mama, şi soţia sunt asistente medicale. Credea că nu va profesa, dar în curând s-a dovedit că a fost, prin grija lui Dumnezeu, primul său pas spre împlinirea vocaţiei de preot misionar de spital.
Când Spitalul de Pnemuoftiziologie din Braşov (Stejeriş) a înfiinţat o secţie de Îngrijiri paliative, a cerut binecuvântare să se transfere acolo. Era profesor de Religie la Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” din Braşov şi duhovnicul Seminarului de Teologie din acelaşi oraş, dar simţea că nu se regăsea pe deplin în ceea ce făcea. „În spital, însă, sunt mulţumit sufleteşte de  ceea ce fac. Acord ajutor unor oameni care au cea mai mare nevoie şi le văd bucuria”, spune el.

Acum un an, începutul pandemiei
În martie 2020, când lucra de trei ani la această secţie, spitalul a devenit spital suport Covid-19. „Am crezut că vom continua să îngrijim bolnavii de cancer. Dar am fost obligaţi să externăm toţi pacienţii şi am fost detaşaţi toţi pentru a îngriji pacienţii Covid-19”, povesteşte Părintele Bogdan George Brânzea.
„Toţi pacienţii ne întrebau: «Dar noi ce facem?» Mulţi ar fi trebuit să mai rămână la noi. Din cei care au plecat, toţi au murit”, îşi aminteşte el cu tristeţe.
Timp de două luni, personalul medical s-a autoizolat, pentru a nu duce noul virus acasă, la familii. Au fost cazaţi într-un cămin al Universităţii Transilvania din Braşov. „A fost o perioadă destul de grea, fiindcă am fost departe de familie”, povesteşte părintele.

„Părinte, să-mi daţi o poză cu dumneavoastră!”
Doar zece din sutele de pacienţi cu Covid îngrijiţi la Stejeriş au decedat. „Am avut chiar şi o revenire spectaculoasă. Era un pacient dintr-o pătură socială modestă şi cu patologie hepatică datorată alcoolului, un om simplu, dar de o bunătate extraordinară. Nu ne aşteptam, dar şi-a revenit”, îşi aminteşte părintele.
În tot acest timp, preotul misionar care lucrează şi ca asistent medical, a asistat pacienţii atât în plan spiritual, cât şi medical.
În reverendă, aşa cum pacienţii cu Covid-19 nu l-au putut vedea la spital, unde era nevoit să intre la ei purtând combinezonul
Mai mulţi pacienţi, la externare i-au spus: „Părinte, să-mi daţi o poză cu dumneavoastră, că nu v-am văzut niciodată fără combinezon!”.

Împărtăşirea pacienţilor Covid
„Am desfăşurat o activitate foarte bogată din punct de vedere spiritual atât la îngrijiri paliative, înainte de Covid, cât şi pe secţia de Covid”, spune preotul misionar. „În acest mediu sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de Dumnezeu”.
Dificultăţile pastoraţiei pacienţilor Covid sunt şi sufleteşti, şi practice. O dificultate sufletească o reprezintă combinezonul pe care îl poartă preotul în locul reverendei. Oamenii sunt obişnuiţi să îl vadă pe preot în reverendă şi cu epitrahil. „În aceste condiţii, administrarea Sfintelor Taine este mai dificilă”, spune Părintele Bogdan George Brânzea.
O dificultate practică legată de cărţile de cult a fost rezolvată fotocopiind Rugăciunile de dezlegare pentru Sfânta Împărtăşanie şi lăsându-le permanent în zona contaminată.
În cazurile rare în care pacientul nu era pregătit pentru a fi împărtăşit, preotul consuma el însuşi Sfintele Taine, fiindcă acestea nu mai puteau fi scoase din „zona roşie”.
Cu toate acestea, până în ziua de azi, infecţia cu noul coronavirus l-a ocolit pe preotul misionar. Nu i-a ocolit însă familia. Bunica lui şi-a rupt piciorul în noiembrie şi a avut nevoie de operaţie. S-a întors din spital şi a dezvoltat Covid-19. „De la ea au luat şi mama şi tata. Le-am făcut tratament acasă. Intram la ei în combinezon şi le puneam branula. Nu a fost nevoie să meargă în spital. M-am bucurat că măcar nu luaseră de la mine”, povesteşte preotul.

Asistenţă la graniţa veşniciei
Părintele Bogdan George Brânzea le-a fost alături unora dintre pacienţi şi în ultimele clipe. „O tânără de 40 de ani cu patologie neoplazică a murit la noi. Am vorbit mult, am spovedit-o şi împărtăşit-o şi mi-a murit în braţe”, povesteşte părintele.
„Nu suferinţa şi moartea m-au impresionant în mod deosebit, ci faptul că am simţit că m-a ales pe mine să-i fiu alături la plecarea din această lume. Este o onoare să asişti un astfel de bolnav până la graniţa veşniciei”, explică preotul. „Nu mi-a fost teamă. Am considerat-o o binecuvântare din partea lui Dumnezeu să fiu ales eu şi m-am simţit de folos făcând lucrul acesta”.
Toată această perioadă, „a fost, fără îndoială, o piatră de încercare. Din care am învăţat să preţuim lucrurile simple, dar cu adevărat importante: sănătatea sufletească şi trupească, dar şi comuniunea”, concluzionează Părintele Bogdan George Brânzea. „Nu ştim ce ne aşteaptă, dar avem nădejde în Dumnezeu”.