Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 10:34

Benzinarii au mărit deja preţurile

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 11 decembrie 2013

Până se mai discută de introducerea accizei de şapte eurocenţi pe litrul de benzină sau motorină, companiile petroliere OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil au umblat deja la tarife

Benzinarii au mărit deja preţurile
Zilele trecute, OMV Petrom – cea mai mare companie după numărul de staţii din România – a scumpit benzina şi motorina cu 3 bani pe litru. Astfel, un litru de benzină standard 95 costă  cel puţin5,61 de lei, iar sortimentul Extra 99 a ajuns la 6,03 lei/litru. La motorină, preţul a crescut de la 5,91 la 5,95 de lei. Compania practică preţuri diferite de la staţie la staţie, astfel că la unele benzinării, carburanţii costă mai mult.
Practica cu preţuri diferite de la staţie la staţie a fost adoptată şi de Rompetrol. Kazahii de la KazMunaiGas, acţionarul majoritar al grupului Rompetrol, au decis să scumpească benzina şi motorina. Dacă în cazul benzinei scumpirea este de 8 bani/litru, în cazul motorinei - preţurile au crescut cu 11 bani/litru. Unul dintre efectele creşterii preţului motorinei cu 11 bani/litru este şi introducerea aditivilor speciali de iarnă, care au rolul de a asigura o mai bună funcţionare a motorului şi la temperaturi scăzute. Un litru de benzină Efix95 se comercializează la preţul de 5,77 de lei, cu 8 bani mai mult decât în urmă cu o săptămână. Sortimentul Efix S benzină 98 costa în urmă cu o săptămână 6,37 de le/litru. În prezent acest sortiment de benzină se comercializează cu 6,45 de lei
A treia companie de pe piaţa de carburanţi după numărul de staţii - Lukoil a majorat preţurile cu 3 bani în cazul benzinei şi cu 4 bani/litru sortimentele de motorină.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie