Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 16 decembrie 2025
Aproximativ 100 de tineri, studenţi ai Facultăţii de Sociologie şi Comunicare Braşov, şi-au pus luni, 15 decembrie, la standuri – în Aula Universităţii – talentele de vânzători sau de meşteşugari. Ale lor sau ale mamelor.
A fost a 10-a ediţie a Târgului de Crăciun al Facultăţii, unde a fost plin de ornamente de Crăciun, biscuţi şi alte dulciuri, dar şi… simboluri creştine.
De exemplu, Teodora a venit cu decoraţiuni croşetate de mama ei, în vreme ce Narcis a adus iconiţe, pe care le oferea gratis de la standul în care pusese şi o Biblie.
„Împreună cu colegele de la departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice am venit cu diverse produse lucrate de mână şi un mic stand religios, pentru că ceea ce este mai important în această perioadă este evenimentul în sine - evenimenul Naşterii Domnului. Crăciunul înseamnă şi cadouri şi dăruire, dar şi evenimentul acesta central al Naşterii Domnului într-o iesle în Bethleem”, a spus Narcis.
De cealaltă parte a Aulei, standurile erau pline de dulciuri, iar diferenţa la convingerea clienţilor a făcut-o modalitatea de… promovare a produselor. Aşa cum a înţeles Daiana, de exemplu: „Am aici biscuiţi cu cocos, 4 bucăţi, 12 lei, 3 lei biscuitele, cu nişte lapte cald, Doamne!... Reţetă de familie, deci făceam din ăştia cu mama când eram mică… S-o dus ca pâinea caldă. Mai sunt biscuiţi, dar ăştia sunt special, ăştia sunt ai mei”
Târgul de Crăciun, aflat la ediţia a X-a, are şi un scop caritabil, după cum a precizat decanul facultăţii, conf.univ.dr. Horia Moaşa: Banii pe care îi colectăm îi vom da către o cauză din oraşul Braşov a unui ONG. Acum este procesul democratic de votare, avem coduri QR, fiecare student poate vota o singură dată o singurã cauză, doar cu adresa instituţională merge votat, deci nu putem avea voturi din afara universităţii. Şi sunt şase cauze înscrise, şase ONG-uri cu şase proiecte înscrise pentru acest Târg de Crăciun”.
La ediţia din 2024 a târgului au fost strânşi peste 7000 de lei, direcţionaţi, de asemenea, unei cauze sociale.
CARE SUNT CAUZELE ÎNSCRISE ÎN ACEST AN
1. Fundaţia Rafael Codlea: Viaţă mai bună prin terapie
Proiect dedicat copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, care urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii prin terapie ocupaţională, stimulare senzorială şi terapie prin muzică. Sprijinul va contribui la achiziţia de materiale şi echipamente necesare desfăşurării activităţilor terapeutice pentru beneficiari.
2. Asociaţia Căsuţa Micilor Eroi: Micii Eroi în Lumea Mare
Program integrat de terapie pentru autism. Un program de terapie dedicat copiilor cu tulburări din spectrul autismului (TSA), care oferă intervenţii personalizate (ABA, logopedie, terapie ocupaţională) şi sprijin pentru familii, contribuind la dezvoltarea comunicării, autonomiei şi integrării sociale. Sprijinul va contribui la achiziţia de materiale şi echipamente necesare desfăşurării activităţilor terapeutice pentru beneficiari.
3. BertaLand Association: Excursie educaţională la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Proiect educaţional care oferă copiilor din medii defavorizate acces la experienţe culturale şi non-formale, prin organizarea unor excursii la muzeu, contribuind la dezvoltarea cognitivă, socială şi emoţională a acestora.
4. Asociaţia EduActiv: Paşi spre speranţă
O lume mai bună începe cu un copil fericit. Proiect care oferă copiilor din medii defavorizate o zi educativă şi recreativă, incluzând teatru, patinoar, librărie şi masă caldă, cu scopul de a le creşte stima de sine, motivaţia şi sentimentul de apartenenţă.
5. Asociaţia Kastel: Happy Box
Proiect de amploare care aduce bucurie şi sprijin familiilor vulnerabile din judeţul Braşov, prin distribuirea de pachete de Crăciun cu alimente, rechizite, jucării şi produse de igienă pentru peste 1.800 de copii.
6. Asociaţia BIMA, Braşov: Acces pentru toţi
Proiectul îşi propune să crească accesibilitatea în centrul istoric al Braşovului prin dotarea a 3 locaţii de pe Strada Republicii cu rampe mobile, facilitând accesul persoanelor cu mobilitate redusă, vârstnicilor şi părinţilor cu cărucioare.
Foto: Radio România Braşov FM
nu este nici un comentariu
306 cereri de renunţare la studii erau înregistrate la început de an universitar 2024-2025. În anul universitar curent, carfe a început de la 1 octombrie, au fost depuse 300[...]
2025-12-16 citeste mai multPasionaţii de artă din Braşov sunt aşteptaţi miercuri, 17 decembrie, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, la o discuţie cu artistul german Johannes[...]
2025-12-16 citeste mai multFoto: Aşa arăta Piaţa Dacia luni, 15 decembrie, în prima zi în care se puteau scoate brazi la vânzare. Deşi administraţia pieţelor din Braşov a scos la licitaţie suficient[...]
2025-12-16 citeste mai multLa comemorarea a 36 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, în zilele de 20, 21 şi 22 decembrie 2025 vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire pentru eroii care s-au jertfit[...]
2025-12-16 citeste mai multReprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov au participat sâmbătă, 13 decembrie, în Parcul Central din Bran la ceremonia de dezvelire a statuii[...]
2025-12-16 citeste mai mult
Adaugă un comentariu