Bătălia pentru „careul de ași”
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 28 februarie 2007
Astăzi și mâine au loc meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, ediția cu numărul 69. În această fază au ajuns numai formații din primul eșalon, dar lipsește liderul autoritar al campionatului, Dinamo, depășită pe propriul teren în faza anterioară a optimilor de o formație care se zbate la retrogradare, Pandurii
Astăzi și mâine au loc meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, ediția cu numărul 69. În această fază au ajuns numai formații din primul eșalon, dar lipsește liderul autoritar al campionatului, Dinamo, depășită pe propriul teren în faza anterioară a optimilor de o formație care se zbate la retrogradare, Pandurii. În competiție au rămas alte echipe care se zbat în nisipurile mișcătoare ale retrogradării, FC Național, aflată pe ultimul loc, și FC Argeș, aflată pe aproape. Cu pretenții la trofeu sunt ocupantele locurilor 2 și 3 din campionat, Steaua și respectiv Rapid, dar și „Poli” AEK Timișoara (formația de pe Bega a fost constrânsă să revină la această denumire de tribunalul sportiv internațional).
Astăzi, 28 februarie
La Pitești: gorjenii
țintesc semifinala
Pandurii Tg. Jiu – FC Național
Ocupante ale locurilor 12 și, respectiv, 18 pe prima scenă, Pandurii și FC Național nu au în obiectiv Cupa României, dar dacă totuși au ajuns aici, de ce nu ar merge mai departe, mai ales că din semifinale se acordă sume substanțiale. Cele două combatante au evoluții diferite în „Cupă”. Dacă FC Național are la activ 46 de ediții de când participă în 16-zecimi, gorjenii au numai cinci ediții. Bancarii au numai 117 meciuri la activ, cu 61 victorii, 40 înfrângeri și 16 remize (218-160), Pandurii au disputat numai 7 partide cu două victorii, 4 înfrângeri și un egal (4-9). Dacă Naționalul a cucerit o cupă în 1960 și a disputat alte trei finale, ultima în 2003, pierdută în fața lui Dinamo, gorjenii se mândresc cu victoria din optimile acestui sezon în fața lui Dinamo (1-0) chiar pe terenul acesteia. Atât Eugen Neagoe, cât și Sorin Cârțu ar prezenta primele garnituri, bucureștenii având prima șansă.
Duelul Politehnicilor
Poli Timișoara – Politehnica Iași
Ieșenii au fost de acord ca meciul să aibă loc pe Bega pe stadionul adversarei, pe „Dan Păltișan”. Ionuț Popa revine astfel în Banat la el, unde dorește să scoată echipa năbădăiosului magnat Iancu din competiție. Știe că va fi greu, dar situația pe care o are în campionat, în care se află în apropierea zonei periculoase, îl face să se gândească mai mult la supraviețuire. În palmaresul timișorenilor se află 2 cupe câștigate, iar de alte patru ori au evoluat în finală, ultima evoluție fiind în 1992, când a cedat în fața Stelei numai după executarea loviturilor de departajare. Timișorenii au 48 de ediții în Cupă cu 111 partide din care 57 victorii, 44 înfrângeri și 10 egaluri (183-158). În palmaresul ieșenilor nu se află nicio performanță deosebită în Cupă, în cele 32 ediții în care a evoluat. Are la activ 70 de meciuri din care 27 victorioase, 33 de înfrângeri și 10 egaluri (94-96). S-au confruntat în Cupă pe 27 iunie 1963 la Craiova, ieșenii câștigând cu 3-1 (1-1).
Obiectiv: calificarea
în „careul de ași”
Rapid București – FC Argeș Pitești (Antena 1 – 20.45)
Cu ani în urmă, partida dintre cele două protagoniste constituia un derby. De data aceasta este cu totul altceva: câștigătoare a Cupei în ediția precedentă, cu obiectiv clar de a pătrunde în semifinală și de a câștiga apoi un nou trofeu. Rapidul are avantaj și prin faptul că are un lot mult mai valoros, reflectat și prin poziția a III-a din clasament. Dorinel Munteanu și ai lui elevi se zbat în subsol cu șanse minime de salvare.
Prin prisma evoluției în „Cupă”, Rapidul ocupă locul 2 într-un clasament „all-time”, cu 11 trofee câștigate (ultimul în iunie trecut și alte cinci finale disputate). A evoluat în 65 de ediții acumulând 218 meciuri din care 143 victorioase, 43 înfrângeri și 32 egaluri (497-226). Piteștenii au fost de 46 de ori în fazele finale cu 108 partide disputate, cu 55 victorii, 37 înfrângeri și 16 egaluri (144-118).
Piteștenii au la activ o singură finală, în 1965 cu Știința Cluj (1-2). S-au întâlnit de trei ori în Cupă. Prima dată pe 26 mai 1982 la Vâlcea în sferturi, partidă încheiată cu victoria piteștenilor, 2-1, pentru ca, după 8 ani în 16-zecimi la București, rapidiștii să câștige cu același scor. A mai fost un meci, în aprilie 1988, în optimi terminat nedecis (0-0), cu calificarea Rapidului. Avantaj, de data aceasta, de partea Rapidului.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu