Băsescu trece de partea poporului!

Dacă până la începutul acestei săptămâni pensionarul Traian Băsescu mai putea fi considerat un făuritor al statului de drept şi un fan al justiţiei indepedente, ipostaza aceasta a fost maculată de totala schimbare de macaz a opiniilor sale.

Nu este, desigur, prima dată când fostul preşedinte o dă la întors fără emoţii şi fără să clipească. Ar fi trebuit să ne obişnuim. Dar am tot sperat că, până la urmă, în ciuda contestărilor, va reuşi să lase o dâră în istoria recentă. Dar nu lasă…

Ce s-a întâmplat? Devenind persoană fizică şi confruntându-se personal – prin familie şi asociaţi – cu rigorile justiţiei, Traian Băsescu constată dintr-o dată că sectorul este “răvăşit” şi-şi manifestă sila faţă de cei pe care i-a considerat ca şi copiii lui, punându-i în fruntea principalelor instituţii prin care s-a răfuit cu adversarii politici. Cât timp au îndeplinit ordinele - pe care el nu le dădea – şi Kovesi şi Coldea şi Stanciu au fost buni. Cum au făcut la stânga (sau la dreapta) ‘mprejur, au devenit duşmanii, nu doar ai săi personali, dar chiar ai instituţiilor pe care el a sperat că le-a consolidat.

Fără nici cea mai mică teamă că nemiloasa Inspecţie Judiciară l-ar putea înfiera pentru atingerile (ce atingeri, lovituri dure!) aduse independenţei şi prestigiului Justiţiei (două noţiuni extrem de difuze), Traian Băsescu acuză conspiraţia DNA-SRI împotriva Elenei Udrea (despre care continuă să creadă că n-a pus mâna pe bani)şi a ICCJ care este pe cale să-l înfunde pe fratele Mircea (care, de asemenea, n-ar fi pus mâna pe bani!)

Ce spune acum Traian Băsescu, alţii spun mai demult. Încă de pe când el ridica în slăvi justiţia independentă şi profesionalismul serviciilor. Că nici Coldea şi nici Livia Stanciu nu sunt uşi de biserică era evident, după cum la fel de evident era că DNA-ul Codruţei Kovesi ar fi, practic, inexistent fără interceptări şi fără celebrul arest preventiv. Nu suntem, oricum, în faza de a idealiza performanţele unor instituţii conduse de oameni supuşi şi ei greşelilor şi presiunilor – ca orice oameni. Dar nici să dăm cu ei de-a azvârlita la primul afront marcat de nerecunoştinţă.

Oricum, Traian Băsescu este pus, cu acest prilej, în faţa propriei sale opere: sistemul a fost constituit şi întărit după înfăţişarea şi caracterul său. Care nu sunt, în nici un caz, dintre cele de pus în ramă (nici măcar în locul vreunei capodopere de-a lui Vâlcov). Ceea ce constată este neplăcut şi pentru el şi pentru cei care se lovesc, uneori iremediabil, de imperfecţiunile şi defectele sistemului.

S-ar putea spune că, în sfârşit, după două suspendări şi un referendum, Băsescu trece de partea poporului. Mai bine mai târziu…