Bătălia de la Ciorogârla

Început duminică cu raiduri spectaculoase ale unor efective înarmate până-n dinți și survolate permanent de elicoptere, episodul reținerii suspecților din cazul furtului de arme de la Ciorogârla a culminat luni cu o conferință de presă triumfalistă în care instituțiile participante s-au omagiat una pe alta, dorind să dea senzația că s-a realizat captura secolului. Ba, mai mult, deși situația, în ansamblu, era cunoscută de ceva mai multă vreme de organele abilitate, descinderea finală a fost amânată (?!) cu mai bine de o lună pentru a nu se interfera cu campania electorală! E prima dată când îmi este dat să aud o asemenea gogomănie – că niște infractori periculoși sunt lăsați liberi ca nu cumva să creadă electoratul că acțiunea poliției favorizează pe unul dintre candidați. Dar să lăsăm chestia asta. Conferința de presă și tonalitatea ei mi-au reamintit momentul penibil al ieșirii la rampă a ministrului Nica, anunțând că a fost reținut „regele” infractorilor – Gorbunov, cel care era cheia tuturor hold-up-urilor din zonă, super-inteligent și super-antrenat. Nica a înghițit pe nemestecate gogoșile livrate de subordonații săi (inclusiv faza antologică a ascunderii pistolului în oala cu ciorbă!) facându-se ulterior de râs prin dezvăluirea adevăratului profil al acestuia și a complicităților cu justiția - cazul rămănând nerezolvat până astăzi. Blaga a fost mai prudent, dar i-a lăsat pe Tobă și pe Olaru să-și facaă numărul. Națiunea a încremenit la auzul colecției de infracțiuni puse în spinarea lui Preda și companiei: ce furt de arme! Trafic de droguri, crime și răpiri! Față de mulțimea implicațiilor rezultate din anchetă, furtul de la Ciorogârla apare ca o găinărie, lipsită de logică. De ce s-ar fi complicat o bandă care făcea afaceri de milioane să fure niște arme – a căror valoare e mai mică decât costul anchetei, de până acum, și cu care nici nu prea avea ce face? Pentru că nici măcar nu s-au îngrijit să fure și muniția aferentă (grijulie, poliția a făcut însă și teste balistice cu armele în cauză: la ce i-a folosit?). Culmea-culmilor o reprezintă și faptul că deși suspecții erau cunoscuți de atâta vreme (președintele însuși știa de desfășurarea cazului – și l-a și luat gura pe dinainte la o întâlnire cu polițiștii) în ziua descinderilor mascații n-au reușit să-l aresteze pe capul bandei, Preda, care s-a predat de buna voie! În fine: dincolo de gălăgie și de avalanșa de vorbe, rămân multe semne de întrebare: unde sunt jumătate din armele furate? Ce conexiune a existat între militarii reținuți până în ajunul descinderii și hoți? Ce dovezi – în afară de cele circumstanțiale (urmele de... transpirație găsite pe ambalaje!) mai există, care să-i lege pe reținuți de caz? Tare mi-e teamă că odată ajuns dosarul la instanță, numeroase probe vor fi desființate, iar truda anchetatorilor se va dovedi a fi fost irosită în chestiuni marginale. Ce avem până acum? O anchetă întârziată, care a făcut mai multe victime în ierarhia armatei decât printre infractori și care răspune la prea puține dintre întrebările care se pun în mod firesc. „Bătălia de la Ciorogârla” nu este, deocamdată, câștigată de nimeni...