„Blestemul” Operei: războiul chimic!

Un reportaj incendiar dintr-un ziar de mare tiraj îți face părul măciucă: Opera Română a devenit un instrument de tortură și de asasinat în masă! Mai exact: în preziua uneia dintre cele mai ambițioase premiere ale stagiunii, „Macbeth” de Verdi, la solicitarea aproape disperată a sindicatului din instituție, o echipă de control de la Inspecția Muncii a venit ca să constante două lucruri: costumele de scenă au fost impregnate cu o soluție chimică mortală și aceleași costume au fost croite în așa fel încât purtătorii lor riscau în orice moment să-și reteze unii altora capetele sau membrele. Aceasta era - în opinia acelorași sindicate - una dintre etapele planului mârșav pus la cale de Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naționale și, în același timp regizorul piesei - de „a curăța” instituția, la propriu, de toate valorile pe care le mai are. De ce? Într-adevăr: de ce și-ar decima „baciul” propria turmă, taman înaintea mulsului? Greu de explicat. Greu de explicat și toată această campanie desfășurată, practic, împotriva instituției de pe urma căreia trăiesc, a unor oameni pentru care noțiunea de echipă nu s-a inventat încă. După o perioadă în care a avut de luptat cu pierderea publicului, atras de alte genuri, cu indiferența autorităților, pentru care prioritățiile sunt altele, prima scenă lirică luptă acum să se salveze de proprii săi inamici, din interior. Pentru că e destul de greu de acceptat ideea că cineva cu capul pe umeri ar putea da crezare fantasmagoricelor acuzații cărora nu le-a dat de capăt Inspecția Muncii: substanța ucigașă era o vopsea lavabilă obișnuită, iar costumele - ghilotină erau din hârtie rigidizată! Inspecția a găsit alte hibe pentru care a dat și amenzi, dar nu acestea au fost cele invocate. Dealtfel, regizorul a renunțat - din bun simț - la costumele inițiale, făcând pentru premieră altele. Mai puțin... periculoase. Articolul care înalță la rang de scandal public o bârfă derizorie mai vorbește despre ceva: despre „blestemul” lui Macbeth - ghinioanele care însoțesc sistematic orice montare. Nici acestea nu sunt însă chestiuni obiective: în cazul de față, de ce a acționat „blestemul” doar la îndemnul sindicaliștilor? Pentru că, dacă e vorba de un blestem la Operă, acesta e acela de a nu fi populată cu oameni raționali, în stare să vadă dincolo de propriile lor interese sau de cele de grup. Să vadă interesul culturii, în general.