Biatlonul românesc și șansele României la J.O.

Doi biatloniști români au reușit de-a lungul anilor, cele mai bune performanțe ale acestui sport, în arena internațională: Gyorgy Vilmoș, care a obținut locul 5 la J.O. din 1964, de la Innsbruck și Gheorghe Gârniță, vicecampion mondial în 1974, la Minsk. În anii din urmă, două tinere, de la același club brașovean, Dinamo, Dana Cojocea (foto) și Alexandra Rusu, au cucerit în întrecerea mondială și respectiv europeană a juniorilor, medaliile de argint și respectiv de bronz. În urmă cu două zile, la sediul clubului brașovean l-am reîntâlnit pe antrenorul emerit Gheorghe Gârniță, antrenorul lotului olimpic, care a revenit după mai multe concursuri de Cupă Mondială, din Germania și Italia. Apropiindu-se cu pași rapizi de noua ediție a Jocurilor Olimpice, de la Torino (10-26 februarie), am stat de vorbă, destăinuindu-ne realizările, dar și necazurile prin care trece acest sport, în care România ar putea avea rezultate remarcabile. Echipa completă de ștafetă la feminin - V-ați întors după un periplu de două săptămâni, prin munții Europei, ați venit acasă, cu învățăminte? - Am plecat imediat după Revelion, în Germania, la Obershoff, de acolo la Rupolding și am încheiat în Italia, la Anteselva, la etape de Cupe Mondiale. Am fost plecat cu întreaga echipă de fete, formată din Eva Tofalvi, Dana Cojocea – Plotogea, Daniela Purdea, Alexandra Rusu și Szöcs Emöke, iar la băieți, cu Marian Blaj. Eva Tofalvi a lipsit la Obershoff, după care, ne-am reunit în plen. Sunt sportivi care s-au calificat la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Torino. - Iar antrenori, dumneavoastră și Simon Marton, de la Miercurea Ciuc. Ați concurat cu succes în acest început de an? - Am concurat în probe individuale și pursuit, la sprint și masstart, precum și la ștafete. Cea mai bună comportare a avut-o la Anteselva Dana Cojocea care s-a calificat în pursuit, unde, din cele 60 de concurente, a terminat pe 37. Inițial au plecat în cursă 110 concurente. A greșit de patru ori (n.n. la trageri în poligon). Cu mai multă atenție, dacă ar fi greșit numai de două ori, atunci ar fi avut șansa la un loc 29-30. La una singură ar fi fost pe locurile 23-24 și ar fi fost extraordinar de bine pentru România. În acest an este cel mai bun rezultat, în afară de ștafetă, unde am avut locurile 14-15. La Rupolding am avut locul 15, fără Eva Tofalvi, iar cu ea am fi terminat pe locul 10. - Ce veți face până pe 5 februarie, când veți decola spre Torino? - Inițial, în programul nostru era prevăzută rămânerea la Anteselva sau dacă nu, la Belmeke, în Bulgaria, în pregătire cu lotul țării vecine. S-au schimbat între timp o serie de lucruri și datorită problemelor financiare, am revenit acasă, care ne-au stopat pregătirea. Vom continua la Harghita, pentru că la Predeal încă nu se poate. Necorelări organizatorice - Cea mai bună bază pentru biatlon se află la Predeal, de ce nu se pot face pregătiri acolo? - La Predeal, baza clubului militar este cea mai bună. Se ridică la standarde europene. Amplasamentul poligonului, profilul pârtiei de care avem nevoie în momentul de față. Unul din handicapurile noastre, privind fondul, alergarea, sunt profilele ușoare în care se fac antrenamentele. Ori Predealul, în urma a ce s-a amenajat cu ocazia Campionatului Mondial Militar, oferă condiții foarte bune. Numai că trebuie să existe înțelegere de ambele părți. Dacă ne gândim că J.O. de la Torino încep pe 10 februarie, este foarte târziu. Trebuia să avem acces mai de mult. Au și tunuri de zăpadă, au instalațiile necesare pentru a face zăpadă artificială. - Totuși, de ce s-a ajuns în această situație dificilă pentru lotul reprezentativ? Doar este lotul care reprezintă România? S-a știut din timp, de ce nu s-au corelat toate aceste treburi? - Personal, nu sunt în măsura să dau aceste răspunsuri sau verdicte. Dar cred că la mijloc sunt neînțelegeri foarte mici, poate între federație și clubul predelean, dar cu siguranță, cu implicații foarte mari. Trebuia mai multă cooperare între factorii de răspundere ai sporturilor de iarnă și unitatea ce deține baza sportivă. - Trecând peste acest incident neplăcut, până la plecare veți mai participa la vreun concurs? - Nu! Peste graniță s-au întrerupt toate competițiile, ultima a fost Cupa Mondială de la Anteselva. Loturile fiecărei țări participante au rămas pe diferite pârtii pentru a-și definitiva pregătirile. Noi, la Harghita. Ideal ar fi fost la baza olimpică de la Piatra Arsă, în Bucegi, de la 1.500 m. Acolo sunt condiții foarte bune de cazare, dar lipsesc pârtia și poligonul. - Ce șanse sunt la Întrecerile Olimpice? - România va participa, cum am spus, cu echipa de fete și cu Marian Blaj, deci cu patru fete, pentru că dacă am fi rămas pe locul 15, am fi avut dreptul la cinci fete, deci cu o rezervă. Trebuia să mai mergem la o etapă de Cupă Mondială, dar deplasarea fiind costisitoare, s-a renunțat și Japonia a trecut în fața noastră. Referitor la șanse, ele sunt deschise tuturor sportivilor. Mergem pe principiul participării, dar după calculele făcute de noi, având în vedere că echipa noastră este tânără, față de multe alte echipe, ce se bat la locuri fruntașe, eu consider că nu ne putem bate între locurile 1-10. Nu este însă imposibil. Putem să venim undeva între locurile 10-12, în cazul în care nu se va greși prea mult la trageri. La individual se poate veni între primele 30 de locuri, însă sperăm ca tragerile să meargă bine. - Referitor la trageri, pentru că tot vine vorba ce se întâmplă, pentru că de multe ori se pierd locuri importante, datorită multor ratări. - Interesant este faptul că la reglaje se trage foarte bine. În concurs însă, sunt ceva mai slabe. Fie că este o stare emoțională, fie că nu sunt atât de bine pregătite la un nivel așa de înalt. Din punct de vedere al pregătirii fizice, este mai bine ca în sezonul trecut, dar alții au făcut mai mult, pentru că se vede în concursuri că sunt mai bine pregătiți. Valoarea a crescut și noi am rămas undeva acolo unde ne știm, pașii făcuți de noi sunt mult mai mici. Aici sunt mai mulți factori care concură. În primul rând, lipsa de concurență. Sunt șase fete cu o junioară, Szöcs Emöke și o senioară, Simona Crăciun. Ultima a fost în lotul olimpic și datorită unor lipsuri, ea nu a mai participat în pregătiri. Din celelalte patru, două sunt mai sus, Eva Tofalvi și Dana Cojocea, eventual și Alexandra Rusu. Este greu să facă o echipă omogenă cu care să te bați la marile concursuri. Deci, fără o serioasă concurență în țară, nu ai de unde scoate rezultate. Este vorba de mentalitate. Fără muncă la sânge nu se poate ajunge la marea performanță. Nu este suficient să dea antrenorul, va trebui să dea și sportivul. - Ce se întâmplă la băieți? - Am rămas cu un singur senior, ce s-ar putea bate la marea performanță (n.n. Marian Blaj). Acest lucru va trebui să dea de gândit nu numai cluburilor din Predeal și de la Dinamo, ci însăși federației de specialitate. Să vedem unde trebuie să acționăm. Consider că trebuie acționat la Cluburile Sportive Școlare. Nu putem avea o piramidă cu vârful în jos. - Dar despre aceste aspecte, ale Cluburilor Sportive Școlare, cu o altă ocazie. Până atunci, multă baftă în temeritatea de a lua cu asalt Întrecerile Olimpice de la Torino.