Bătaie mare pe primele locuri
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 10 decembrie 2007
S-a consumat prima rundă a returului de campionat. Sâmbătă au avut loc trei partide. Meciul de la Arad a deschis etapa, un meci în care Marin Barbu (antrenorul care face de toate pe Mureș) și ai lui sperau într-o victorie care să-i facă să revină spectaculos
S-a consumat prima rundă a returului de campionat. Sâmbătă au avut loc trei partide. Meciul de la Arad a deschis etapa, un meci în care Marin Barbu (antrenorul care face de toate pe Mureș) și ai lui sperau într-o victorie care să-i facă să revină spectaculos. Au sperat până în min 89, când o eroare din defensivă le-a adus moldovenilor din Vaslui un punct deosebit de valoros. Pe litoral, oltenii din Bănie au avut avantaj în prima repriză, dar la reluare marinarii au revenit și au învins fără echivoc. În „Groapă” Dinamo s-a chinuit 68 de minute până a apărut un gol și victoria care să-i mențină în top. Cuplul Dănciulescu – Niculescu a ieșit din nou la rampă la reluare, iar brașoveanul Florin Bratu le-a fost alături.
La sfârșitul săptămânii are loc ultima etapă a rundei, după care se intră până în prima decadă a lui ianuarie într-o binemeritată vacanță.
Arădenii, egalați în penultimul minut de joc
UTA Arad – Alex Bălțoi 1-1 (0-0)
Au marcat: Alex Bălțoi (min 48) / Vasile Buhăescu (min 89)
Fără Dorinel Munteanu și Vranjicovic în teren, vasluienii păreau un adversar de depășit pentru arădeni, care aveau nevoie de puncte ca de aer.
O primă repriză echilibrată cu acțiuni la o poartă sau la cealaltă, dar cu o mai bună posesie a balonului, repriza secundă aduce încă din min 3 al acesteia golul lui Alex Bălțoi care a urmărit un balon din 30m. Cu avantajul golului, gazdele joacă mai relaxat și din min 70, când Temwanjara primește roșu, au superioritate numerică. Au mai mult inițiativa, au posibilitatea de a mări diferența în min 71, dar Buhur îl blochează în ultimul moment pe același Bălțoi. În plină dominare orădeană, în min 89, oaspeții profită de defensiva avansată a gazdelor și Buhăescu înscrie pentru 1-1.
La final, antrenorul Marin Barbu se plângea de faptul că nimeni din conducerea administrativă nu se interesează de echipă. Este singurul care face de toate și așa se mai poate continua. Arădenii sunt foarte aproape de a ajunge la matineu.
„Marinarii”
au întors rezultatul
Farul Constanța –
Univ Craiova 3-1 (0-1)
Au înscris: Florin Maxim (min 48 pen), Willian Gerlem (min 53 ), Daniel Florea (min 64) / Florin Costea (min 13)
După felul în care cele două echipe au evoluat în prima parte a meciului, nimeni nu mai spera într-o victorie a marinarilor.
Oaspeții, mai motivați, reușesc golul în min 13 atunci când Florin Costea reia în plasă o centrare a lui Dănănae. Muștruluiți la pauză, marinarii au egalat la numai trei minute de la reluare. Noul intrat, Florea, intră vijelios în careu, este faultat de Curtean și penalty-ul este transformat de Maxim. În min 53 Dinu Toderan centrează perfect la Gerlem, aflat în 6m și acesta nu-i lasă nicio speranță lui Bornescu. Pe teren, constănțenii zburdă și după 11 minute Florea dă lovitura de grație cu un șut la colțul lung. Marinarii au luat cele trei puncte și trăiesc speranța salvării.
„Câinii” s-au impus greu în repriza secundă
Dinamo – Gloria Buzău 2-0 (0-0)
Au înscris: Florin Bratu (min 68), Ionel Dănciulescu (min 77)
Vechea meteahnă a dinamoviștilor din acest campionat, ratările, nu i-a lăsat în pace nici în partida cu buzoienii. Dominare sterilă în prima repriză, șuturi fără rezistență, au făcut ca la pauză Gloria să spere într-un punct ce s-ar fi dovedit mare.
Au trecut prin emoții în min 39, atunci când mingea expediată de Claudiu Niculescu este oprită de transversală. Victoria s-a conturat în nouă minute în repriza secundă. Claudiu Niculescu îl servește excelent pe Bratu în min 68, iar acesta din urmă îl execută pe Mincă. În min 77 Mincă respinge un balon expediat de Pulhac și Dănciulescu, atent, reia din apropiere.
Trei puncte bune pentru „câini”, dar jocul lor încă nu merge.
S-au încurcat reciproc
Pandurii – U Cluj 2-2 (1-1)
Au înscris: Iordache (min 38), Bilica (90-aut) / Astorga (min 14), Goga (min 70)
Mult mai pragmatici, clujenii puteau pleca cu o victorie de la Târgu-Jiu, dar Universitatea Cluj și-a dat al șaselea autogol în acest campionat.
Nu trecuseră decât patru zile de la meciul dintre Pandurii și Universitatea Cluj, din Cupa României, că ieri cele două combatante s-au întâlnit, de această dată, în derby-ul suferinței din Liga I.
Cele două formații au terminat nedecis, pentru oaspeți blestemul autogolurilor lovind și în această partidă. Este o remiză care nu ajută niciuna dintre formații, ambele aflate într-o situație mai mult decât delicată.
Victorie importantă
Unirea Urziceni –
Gloria Bistrița 2-0 (1-0)
Au înscris: Danciu (min 9-aut), Onofraș (min 47)
După eliminarea Stelei din Cupa României, Unirea Urizceni își continuă parcursul bun și în campionat, reușind să învingă clar pe Gloria Bistrița. Un autogol al lui Danciu și reușita lui Onofraș au adus o victorie clară pentru elevii lui Dan Petrescu.
Poli Iași – Poli Timișoara 2-1 (1-0)
Au înscris: Ionuț Bâlbă (min. 11), Iosif Kalay (58)/ Dejan Rusic (min. 52)
Rapid – Dacia Mioveni 3-0 (1-0)
Au înscris: Lucian Burdujan (min. 38), Ștefan Grigorie (min. 69), Cesinha (min. 72)
Ceahlăul – Steaua 0-1 (0-1)
A înscris: Valentin Badea (min. 19)
CFR Cluj – Oțelul 3-1 (1-0)
Au înscris: Didi (min. 12), Tony (min. 63), Fabbiani (min. 75)/ Jula (min. 80)
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu