Bizara decizie aniversară a lui Şova

Peste mai puţin de două luni TAROM împlineşte 60 de ani. Este o vârstă remarcabilă într-un domeniu în care marea majoritate a competitorilor sunt de vârste tinere sau fragede. Şi în care numărul "deceselor" - din diverse motive, dar mai ales economice - rămâne unul ridicat.
Compania naţională de transport aerian a traversat atmosfera încărcată a economiei de piaţă reuşind să păstreze altitudinea necesară unui zbor în siguranţă. Este drept, cu preţul unor costuri pe care statul-patron le acoperă cu mai multă sau mai puţină generozitate. Cel mai greu a fost până s-a ajuns la concluzia că o parte din securitatea naţională ţine şi de existernţa transportatorului aerian, argument care a ferit compania de şocul unei privatizări care nu ar fi avut alt final decât "înghiţirea" sa de către unul dintre marii rechini ai văzdului.
Experimentele la care a fost supusă compania în ultimii săi 20 de ani de existenţă au vizat şi factorul uman: destinele sale au fost ghidate de manageri de stat cu grade diferite de competenţă, mai interesaţi sau mai dezinteresaţi de soarta instituţiei decât de propria bunăstare, de decizii mai corecte sau mai aiuritoare ale forului tutelar, unde s-au perindat de-a valma domni şi doamne fără altă legătură cu domeniul, decât starea lor generală aeriană.
Penultimul ministru al transporturilor - micul şef al marilor proiecte ratate- n-a lăsat în urma sa pe cerul TAROM-ului decât dâra unei decizii bizare: a interzis orice cheltuială în vederea marcării celor 60 de ani de existenţă a companiei. La prima vedere - având în vedere pierderile constante din ultimii ani- decizia lui Şova ar putea fi înţeleasă: De ce să mai pierzi şi alţi bani, pe lângă cei care se duc pe cerul sâmbetelor?
La o a doua vedere, decizia pare să fie inspirată direct de planurile concurenţilor - companiile low-cost: dacă TAROM îşi mai face şi reclamă pe lângă faptul că se mândreşte cu tradiţia sa, ar putea să însemne mai puţine încasări pentru cei care sunt adesea ieftini doar cu numele şi serviciile.
Îndrăznesc să cred că, bazându-se pe această onorantă tradiţie, TAROM-ul poate să declanşeze o ofesivă care să îi aducă o bună parte din traficul pierdut. Cum? Prin adecvare, elasticitate şi dinamism. Deţine o infrastructură importantă, are oameni capabili şi chiar dacă actualul Consiliul de Administraţie nu rupe gura târgului prin calitate ( mi-e greu să pricep de ce doamna aceea cu ochelari care a fost ministru i-a alungat pe Pascariu şi Demetriade?) şi nici directorul general nu are meclă de salvator ( nu a salvat nimic până ce-a venit chitit parcă să îngraope TAROM-ul) şi cred că poate face faţă concurenţei neloiale a unui dintre competitori. Cu o condiţie: să fie lăsat să lucreze fără ingerinţe de natură politică. Adică să zboare lin şi eficient către cea de-a 61 aniversare...