Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 00:18

Blocul în care dormi cu gândacii în pat!

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 11 sepembrie 2010

Deloc amuzant, prin apartamentul a doi bătrâni de peste 70 de ani colcăie tot felul de gândaci, cu care proprietarii își împart patul, masa și întreaga casă

Blocul în care dormi  cu gândacii în pat! Deloc amuzant, prin apartamentul a doi bătrâni de peste 70 de ani colcăie tot felul de gândaci, cu care proprietarii își împart patul, masa și întreaga casă. Nesimțirea lor a dus la infestarea întregului bloc de pe strada Parcul Mic, iar vecinii au ajuns în pragul disperării: se trezesc noaptea cu gândacii-n pat. Ei îi acuză pe cei doi bătrâni că își beau pensia de 18 milioane și refuză să facă curățenie. Ați trăit senzația stranie că un gândac se urcă pe voi, pe sub haine? Locatarii unui bloc de pe strada Parcul Mic din Brașov trăiesc cu această senzație de peste un an. „M-am trezit cu el în pat, noaptea, pe față. M-am trezit și mi-am zis că o fi molie. În pat era un gândac micuț. Să umble pe mine-n pat?”, ne spune o locatară a blocului. „Erau pe brânză și pe pâine” Scara a fost infestată din cauza unor bătrâni care locuiesc la etajul șase, într-o mizerie crâncenă. Nimeni nu intră în casa lor, întrucât gândacii se urcă pe ei. „Am intrat peste el într-o zi. Era beat, dormea pe jos și avea tacâmuri pe masă și umblau gândacii peste ele. Erau pe brânză și pe pâine, și pe furculițe. Cum poți să trăiești omule în halul ăsta? I-am zis eu. A început să ne înjure”, ne spune Veronica Mărcean, în timp ce-și scutura gândacul care i se urcase pe picior. Mărcean intrase în casa bătrânilor ca să ne arate cum colcăie gândacii, în miezul zilei. „Sunt roșii, cu multe mustăți. Au aripi. Dar nu zboară. Sunt atât de mari... Doi am găsit astăzi. De azi dimineață dau cu soluție și nu mai pot de nas”, ne spune și vecina ei de palier. Au pensie de 18 milioane Gheorghe Rădulescu (71 de ani) și Magda Enke (84 de ani) locuiesc de 40 de ani împreună. El este un bețivan notoriu, ea - prea bătrână pentru a-l mai îngriji și a face curățenie în casă. Întrucât ei nu au folosit niciodată un frigider, tot felul de gândaci și insecte le-au invadat casa. Au ajuns atât de mulți, încât nu se mai ascund de lumină. Se găsesc peste tot: pe pereți, pe masă, în mobilă, pe farfurii, în pat. „Are 18 milioane pensie. A venit o firmă și le-a cerut 10 milioane, pentru dezinsecție, curățenie, spălat paturi. N-au vrut să dea: au zis că ce, le stă 10 milioane pe gard?”, ne spune o altă vecină. Gândaci cu bun simț: nu intră în dormitorul stăpânilor Locatarii sunt exasperați. De mai bine de un an, chiriașii cu multe piciorușe și două antene au migrat de la casa bătrânilor și au infestat tot blocul. „Am primit gândaci și eu, la etajul 8. Chiar acum am dat cu spray pe lângă aragaz și am scos tot gunoiul afară”, ne spune vecina de la 8, din apartamentul de deasupra bătrânilor. Deși era ora 12.00 când le-am vizitat casa, locatarul Gheorghe Rădulescu dormea. Când l-am trezit, părea să fie mahmur. „Pot să dorm, că gândacii nu intră în dormitor. Probabil că au bun simț. Se poate să mai fie totuși, unul doi, nu zic că nu. Dar vin de afară, domnule”, ne spune cu nesimțire bătrânul. Pe masa lui din sufragerie mâncarea stătea neacoperită. În timp ce discutam cu el, un gândac traversa sufrageria în direcția patului său. Vecinii așteaptă controlul ISS Vecinii nu mai au milă de bătrâni, pentru că aceștia sunt nesimțiți: au pensii mari, însă refuză să tocmească o femeie care să le facă curățenie, refuză să plătească o firmă de dezinsecție. Nu au vrut să primească nici măcar un frigider de pomană, o mașină de spălat și un vas de toaletă curat – obiecte necesare pentru o igienă de bază. Furioși, ei s-au adresat Poliției și Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov. „În urma verificării sesizării, care este întemeiată, inspectorii au descoperit nereguli la apartamentul verificat. Li s-a pus în vedere ca până la 1 septembrie să fie igienizat și zugrăvit”, a declarat Mădălina Siminea, purtător de cuvânt DSP. Până joi, Inspecția Sanitară de Stat nu a desfășurat controlul promis la casa cu gândaci, pentru a constata dacă bătrânii și-au zugrăvit și igienizat locuința.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie