Bietul complet...

Nu cred că de prea multe ori un complet de judecată a fost supus unor presiuni atât de puternice și de variate ca cel care astăzi, luni, trebuia să se pronunțe în dosarul recursului cerut de DNA în dosarul eliberării înainte de termen a lui Adrian Năstase. În primul rând prin atribuirea intempestivă a cauzei: completul căruia îi revenea această sarcină a fost descompletat de același DNA prin arestarea celor două judecătoare prinse cu mâța mitei în sacoșele de firmă. Apoi, prin presiunea constantă exercitată de DNA, ai cărui șefi au mandat urgent să nu-l scape din mâini pe Adrian Năstase. Cu orice preț – chiar și cu acela al ridicolului absolut relevat de cererea de amânare pentru... studierea dosarului! Cu alte cuvinte, la ora la care cauza ar fi trebuit să se judece, procurorii nu mai știau ce invocaseră în cererea de recurs. Deși argumentele invocate avuseseră darul să-i mai facă odată de râs, prin puerilitatea și neseriozitatea lor: practic, DNA susținea că buna purtare de care dăduse dovadă deținutul nu era sinceră și că volumul redactat de acesta nu avea valențele educative care se așteptau de la el. Culmea – reproș care se lega în mod aproape comic de (in)cultura generală de care dăduseră dovadă recent candidații la funcțiile de procuror general și procuror șef DNA, prin necunoașterea unor noțiuni elementare de organizare a comunității europene, pe care Adrian Năstase le descrie cu lux de amănunte în lucrarea sa. Altă presiune venea despre acea parte a eșichierului politic pentru care Adrian Năstase nu este un infractor, datorându-și condiția în care se află unei campanii atent și insistent orchestrate de adversari politici, pusă în practică de un complet de judecată care nu a considerat că este descalificant să aducă ca argument al condamnării, în absența probelor elementare, necesitatea unui „exemplu” dat la cel mai înalt nivel. Această atmosferă complicată a făcut, dealtfel, ca lui Năstase să i se facă o nedreptate flagrantă prin aplicarea unor termene de judecată și recurs care au depășit considerabil data de la care ar fi avut dreptul să fie liber (începutul anului). Așa încât o nouă tergiversare a pronunțării apare ca făcând parte din (i)logica unui sistem juridic marcat de cele mai mari suspiciuni de lipsă de corectitudine... P.S. Până la urmă instanța s-a pronunțat: Adrian Năstase este liber. Cu două luni mai târziu decât ar fi fost normal. Dar este liber. Ceea ce ar fi trebuit să fie un lucru normal, firesc, s-a transformat într-o confruntare de orgolii și interese care depășește orice imaginație.