Bodul continuă marșul triumfal
Autor: Rãzvan IONESCU, Dan VINTILA
Publicat la 01 aprilie 2008
Cetate Apața-
Victoria Bod 1- 3 ( 1- 0)
Sămbătă, la Apața, liderul avea o misiune dintre cele mai dificile în tentativa sa de a termina campionatul pe primul loc
Cetate Apața-
Victoria Bod 1- 3 ( 1- 0)
Sămbătă, la Apața, liderul avea o misiune dintre cele mai dificile în tentativa sa de a termina campionatul pe primul loc. Adversarul, Cetate Apața, echipă pregătită de Virgil Roșu, se anunța unul extrem de periculos. Așa a sperat și Ena Făgăraș, singura echipă ce o poate detrona pe Victoria Bod din fotoliul primului loc. Dealtfel aceasta și-a trimis reprezentant la meci, Ioan Mandoca directorul făgărășenilor sperând într-o victorie a localnicilor, caz în care diferența de puncte dintre cele două echipe cu pretenții s-ar fi redus la 5. Și se putea întâmpla, dacă ținem cont că Apața a intrat în avantaj la vestiare după reușita lui Bărbășescu din minutul 17. Dealtfel, autorul golului s-a dovedit a fi de departe cel mai bun jucător al gazdelor, el reușind, pe lângă gol, alte acțiuni periculoase, printre care și o bară.
Pauza a fost un sfetnic bun doar pentru oaspeți, ei ieșind de la cabine montați să întoarcă rezultatul. Și au reușit mai repede decât s-ar fi așteptat. Mai întâi au egalat prin lovitura de cap a lui Teslaru, 1-1 ( min.51) pentru ca patru minute mai târziu, Gall să facă 1-2. Pentru a spulbera orice dubiu, Andrași a făcut 1-3 ( min.75) și a închis tabela pentru liniștea finanțatorului Paul Marian Cernat (foto) aflat în tribună alături de tatăl său, Paul Cernat, primarul Bodului. După meci, Cernat jr. vizibil marcat, dar totodată fericit, ne-a declarat: „Mă așteptam la o replică dârză din partea adversarului, mai ales că se auzea că vor fi stimulați de cei cu care noi suntem în luptă directă la locul 1. Și după prima repriză părea să le iasă, jucătorii noștri fiind vizibili marcați de miza și presiunea jocului. Bine că s-a băgat în ei la pauză nea Adi Hârlab, deșteptându-i. Deși avem 4 și respectiv 8 puncte avans față de urmăritoarele noastre, Hărman și ENA Făgăraș, eu o consider pe aceasta din urmă mai periculoasă, având și conducere pricepută și echipă bună. Personal, punctele avans nu mă impresionează și doresc să transmit și jucătorilor că obiectivul nostru, adică locul 1 îl vom obține doar dacă vom trata la modul serios toate, dar absolut toate meciurile rămase până la finalul sezonului. Și cel mai bun exemplu a fost dat sâmbătă, la Apața, în primele 45 de minute de joc, când, după o evoluție mai mult decât modestă, se putea nărui toată munca unui an.”
Revenind la joc, în final, să amintim distribuțiile celor două echipe aliniate la fluierul arbitrului de categoria I, Florin Ghimbășan: Cetate (antr. V. Roșu): Purenciu- Varodi (46 Avram), Minescu, Iordache (46 Cojocaru)-Bobiț, Drăguț, Sănduleac (46 Melcoce)-Udățeanu, Bitez, Bărbă-șescu.
Victoria (antr. I. Gnandt): Turdean- Domnișoru, Saiu (75 Dobre), Vlad, Andrași- Eremia, Gall, Barabas (73 Mitocaru)- Teslaru, Terciu (80 Lăcătuș).
Făgărășenii așteaptă pași greșiți
Jucătorii de la Ena, pregătiți de Nistor Văidean, au obținut și ei o victorie în deplasare, așteptând un pas greșit al primelor două clasate. Înfrățirea Hărman a învins la limită pe Torpedo, grupare aflată în partea inferioară a clasamentului. Surprinde scorul alb al tinerilor de la Cetatea Făgăraș în fața penultimei clasate. Puteau să învingă, dar în min. 80 au ratat un penalti. Și ultima clasată, Bucegi Moeciu și-a vândut scump pielea în meciul de lângă Depou în fața Cefereului, care câștigă printr-un penalti în ultimele minute de joc.
Rezultate înregistrate
Aripile Brașovului – CSM Codlea
1-0. Mitroi (min. 69). La juniori : 2-3; FC Budila - FC Râșnov 0-1. G. Botea (min.22). la juniori: 3-1. Cartonaș roșu, Savin (Budila) min. 78 pentru lovirea adversarului; Cetatea Făgăraș – Carpați Berivoi 0-0. La juniori: 6-2; Inter Cristian – Viromet Victoria 2-2. Onuc (5), Reit (29)/ Cristian (33), Ciorchină (79) La juniori: 0-2; Cetatea Rupea – FC Ena Făgăraș 0-2. Dascălu (36), Ciocină (79). La juniori: 3-4; Înfrățirea Hărman – Torpedo Zărnești: 1-0. Lupu 29. La juniori: 1-4; Olimpic Voila – Celuloza Zărnești 1-1. Iacob (13), Lazăr (10). La juniori: 1-3; CFR Brașov – Bucegi Moeciu 1-0. Doca (88 –pen). La juniori 5-1; Cetatea Apața – Victoria Bod 1-3. Bărbășescu (17) / Teslaru(51), Andrași (75). La juniori
1-3.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu