Bătaie mare la vârf!
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 22 octombrie 2007
Etapa a 11-a a primei ligi la fotbal a adus numeroase schimbări pe băncile tehnice. În partida din „Crângul Buzăului”, ambele formații au prezentat noi antrenori
Etapa a 11-a a primei ligi la fotbal a adus numeroase schimbări pe băncile tehnice. În partida din „Crângul Buzăului”, ambele formații au prezentat noi antrenori. Dacă Ștefan Stoica de la gazde avea o vechime de două etape, la oaspeții din Mioveni a fost instalat Sorin Cârțu, ambii foști componenți ai Universității Craiova. Mai mult, Sorin Cârțu i-a fost antrenor în Cipru lui Ștefan Stoica. De data aceasta profesorul și-a învins elevul, dar ambele echipe sunt în mare suferință sub linia ce delimitează retrogradarea. Și în meciul din Bănie ambii tehnicieni au fost debutanți. La gazde a revenit antrenorul Nicolo Napoli, care a debutat, spre disperarea suporterilor, cu un semieșec. La „Șepcile roșii” o altă revenire, Gigi Mulțescu, care, pentru primul meci s-a mulțumit cu o remiză. Clujenii rămân în continuare singura echipă fără victorie în actualul campionat. La Timișoara „U” Știința a făcut scor cu gălățenii de la Oțelul, o formație care joacă deschis, dar care a și făcut greșeli de începători. Pentru o noapte, elevii lui Dușan Uhrin s-au cocoțat pe primul loc al clasamentului și așteaptă la cotitură orice deraiere a ceferiștilor. Și Rapidul are o nouă conducere tehnică. A revenit Mircea Rednic, cel care le-a adus alb-vișiniilor numeroase succese, dar este contestat vehement de suporteri. Considerat „trădător”, fanii cer revenirea în Giu-lești a destituitului Cristiano Bergodi. Cum Mircea Rednic a debutat „en fanfare” la Iași, cu o victorie și un joc elevat, cu siguranță contestatarii își vor închide gura.
Remiză contestată
de suporteri
Univ. Craiova – U. Cluj 1-1 (0-0)
Au înscris: Park Joe-Hong (min 48 autogol) / Alin Savu (min 82)
De semieșec este acuzat portarul Nicușor Bănică, cel care l-a înlocuit pe Mircea Bornescu în poarta Craiovei, ultimul fiind suspendat opt etape după atacul dur asupra lui Coroian de la Bistrița. Italianul Napoli dă toată vina pe…„ghinion”, pe cele patru ocazii ratate, dar și pe lipsa de experiență a elevilor săi. Meciul a fost modest, oltenii fiind mai periculoși și având o mai bună posesie a balonului ar fi putut să se impună. Gazdele au deschis scorul imediat la reluare, când Velcovici a trecut prin apărarea clujeană, a pasat de pe linia de fund și balonul s-a lovit de piciorul lui Park intrând în propria poartă. Gazdele puteau să se distanțeze, dar Ovidiu Stoianof ratează în două rânduri și cum ratările se răzbună, cu opt minute înainte de final, fostul oltean Alin Savu profită de neglijența lui Nicușor Bănică și înscrie nestingherit.
Profesorul și-a învins elevul
Gloria Buzău –
Dacia Mioveni 0-1 (0-1)
A înscris: Mariko Daouda (min 27)
A fost derby-ul subsolului clasamentului, a noilor promovate de pe locul doi în cele două serii ale diviziei secunde. A învins seria vestică, cu experimentatul Sorin Cârțu aflat la cea de-a 6-a prezență pe prima scenă. Cu toate că buzoienii au început mai bine, nu și-au creat ocazii la poarta lui Răzvan Stanca. La oas-peți, șocul schimbării lui Florin Marin s-a văzut în primul rând în defensivă. Argeșenii reușesc ca în min 27 să înscrie prin Mariko Daouda, la o centrare a lui Neagoe. Gazdele nu au replică decât prin minutul 57, când „veteranii” Bunică și Tudose irosesc șansa egalării. Buzoienii aflați la a treia înfrângere pe teren propriu și-au agravat situația rămânerii pe prima scenă.
Goluri de cascadorii râsului pe Bega
Poli Timișoara –
Oțelul Galați 4-1 (2-1)
Au înscris: Borș (38-aut), Artman Karamian (61 și 70), Jonathan Mckain (41) / Daniel Stan (35)
Un autogol înscris de la 60m. poate fi înscris în Cartea Re-cordurilor. În min 38 Semeghin trimite o pasă în spate de la 60m, portarul Valentin Borș încearcă un stop și scapă balonul în poartă. Un alt gol, cum de puține ori se vede în campionat, l-a realizat Artman Karamian în min70, când marchează dintr-un corner. La oțelari, nu numai Valentin Borș a gre-șit, ci și înlocuitorul acestuia, Paulius Gribauskas. Dintr-o partidă echilibrată, cum se anunța din start, a devenit una la discreția gazdelor, care pe final au evoluat cu fundașii la centrul terenului. Oțelarii sunt la al patrulea meci când în deplasare primesc patru goluri, primul fiind în Giulești, cu Rapidul.
Rapidiștii au încântat prin jocul prestat
Politehnica Iași –
Rapid București 0-2 (0-1)
Au înscris: Săpunaru (min 26), Buga (min 51)
Rapidiștii au avut jocul la discreție. Au dominat cap-coadă în fața unei echipe care pe parcursul celor 90 de minute a avut un singur șut mai periculos pe poartă prin Branko Banovic, de unu la unu cu Dănuț Coman. În min 26 Săpunaru înscrie la colțul lung: 0-1. Imediat la reluare, Mugurel Buga îl învinge pe Brăneț cu un șut din 5m, iar scorul devine 0-2.
Pandurii – Dinamo 0-1 (0-1)
A înscris: Mărgăritescu (min. 27)
Ceahlăul – FC Vaslui 1-1 (0-1)
Au înscris: Ljubinkovic (min. 10)/ Ayza (min. 49)
Farul – UTA 1-0 (1-0)
A înscris: Nanu (min. 4)
CFR Cluj – Unirea Urziceni 2-0 (2-0)
Au înscris: Sandberg (min. 29), Didi (min. 39)
Partida Steaua – Gloria Bistrița se va disputa pe 5 decembrie.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu