banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8751 - 22 sep 15:52

Bateriile robotului european Philae s-au descărcat

Autor:

Publicat la 17 noiembrie 2014

Bateriile robotului european Philae s-au descărcat
Robotul Philae, ajuns miercuri pe suprafaţa cometei Ciuriumov - Gherasimenko, a încetat să comunice, bateriile sale fiind descărcate, însă specialiştii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) spun că au primit informaţii care ar putea oferi noi indicii despre originea vieţii de pe Terra.
Potrivit lexpress.fr, robotul Philae „a adormit" în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă a putut transmite specialiştilor de pe Terra, prin intermediul sondei Rosetta, datele despre prima sa forare în nucleul cometei.
Robotul ar putea, în cel mai bun caz, să funcţioneze până în luna martie, cu ajutorul panourilor sale solare. Dar specialiştii de la ESA şi de la Centre National d'Etudes Spatiales (CNES), din oraşul francez Toulouse, nu şi-au pierdut speranţa, fiind posibil ca sâmbătă dimineaţă robotul să se "trezească" şi să reia contactul cu Terra. „Vom încerca din nou. Însă şansele de a restabili contactul sunt foarte slabe", a declarat pentru AFP Stephan Ulamec, de la centrul ESA din oraşul german Darmstadt. „Nivelul bateriei este sub cel necesar pentru funcţionarea computerului central", a adăugat acesta.
În noaptea de vineri spre sâmbătă cercetătorii au încercat să modifice cu 35 de grade poziţia lui Philae pentru ca panourile sale solare să primească mai multă lumină şi să realimenteze astfel bateriile robotului. 
Philae a ajuns pe suprafaţa cometei într-o zonă acoperită de umbra unei stânci şi nu primeşte suficientă energie de la Soare pentru a putea funcţiona mai mult timp. Manevra de rotire a sa era una periculoasă, pentru că forţele implicate în procesul de forare a nucleului puteau destabiliza robotul, care se află pe o suprafaţă înclinată. „Nu mai primim date. Am pierdut contactul", a declarat Philippe Gaudon, şef de proiect în cadrul misiunii spaţiale Rosetta de la CNES, sâmbătă, în jurul orei 02.30 (ora României, n.r.). După calculele ESA, bateriile lui Philae s-au descărcat în jurul orei 03.00.
Această misiune „este unică şi va rămâne unică", a subliniat, vineri, Andrea Accomazzo, director de zbor în cadrul misiunii Rosetta.
Lansată în 2004, misiunea Rosetta a ESA este dedicată aflării mai multor date despre originile Sistemului Solar, iar robotul Philae are ca misiune colectarea unor molecule organice care ar fi putut să joace un rol determinant în apariţia vieţii pe Terra. Cometele sunt cele mai primitive corpuri cereşti din Sistemul Solar. Sonda Rosetta a trimis deja primele imagini realizate vreodată ale suprafeţei unei comete.
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie