Bătăliile fără noimă ale fotbalului

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Constanța n-ar trebui să mire pe nimeni. Este continuarea logică a unei atmosfere, stări de spirit, mod de viață, până la urmă, care caracterizează nu doar fotbalul, ci întreaga societate românească. Pentru că fotbalul nu este decât zona-pilot a violenței explicite, cea care depășește limbajul. Huliganismul pe stadioane este un fenomen cu care țările europene dezvoltate se confruntă de mai multă vreme și pentru care se caută încă soluții. Diferența față de noi este că în timp ce în Anglia violența vine dintr-o tradiție istorică, completată cu necesitatea unui canal de defulare a energiilor latente și a potențialului atavic de violență, la noi ea se justifică în principal printr-un deficit de cultură. Pentru fanii echipelor noastre, cel mai perfect instructaj, cea mai bună pregătire pentru confruntările din afara terenului de joc o constituie tabloul aproape permanent pe care presa și televiziunea îl oferă prin „ciocnirile” verbale între reprezentanții cluburilor. Este un război aproape permanent de interese și de orgolii, care nu face decât să ațâțe masa de suporteri pentru a trece la fapte. Becali, Copos, Badea, Pădureanu, Pinalti și alții de categoria lor se înfruntă non-stop, se înjură non-stop, se acuză non-stop și creează astfel ambianța cea mai propice pentru înfruntarea dintre galerii. Acestea au obiective neclare, se urăsc din principiu și cred că ceea ce nu se poate regla în teren, se poate tranșa în afara lui. De la bătăile dintre galerii, ale căror „structuri” țin de modelul de organizare al lumii interlope și ai căror lideri primesc binecuvântări dubioase din partea responsabililor de cluburi, până la înfruntările cu autoritățile nu este decât un pas și el se face aproape natural, într-un mod în care motivațiile inițiale dispar, copleșite de antagonismul clasic dintre „oprimați” și „opresori”. Fazele sângeroase de la Constanța nu sunt, din păcate, decât o avanpremieră la ceea ce va urma, pe măsură ce miza întâlnirilor va crește și va mobiliza resursele de violență ale galeriilor, pe care responsabilii cluburilor nu mai sunt în măsură să le controleze. Iar dacă la acest moment autoritățile nu găsesc soluția stopării lor, nu va mai trece mult până când stadioanele noastre nu se vor transforma în cimitire ale unui eroism fără noimă.