Biserica Ortodoxă Română, în doliu

Al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist Arăpașu a trecut la cele veșnice, ieri, 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani. Prea Fericirea Sa a suferit o operație de adenom de prostată la Institutul clinic Fundeni, iar moartea sa a survenit în urma unor complicații postoperatorii, în jurul orei 17.00. Vestea plecării sale la Domnul este una tristă pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, deoarece cel care se mută la cele veșnice este Întâistătătorul acesteia, cel care mai bine de 20 de ani a fost patriarhul tuturor românilor ortodocși. Vestea morții patriarhului Teoctist a surprins și a întristat sufletele credincioșilor ortodocși, bisericile ortodoxe din întreaga țară fiind în doliu. În declarația rostită la întronizarea sa ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 16 noiembrie 1986, Prea Fericitul Patriarh Teoctist spunea că „din paginile istoriei Bisericii noastre, strălucește personalitatea primilor patru patriarhi, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu, care au acoperit cu lucrarea lor șase decenii din istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române. Patriotismul lor îmi va lumina drumul și strădaniile mele pastorale în această epocă în care îmi este dat să slujesc acestui Așezământ Sfânt, cu un trecut atât de bogat și glorios”. Iată că o nouă personalitate, al cincilea patriarh al BOR, se adaugă celor patru în Împărăția lui Dumnezeu, iar pentru noi, cei care rămânem să trăim în continuare veacul acesta, PF Teoctist se adaugă istoriei contemporane a sfintei noastre biserici. Prea Fericitul Patriarh Teoctist ... ... s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni din județul Botoșani, primind la botez numele de Teodor. A intrat încă de tânăr, la vârsta de 13 ani, în viața monahală, fiind călugărit la mănăstirea Bistrița în anul 1935, primind la călugărie numele Teoctist. Urmează Seminarul teologic de la mănăstirea Cernica, iar în anul 1945 devine licențiat al Facultății de Teologie din București. În anul 1950 este ales vicar patriarhal, iar între anii 1951-1954 ocupă funcția de rector al Institutului Teologic din București. Între anii 1962-1973 a fost ales episcop la Arad, între anii 1973-1977 este Mitropolit al Olteniei, iar între anii 1977-1986 a ocupat scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei. Între anii 1980-1982 a ocupat funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului. În data de 9 noiembrie 1986 este ales patriarh al României, iar în ziua de 16 noiembrie este instalat în scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române. Timp de trei ani, până în decembrie 1989, misiunea PF Teoctist a fost dificilă, având în vedere faptul că regimul comunist era unul total potrivnic Bisericii. Nu putem să nu amintim aici teroarea la care Prea Fericirea Sa era supus aproape săptămânal, înainte de 1989, spunându-i-se că patriarhia va fi mutată. După anul 1989, misiunea și lucrarea PF Teoctist ca Patriarh al BOR a fost extrem de diversificată și în același timp fructuoasă. Ar fi prea mult să pomenim aici de realizările sale culturale, teologice sau organizatorice. Un lucru de remarcat este faptul că după 1989, sub îndrumarea și sprijinul Patriarhului Teoctist s-au reluat serviciile de asistență socială organizate de către BOR. Cineva remarca faptul că PF Teoctist s-a bucurat de o imagine mult mai bună în afara țării decât în interiorul ei. Nu ar trebui să ne mire lucrul acesta, întrucât necinstirea personalităților este o mare meteahnă a românilor. Din păcate! Deschiderea ecumenică a patriarhului Teoctist, după 1989, a fost mult mai largă, țara noastră fiind vizitată de diferiți reprezentanți ai Bisericilor ortodoxe locale, iar în anul 1993 chiar de către patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Între realizările remarcabile ale PF Teoctist nu poate fi trecută cu vederea pagina istorică a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, la invitația Prea Fericirii Sale, între 7-9 mai 1999, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o țară ortodoxă după Marea Schismă din 16 iulie 1054. Tot în 1999 este ales membru de onoare al Academiei Române. După PF Părinte Teoctist ... ...rămân foarte multe lucruri de pomenit, de admirat, de vrednică și veșnică pomenire a Prea Fericirii Sale. Deocamdată, rămâne visul neîmplinit al ridicării Catedralei Mântuirii Neamului, sarcină care va cădea în mod sigur în misiunea următorului patriarh al BOR. Nu cred că se cade ca acum să începem să facem speculații despre cine va fi noul patriarh. Grija Bisericii este acum rugăciunea de pomenire a Prea Fericirii Sale, rugăciuni care se vor face în bisericile ortodoxe de pe întreg cuprinsul țării până în ziua înmormântării PF Teoctist. Alegerea noului patriarh va avea loc după pomenirea de patruzeci de zile, până atunci conducerea BOR fiind asigurată printr-un interimat. Unele voci spun că, în mod sigur locțiitor de patriarh va fi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei, sau, cel mai bătrân dintre ierarhii BOR, situație în care se află ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Ne rămâne de la cel care a fost și este o personalitate de necontestat a ortodoxiei românești și chipul său duhovnicesc. Îmi vine acum în minte unul dintre sfaturile adânci, izvorât dintr-o înțelepciune filocalică și în același timp plin de simplitatea țăranului român: „Viața este frumoasă și se cuvine să o trăim cum trebuie, însoțită de rugăciune, care este grăirea noastră cu Dumnezeu”. Cred că existența sa de 92 de ani a dovedit din plin că frumusețea unei viețuiri adevărate se dobândește doar în comuniune cu Dumnezeu.