Curs BNR

1 EUR = 4.9746 RON

1 USD = 4.6864 RON

1 GBP = 5.7433 RON

1 XAU = 282.2442 RON

1 AED = 1.2759 RON

1 AUD = 3.0414 RON

1 BGN = 2.5434 RON

1 BRL = 0.9310 RON

1 CAD = 3.4896 RON

1 CHF = 5.1446 RON

1 CNY = 0.6418 RON

1 CZK = 0.2041 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.1517 RON

1 HUF = 1.2709 RON

1 INR = 0.0564 RON

1 JPY = 3.1424 RON

1 KRW = 0.3485 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2691 RON

1 NOK = 0.4418 RON

1 NZD = 2.8303 RON

1 PLN = 1.0726 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0481 RON

1 SEK = 0.4329 RON

1 TRY = 0.1707 RON

1 UAH = 0.1269 RON

1 XDR = 6.1616 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8033 - 02 oct 00:44

Bine aţi venit în lumea greierilor

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 04 sepembrie 2023

Interviu cu fondatorii primului business din România cu alimente pe bază de insecte

Bine aţi venit în lumea greierilor

Foto: Andreea şi Iulian Iosub, fondatori Grell Bites

La începutul anului trecut, Comisia Europeană a autorizat greierele de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în UE. Această autorizaţie a fost eliberată după o evaluare amănunţită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), la solicitarea unei companii care voia să comercializeze astfel de produse.
În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a transmis că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale.
Insectele constituie deja o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume. În România însă mai mulţi politicieni s-au grăbit să-i „protejeze” pe români de greierii comestibili şi s-au luat chiar la întrecere în proiecte de lege în acest sens.
În ciuda opoziţiei unor politicieni, de curând, în România a apărut şi primul business autohton care pune pe piaţă „gustări şi ronţăieli” făcute din greieri: Grell Bites - batoane proteice, chipsuri din făină de greieri, greieri crocanţi sau greieri crocanţi traşi în ciocolată belgiană.



Cine sunt iniţiatorii şi de ce s-au apucat de această afacere
Afacerea a fost iniţiată de trei prieteni Andreea Iosub (29 de ani), Iulian Iosub (32 de ani) şi Andrei Ursărescu (32 de ani). Pentru că afacerea lor este una inedită în România, HotNews.ro le-a cerut mai multe detalii.
În momentul de faţă, Andreea este account manager la o companie olandeză şi ne spune că ideea cu insectele le-a venit în Asia. „Am locuit acolo trei ani, împreună cu Iulian, soţul meu - şi putem spune că acesta a fost primul nostru contact cu tot ce înseamnă lumea delicioasă a insectelor. Am avut norocul să am şi un background educaţional în direcţia asta, fiind absolventă a Facultăţii de Biologie. După ce ne-am luat timp să ne documentam şi să citim mai mult despre beneficiile greierilor - am spus, hei, asta chiar este o sursă de proteină care ar trebui valorificată şi la noi! Pe noi ne-a cucerit şi gustul, nu doar ideea asta în care credem cu tărie, şi anume, că insectele vor fi mâncarea viitorului”, spune Andreea.
Iulian vine dintr-o sferă mai artistică, a terminat Facultatea de Litere şi în prezent se ocupă full-time de Grell Bites. „La scurt timp după ce ne-am întors în ţară, UE a declarat oficial insectele ca aliment. Se aliniaseră astrele, contextul era favorabil, mai ales că noi voiam să folosim experienţa noastră asiatică, pentru a pune bazele unei afaceri româneşti. Aşa a luat naştere Grell Bites, prima afacere românească cu gustări pe bază de insecte”, explică Iulian.
Andrei se ocupă de partea creativă, lucrând pe zona de design şi UX (user experience), iar echipa s-a tot mărit în timp.

Cât a fost investiţia iniţială şi ce aşteptări au fondatorii
Iulian şi Andreea spun că sunt realişti şi nu se aşteaptă să amortizeze investiţia prea curând. „E o industrie sensibilă. Avem întâi nevoie să educăm publicul românesc şi să pătrundem treptat pe piaţă. Din ce am vorbit şi cu colaboratorii noştri din Belgia, fructele muncii se văd în câţiva ani. Investiţia iniţială este tipică unui start-up în e-commerce, undeva pana în 25.000 euro, cu tot cu costuri operaţionale. De aceea, pentru noi Grell Bites este un proiect cu bătaie lungă”, ne spun cei doi antreprenori.
Având în vedere că în România există nu doar prejudecăţi, dar şi proiecte de lege pentru interzicerea consumului de produse din insecte, de ce au ales cei trei prieteni să investească bani şi energie într-un astfel de business? „Pasiunea ne-a condus spre business. Aşa ca n-am cărat în spate predicţii financiare demoralizatoare, sau ştiri care aruncau cu roşii, pe nedrept şi deseori rizibil, în insectele comestibile. Principalul focus a fost ideea, nu contextul. „Hrana asta e sănătoasă şi gustoasă, o aducem în România!”
Am ştiut din prima că piaţa va fi segmentată, iar audienţa noastră va fi una nonconformistă. Iar aici mă refer la cei care au curaj sa încerce produsul, înainte să decrete că nu e pentru ei. Ce-i drept, când am început Grell Bites, valul de hate din politică nu ajunsese la acest subiect fierbinte. Între timp, lucrurile au escaladat, mai ales pe zona naţionalistă şi anti-europeană. Au apărut tot felul de detractori, care au aruncat cu ură nejustificată în insecte. Ne-a încetinit puţin procesul de creştere, dar ne-am revenit, datorită feedback-ului pozitiv pe care l-am primit de la oameni. Ceea ce contează e calitatea produsului”, spune Iulian.

„Copii, ţineţi în mâini mâncarea viitorului!”. Cum arată piaţa şi concurenţa
Iulian povesteşte şi că, în prealabil, făcuse un studiu pe piaţa europeană şi a fost surprins să afle câte afaceri de genul acesta există.
„Ce ne-a menţinut picioarele pe pământ a fost faptul că ne-am uitat la fapte şi la cifre. În momentul de faţă, peste două miliarde de oameni consumă zilnic insecte. Nu mai spunem că practica asta e veche de mii de ani, în Africa, Asia, America Latină. Nu mai spunem cât de uriaş este potenţialul economic. Americanii au mirosit bine oportunitatea, de aceea se preconizează că piaţa insectelor comestibile poate ajunge la 4,6 miliarde de dolari, în 2027, în SUA”, completează Iulian.
În ceea ce priveşte reacţiile pe care le-au primit la produsele lor, fondatorii spun că acestea au fost testate pe o mână de oameni, familie, prieteni, cunoscuţi, colegi.
„Îi mulţumim pe aceasta cale şi bunicului lui Iulian, care ne-a zis cu francheţea lui de octogenar: «Copii, ţineţi în mâini mâncarea viitorului!»”, spune Andreea.
Din ce au observat până acum, publicul lor ţintă este unul tânăr, de vârsta lor, care se documentează, fără fobie de nou, care nu dau atenţie prejudecăţilor. „Noi am testat cam toate vârstele. Copiii, care mereu sunt tranşant de sinceri, ne-au zis despre greierii crocanţii: hei, zici că sunt pufarine sărate! Ne-a bucurat, îţi dai seama”, spune Andreea.
Tot ea adaugă şi că şi-au propus să crească partea de informare a publicului şi vor avea în viitor conţinut educativ, care să explice care e treaba cu insectele, ce beneficii aduc, de ce se mănâncă, cum să le integrăm în dietă.

De ce mănâncă unii oameni insecte
Andreea spune că beneficiile consumului de insecte sunt numeroase. „În primul rând, vorbim de ingredientul vedetă: proteina. 100 de grame de greieri conţin 60 gr. de proteină, e un aport mai mare decât cel pe care îl iei din carnea de pui sau de vită.
Greierii aduc corpului şi aminoacizi esenţiali, vitamina B12 (de şapte ori mai mult decât în somon), calciu şi fier, zinc, magneziu, care deseori lipsesc dintr-o dietă bazată exclusiv pe plante.
Beneficiile se văd imediat, pentru că aportul proteic aduce un boost de energie necesar funcţionării corecte a organismului. Gustările Grell Bites sunt o alternativă sănătoasă pe care o recomandăm oricui: fie că vorbim de sportivi, oameni simpli, oameni preocupaţi de sănătatea lor, corporatişti etc.
La greieri vorbim de o oarecare aromă de nucă, dar foarte lejeră. Spre exemplu, cu făina de greieri poţi prepara clătite gustoase şi proteice, aluat de pizza, chec - aşa că produsul se poate încorpora în tot felul de reţete. Alt beneficiu: nu conţin gluten.”, spune Andreea.

Care este procesul de producţie propriu-zis
Greierii folosiţi de fondatorii Grell Bites sunt crescuţi în ferme specializate din Europa şi preparaţi în Germania, Belgia şi Lituania. Procesul de preparare este lipsit de durere, răcirea temperaturii greierilor fiind asemănătoare cu ce se întâmplă în timpul procesului natural de hibernare.
De asemenea, studiile în domeniu arată că procesul e mult mai curat şi pozitiv pentru mediu, de la producţie, până când ajunge greierele în farfurie.
Avantajele propriu-zise sunt: consumul de apă redus, cantităţile mai mici de hrană pentru greieri, faptul că procesarea insectelor presupune un consum redus de curent electric, şi creşterea lor nu produce deşeuri/ waste.
„Iar excrementele greierilor sunt un fertilizator foarte bun pentru planetă. În plus, în agricultura pe bază de greieri se emite cu 75% mai puţin CO2 decât în fermele de pui. Deci, la capitolul sustenabilitate, produsele noastre au multe atuuri”, aflăm de la Iulian.
În momentul de faţă produsele lor se află pe magazinul lor online, dar sunt prezenţi şi pe eMag, iar în viitor intenţionează să colaboreze cu cafenele de specialitate şi magazine care au branduri sustenabile.
„Sigur, aşteptăm cu braţele deschise şi o colaborare cu o berărie artizanală. Se ştie că greierii sunt perechea perfectă pentru o bere rece, savuroasă!”, ne spune Andreea.

Cum arată planurile de viitor
Fondatorii companiei sunt siguri că făina de greieri va intra în bucătăriile cât mai multor oameni. Întâi, în cele de specialitate, la chefi sau bucătari, care-şi doresc să experimenteze, iar acest lucru îi impulsionează.
„În planul nostru iniţial, se află şi ideea extinderii către zona de producţie. Ne dorim să avem propria fermă de greieri, dar întâi vrem să avem un profit considerabil, care să ne permită să investim. În viitor, credem că UE va accepta mai multe insecte ca fiind comestibile, lucru care îi va tenta pe mulţi antreprenori să se orienteze spre acest domeniu. Cine ştie, poate va apărea şi primul restaurant din România cu specific de insecte! Oamenii vor deveni mai curioşi şi deschişi, probabil vom avea produse cu insecte şi în supermarket sau la sala de forţă. Ne propunem să rămânem pe locuri fruntaşe pe această piaţă, prin extinderea liniei de produse şi păstrarea unei calităţi superioare, care să satisfacă cerinţele actuale ale publicului”, spun Andreea şi Iulian cu optimism.
Pentru cei care-şi doresc să se lanseze cu un business pe această nişă, Andreea şi Iulian îi sfătuiesc să se înarmeze cu nervi de oţel, dar să nu renunţe.
„Când ne-am aruncat în acest proiect, n-am ştiu câte obstacole o să găsim. Unul dintre ele a fost statul, toată hârţăgoria şi birocraţia, care au venit la pachet cu mult stres, nervi, drumuri sisifice prin instituţii. Ne bucurăm că n-am renunţat. Și suntem recunoscători că am găsit şi înţelegere, în spatele unor uşi la care am bătut şi luni de zile. Alt obstacol a fost fluxul de ştiri negative, bullying-ul, opiniile luate de-a gata, acuzele că am face rău. E, cu siguranţă, o industrie care necesită nervi de oţel şi perseverenţă, pentru că ne luptăm şi cu prejudecăţi şi schimbarea mentalităţilor”.

+0 -9

Comentarii

'Victor brasoveanul'

2023-09-07 07:40:46


' Cu inscticid pe creeri acestor indivizi, ca-s ipini de gargauni.'

'Willy'

2023-09-04 13:08:33


'Ma duc sa borasc! Ne vedem maine!'

'gigi'

2023-09-04 09:19:40


'Iată și descreierații zilelor noastre! O tempora! O mores!'

'Grigore Gheba'

2023-09-04 08:22:09


'Mâncați voi gângănii, dar mâncați-le pe toate...Ce tâmpenie de prostie.'

'gigi'

2023-09-04 07:41:18


'Alti idioti'

'Barbu Gh.'

2023-09-04 05:32:59


'Faliment rapid și răsunător le dorim.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional