Cu meciurile disputate la sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat turul de campionat. Au mai rămas de disputat două restanțe, dar și primele două runde ale returului
Cu meciurile disputate la sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat turul de campionat. Au mai rămas de disputat două restanțe, dar și primele două runde ale returului. Ultima etapă a consemnat și două rezultate mai puțin așteptate, remiza neașteptată a buzoienilor în prelungirile meciului cu Steaua și prima înfrângere a Unirii pe teren propriu în fața echipei argeșene din Mioveni. Ele două puncte pierdute de steliști în „Crângul” Buzăului a declanșat furia lui Gigi Becali, care a proferat verzi și uscate. I-a promis prietenului său buzoian, Costel Bucur, că nu-l va mai sprijini la echipă și că amiciția a luat sfârșit. La Urziceni, același coleric M.M. Stoica, deși suspendat, s-a dezlănțuit împotriva arbitrilor, în loc să vadă greșelile în lanț ale propriei echipe. De bâlbâielile ialomițenilor și ale Stelei a profitat Rapidul, care, după victoria asupra vasluienilor, a ajuns pe locul secund, acolo unde Copos și ai lui speră ca măcar în acest sezon să rămână. În Gorj, mare necaz. Pandurii au pierdut din nou acasă și au ajuns în pragul disperării. Eugen Neagoe și-a dat demisia, dar președintele clubului, Marin Condescu, și echipa l-au lămurit să nu renunțe, măcar până la încheierea sezonului. O victorie normală au realizat-o „câinii” în „Groapă” asupra arădenilor, care au venit deciși să plece cu puncte.
Astăzi are loc restanța dintre Steaua și Gloria Bistrița (20.30 Kanal D), iar la mijlocul săptămânii, meciurile din optimile de finală ale Cupei României Timișoreana. În această horă a intrat și renăscuta formație a stegarilor de sub Tâmpa, care, de Sf. Nicolae, va căuta să intre în „sferturi”, după ce vor trece de Oțelul Galați.
Dintr-o victorie
așteptată, o remiză în prelungiri
Gloria Buzău – Steaua 1-1 (0-0)
Au înscris: Romică Bunică (min 90+1) / Nicolae Dică (min 78)
Cu câteva zile înainte de partida din „Crâng”, patronul steliștilor se avânta în niște tirade care doreau să demonstreze că în scurt timp echipa din Ghencea va egala Clujul și îi vor depăși. Nu se gândea că echipa bunului său prieten Constantin Bucur i-ar putea face figura. Gigi Becali nici nu s-a dus la Buzău, convins fiind că nu se va întâmpla vreo minune. Dar to-tuși ea s-a produs, însă nu a fost o minune, ci confirmarea declinului prin care trec roș-albaștri. Lipsiți de vlagă, fără orizont, un joc haotic pe deplin previzibil. Ar trebui să se considere mulțumiți că au plecat măcar cu un punct. Gazdele și-au arătat intențiile chiar din start, când au avut o bară prin Ioviță. Singurul care a mai mișcat, care a căutat să înscrie, dar fără succes, a fost Rică Neaga. A avut câteva acțiuni, ratate cu nonșalanță. Steliștii au reușit să înscrie în min 78 prin Nicolae Dică, cel care nestingherit reia din careu balonul expediat din corner de Cristocea. O parte din public a părăsit arena, considerând că a fost un nou blat al steliștilor, dar în min 90+1, veteranul gazdelor trimite o ghiulea din lovitură liberă din interiorul careului și egalează situația de pe tabelă. Golul lui Bunică nu a declanșat o bucurie prea mare în rândul buzoienilor, chiar autorul rămânând uimit de ceea ce a făcut.
Gorjenii, aproape de matineu
Pandurii – Gloria Bistrița 1-3 (1-2)
Au înscris: Adrian Rusu (min 45) / Călin Târnovean (min 20 și 43), Cosmin Tilincă (min 57)
Au trecut trei luni de zile de când formația gorjeană nu a reușit să mai obțină vreun succes în campionat. Pe 1 septembrie Pandurii au învins Bu-zăul cu 3-0 și de atunci în următoarele 12 meciuri au reușit să mai adune patru puncte prin patru remize, alunecând pe penultima poziție într-un clasament al adevărului, cu – 13 puncte. Bistrițenii au răzbunat ceea ce Cristi Balaj le-a refuzat în etapa trecută – victoria cu CFR. Gloria a știut cum să pedaleze peste o formație care nu a reușit să construiască nimic, nereușind niciun moment să le pună probleme. Fostul portar al Brașovului Ibrahim Dossey a fost, alături de fundașul Chibulcutean, de cascadorii râsului. Târnăvean de la ardeleni, care a înscris de două ori, a reușit să-i ridiculizeze. În min 20, dintr-un unghi închis, Târnăvean înscrie cu ajutorul lui Dossey, pentru ca peste alte 23 de minute să scape printr-o apărare adormită și să înscrie pentru 2-0. În penultimul minut al primei reprize Rusu reduce din diferență, reluând în careul mic, pentru ca bomboana pe colivă să fie pusă de Tilincă, la o altă gafă a lui Dossey, care respinge în față o minge șutată de Sepsi.
Pandurii sunt în pragul disperării, dar ei speră să revină.
„Câinii” s-au înfruptat din arădeni
Dinamo – UTA Arad 3-1 (1-0)
Au înscris: Adrian Cristea (min 43), Florin Bratu (min 56 și 63) / Drida (min 90+2)
Luna noiembrie a fost pentru campioni o lună neagră. Din cele cinci meciuri disputate sub comanda lui Walter Zenga, reușise numai trei remize, celelalte două fiind înfrângeri. Partida cu arădenii a adus o nouă conducere tehnică, cu Cornel Țălnar ca antrenor. A fost un debut de succes pentru că Marin Barbu și ai lui nu au mai reușit surpriza furnizată din meciul cu Rapid, de acum o săptămână. „Câinii ” au dominat încă din start și au avut în Adrian Cristea un jucător care și-a tras colegii după el. A înscris primul gol în min 43 cu un șut năpraznic din 20m și a fost coautor la al doilea înscris de Bratu în min 56. Brașoveanul Bratu a realizat dubla în min 63, după pasa lui Dănciulescu. Dănciulescu a înscris în min 40, dar i s-a anulat eronat golul, pe motiv de offside.
După ce Cristea a fost schimbat, arădenii au ieșit mai mult în atac, au avut o bară prin Hidișan în min 88 și au înscris golul de onoare în min 90+2 prin Drida, care pătrunde pe lângă Radu Ștefan și înscrie la colțul lung.
Unirea a pierdut
de ziua Unirii!
Unirea Urziceni –
Dacia Mioveni 0-2 (0-1)
Au înscris: Cristi Bratu (min 20), Daniel Costescu (min 78)
La finalul meciului, când stadionul se golise, un om mai stătea pe bancă și privea în gol. Era o privire a disperării unui om neobișnuit să piardă lamentabil. Era antrenorul Unirii, Dan Petrescu. Nu-i venea să creadă că elevii lui au reușit să evolueze la limita penibilului. Cu o apărare penetrabilă, cu un atac care nu a legat nimic, ialomițenii nu au putut emite pretenții în fața pragmatismului argeșenilor lui Sorinaccio. S-a jucat tare, cu multe durități. Cei din Mioveni nu s-au lăsat intimidați de faptul că Unirea era invincibilă acasă și că făcuseră o singură remiză cu Dinamo. Au înscris în min 20 la o bâlbâială în lanț a apărării Mehmedovic – Brandon – Stelea și Bratu profită: 1-0. Sorin Cârțu nu-și forțează elevii, cărora le cere prudență în apărare. Singurul jucător al gazdelor care mai mișcă este Dănălache, dar și acțiunile acestuia sunt lipsite de consistență. Totul se încheie în min 78, când Costescu, de abia intrat în teren și rămas singur în careu, îl execută pentru a doua oară pe Stelea. Pe final, Mara, Negru și Dănălache forțează, fără succes însă. Prima înfrângere acasă vine pentru Unirea cu câteva zile înainte de inaugurarea nocturnei.
Joc spectaculos, victorie pentru locul doi
Rapid – FC Vaslui 2-1 (1-0)
Au înscris: Carlos Cesinha (min 17) / Ionuț Mazilu (min 82), Marius Matei (min 51)
Fără Dani Coman în poartă, dar cu Herea și Buga în echipa de start, giuleștenii au căutat să demonstreze că înfrângerea de la Arad a fost un accident. Au avut mai mult posesia mingii, au construit superior partenerilor de întrecere și au câștigat meritat după un meci spectaculos. Cu toate acestea, puținii fani aflați în tribune i-au cerut lui Mircea Rednic să plece, neiertându-l nici acum. Pentru coachul din Giulești este prima victorie de când a revenit lângă Podul Grant.
Cesinha a promis, după ratarea penalty-ului de la Arad, că va înscrie goluri pentru Rapid și a înscris și de data aceasta imediat după primul sfert de oră al meciului, la pasa lui Mazilu. Acesta din urmă, împins în coasta apărării oaspeților, a adus cele trei puncte cu opt minute înainte de final, printr-o semifoarfecă din pasa lui Herea. Rapidiștii ar mai fi putut să înscrie, dar, pe rând Grigorie, Mazilu și Săpunaru ratează de aproape, pentru ca ultimul în min 64 să irosească o fază deosebit de caldă din careu. Cu această victorie, Rapidul a profitat de eșecul Unirii, a egalat-o și a trecut pe locul secund.
Ceahlăul – U. Craiova
Poli Iași – Oțelul
Farul – Poli Timișoara
CFR Cluj – U. Cluj
Adaugă un comentariu