Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 06 sepembrie 2021
Timp de o săptămână, municipiul Brașov devine polul verde al României, zeci de activități prietenoase cu mediul fiind programate în perioada 6-12 septembrie 2021, în orașul de la poalele Tâmpei, în cadrul Forumului Orașelor Verzi (FOV). Printre acestea se află și campania „Bine Faci, Bine Primești!” desfășurată în piața Livada Poștei, de companiile Envipco și Brai-Cata, în parteneriat cu Primăria Brașov prin care oricine reciclează 10 ambalaje de băuturi, din plastic, sticlă sau metal va primi în schimb două bilete de călătorie cu mijloacele de transport în comun din municipiu.
În perioada 6-12 septembrie 2021, municipiul Brașov devine polul verde al României, în încercarea autorităților locale de a atrage atenția comunității asupra necesității adoptării unui stil de viață sustenabil. Zeci de activități prietenoase cu mediul se vor desfășura, în orașul de la poalele Tâmpei, în cadrul Forumului Orașelor Verzi (FOV), printre care se află și campania „Bine Faci, Bine Primești!” desfășurată în piața Livada Poștei, de companiile Envipco și Brai-Cata, în parteneriat cu Primăria Brașov.
În cadrul acesteia, fiecare brașovean sau turist este provocat să recicleze 10 ambalaje de băuturi, din plastic, sticlă sau metal, pentru a primi în schimb două bilete de călătorie cu mijloacele de transport în comun din municipiu.
Livada Poștei este unul din punctele cheie de întâlnire ale brașovenilor și datorită faptului că de aici pornesc foarte multe mijloace de transport, către toate zonele din oraș și către Poiana Brașov. Tocmai de aceea a fost ales acest nod de trafic intens, pentru instalarea celor trei automate de reciclare, pentru cele trei fracții - plastic, sticlă si aluminiu.
Pe lângă beneficiul imediat pe care îl oferă participanților, această campanie este una de informare despre procesul de reciclare și de sensibilizare a opiniei publice din Brașov și din Ardeal, în privința necesității protejării mediului înconjurător, printr-un management eficient al deșeurilor.
Obiectivele comune ale celor trei parteneri ai proiectului „Bine Faci, Bine Primești!” sunt schimbarea comportamentului oamenilor din comunitățile locale cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat printr-o colectare separată a deșeurilor cât mai eficientă și promovarea beneficiilor utilizării transportului în comun ca mijloc de transport ecologic.
Parteneriatul lansat nu putea veni într-un moment mai favorabil, având în vedere obiectivele de dezvoltare sustenabilă a orașului - în concordanță cu poziționarea Brașovului ca orașul - Capitală verde a României - reiterate la FOV.
„Obiectivul vizat permanent de Brai-Cata este reducerea la minimum a cantității de deșeuri depozitate, prin selectarea unui procent cât mai mare de materiale care pot fi reciclate și care se pot introduce în noi cicluri de producție. Pentru a reuși să transformăm colectarea separată în stil de viață, am derulat permanent campanii de informare și conștientizare în privința beneficiilor și pericolelor pe care le reprezintă colectarea deșeurilor în amestec și creșterea necontrolată a cantității de deșeuri mixte reziduale care ajunge la gropile de gunoi.
Astfel, am reușit deja să implementăm în zona centrală a Brașovului colectarea individuală în patru tipuri de fracții – sacul galben, pentru plastic și metal; sacul verde, pentru sticlă de ambalaj, sacul albastru, pentru hârtie și carton și pubela neagră pentru deșeuri nereciclabile – iar în celelalte zone aflate în administrarea noastră, fie în patru tipuri de fracții – recipient tip clopot galben, pentru plastic și metal; recipient tip clopot verde, pentru sticlă de ambalaj, recipient tip clopot albastru, pentru hârtie și carton și containere negre, pentru deșeuri nereciclabile, în cazul blocurilor sau în două fracții, uscată ( sacul galben) și umedă – în alte zone de case din Brașov. Mai mult decât atât, tot în municipiul Brașov a fost implementat deja în două zone de locuințe colective sistemul inteligent de colectare prin intermediul Ecoinsulei.
Acum, faptul că suntem parte dintr-o campanie precum „Bine Faci, Bine Primești”, alături de Envipco și Primăria Brașov ne onorează și ne motivează, în egală măsură să continuăm eforturile începute deja pentru implementarea sistemului „plătește pentru cât arunci” și pentru creșterea permanentă a țintelor de reciclare”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata SRL, care se va ocupa de preluarea, transportul și predarea către reciclatori a materialelor colectate în cadrul campaniei.
Compania Envipco, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de RVM-uri (Reverse Vending Machines), își aduce aportul la dezvoltarea durabilă și sustenabilă pe termen lung a Brașovului, prin montarea celor trei aparate de reciclare. Acestea îi vor stimula pe brașoveni să recicleze și astfel să ajute orașul să ajungă și să se mențină în topul orașelor verzi ale țării. Pentru companie acest eveniment marchează lansarea oficială în România a brandului, care prinde viață cu ajutorul aparatului denumit în mod prietenos ¨Petrică¨, aparat menit să ajute cetățenii să se familiarizeze cu procesul de reciclare, care este unul extrem de simplu.
Mai multe informații despre parteneriat și acțiunile comune ale proiectului găsiți pe https://www.brasovcity.ro/ro/forumul_oraselor_verzi, iar programul integral al manifestărilor este detaliat pe site-ul forumului https://fovbv.ro/program.

'fiasco'
2021-09-07 09:46:30
'Ieri în jurul orelor 18 automatul era nefuncțional (mesaj pe ecran că e plin și nu mai primește ambalaje), asta în timp ce domnul Allen era și el prezent în zona la o ședință foto. Cât din campanie e făcută din interes pentru reciclare și cât e doar pentru imagine? '
Au pregătit cina festivă pentru Gala Învăţământului Dual
2026-11-11 citeste mai multIon Ţiriac a investit 107.000 de euro în icoanele care vor împodobi capela greco-catolică ridicată în Poiana Braşov. Miliardarul a apelat la Gigi Becali pentru achiziţionarea obiectelor[...]
2026-11-11 citeste mai multLuca Niculescu, premierul României, are o pasiune pentru lectură care îl însoţeşte încă din tinereţe. În interviuri, a vorbit despre cărţile care l-au marcat[...]
2026-11-10 citeste mai multRomânia se confruntă cu un risc mult mai grav decât încetinirea economică: riscă să piardă capacitatea de a-şi forma următoarea generaţie de profesionişti. În timp ce[...]
2026-11-10 citeste mai multÎn ţara 169, în Mauritania, Lucian Daghie a călătorit 13 ore în cel mai lung tren din lume
2026-11-09 citeste mai mult
'Iulian '
2021-09-09 12:13:06
'Trebuie sa anuntati la bilete rat sa vina sa goleasca aparatul ,cica dureaza 15 min sa vina cineva..'