Bătrânul ceas din inima Brașovului ticăie din nou

Orologiul din turnul Casei Sfatului, realizat de inventatorul Johann Mannhardt în preajma anului 1867, a fost înlocuit cu un mecanism identic adus din Germania. Se spune că pendula lungă de peste doi metri a ceasului a înțepenit, iar clopotele au tăcut pe la jumătatea secolului trecut, bătrânii amintindu-și că ele ar fi deranjat papagalul primarului de la acea vreme. Acum, îndată ce va fi complet funcțional, ceasul va acționa clopotele din turn, care vor da de știre-n târg „bătând” timpul din sfert în sfert, din oră-n oră. Ca pe vremuri. La sfârșitul secolului XIX, edilii Kronstadtului cumpărau, de la renumitul inventator german Johann Mannhardt, un ceas de turn. Acționat de o pendulă cu limba din lemn de cireș, lungă de peste 2 pași și jumate, orologiul nu ținea doar contabilitatea timpului, ci dădea de veste târgoveților că timpul costă bani, oră cu oră. Angrenajele sale puneau în mișcare - printr-o serie de cabluri și scripeți - clopotele din turn. Ciocănelele loveau odată la sfert de oră, apoi băteau din oră-n oră numărul de ceasuri – de două ori pentru ora 2.00 sau 14.00, de trei pentru ora 3.00 sau 15.00, și așa mai departe. Mituri și legende Cunoscătorii spun că bătrânele clopote au amuțit pe la jumătatea secolului trecut, din cauza unui papagal. „Unul din primarii vechi ai Brașovului, care a stat undeva aici, în Piața Sfatului, avea un papagal care era deranjat de bătăile clopotului. Ș-atunci primarul a dispus ca să se oprească mecanismul clopotului, spunând că: cine are ochi să vadă ceasul, să se uite! Nu este nevoie să-l audă. Așa a rezolvat să nu-i mai deranjeze papagalul”, își amintește Zoltan Boer, cel care de ani buni este îngrijitorul ceasului din Casa Sfatului. Boer spune că povestea nu ar fi tocmai o legendă locală, ci este trecută în arhive. Clopotar de secol XXI Apoi, de bătrânețe, rugină și nepăsare, ceasul a refuzat să mai ticăie, pendula a încetat sa se legene. S-a făcut liniște în vechea cetate. Bătrânul ceas a fost readus la viață la sfârșitul secolului XX, de data aceasta cu ajutorul unei inimi electrice. Precum pacemaker-ul cardiacilor, rotițele ceasului au fost puse în mișcare de un motoraș electric, realizat „ca să dea bine” la Cerbul de Aur. „Prin 1994, cu ocazia Cerbului de Aur, ceasul stătea. Ca să nu ne facem Brașovul de râs, trebuia să-l pornesc. În primele două seri, în timpul filmărilor, mișcam limba ceasului din minut în minut, căci se mai filma din când în când chiar ceasul. Apoi, am găsit o soluție și l-am reparat temporar, funcționând până la sfârșitul festivalului. Pentru ca povestea să nu se mai repete, niște experți au realizat un angrenaj cu motor electric, care punea ceasul în mișcare. Acesta avea și dezavantaje: de fiecare dată când se lua curentul, ceasul se oprea”, ne spune Boer. În ultimele luni, limbile clopotelor au fost puse în mișcare manual, de un clopotar. „În lipsa unor piese care făceau ceasul să angreneze clopotul, m-au adus pe mine aici. Eu trăgeam clopotele: la ora 10.00 de 10 ori, la jumătate odată. Ne-am făcut datoria să fie frumos pentru oraș, de dragul obiceiurilor trecute”, își amintește clopotarul cu nume predestinat: Ștefan Clopotaru. Reînnoit cu un ceas din 1890 După jumătate de secol - mai exact duminică – urmașii urmașilor lui Mannhardt au adus la Brașov un ceas identic, dar cu 20 de ani mai tânăr – de prin 1890. Klaus Keith, un pasionat al ceasornicăriei de mari dimensiuni, l-a luat din muzeul personal de lângă Berlin și l-a montat - cu ajutorul soției - în locul angrenajului stricat. Luni, la ora 14.00, acesta ticăia 100% mecanic. „Ceasul a fost produs în Munchen de către un ceasornicar genial. A avut multe invenții, mai ales pentru aceste ceasuri de turn, care angrenează și clopotele. Pe cât era de genial ca și constructor, pe atât era de nepriceput ca și comerciant. Firma sa a dat faliment din acest motiv. Un ceas de turn este compus din trei sau patru compartimente diferite. În acest ceas există trei componente – una se ocupă strict de mișcarea limbilor ceasului, a doua se ocupă de bătaia sferturilor de oră, iar a treia se ocupă de bătaia orelor fixe”, a declarat Klaus Keith, un ceasornicar pasionat „de toate ceasurile mai mari decât cele de la mână”. Timpul din Piața Sfatului va prinde voce Aducerea ceasului înlocuitor la Brașov a fost o întreagă aventură. Ideea i-a venit lui Steffan Schland, organistul Bisericii Negre, care a dat anunț la ziarul diasporei române din Berlin. „ Nici nu am știut că există un clopot în turn. Văzând că e foarte vechi, din 1690, m-a interesat povestea lor, de ce nu mai bate, căci doar e cel mai vechi clopot al orașului”, a declarat Steffan Schland. Un cetățean plecat din Brașov pe timpul regimului ceaușist a citit anunțul, s-a implicat și a găsit ceasul, pe care Muzeul de Istorie l-a achiziționat cu 3.000 de euro – bani proveniți parțial din donații, dar și din sumele strânse în cadrul festivalului Musica Coronensis. „Am citit un anunț într-un ziar – Neue Kronstadt Zeitung – pentru brașovenii din Germania. Acolo a fost preluat anunțul din ziarul Răcnetul Carpaților din Brașov că se caută un mecanism pentru clopotul din turnul Casei Sfatului. Anunțul m-a electrizat, pentru că îi știam pe cei din familia Keith”, ne spune Francisc Incze, care s-a întors cu această ocazie să ajute voluntar la montarea ceasului. Ceasul a început să ticăie la fel de vioi ca acum 100 de ani, dar n-a apucat să vorbească încă. Inginerul german încă mai trage sfori pentru ca rotițele lui să bată clopotele, din sfert în sfert, din oră-n oră.