Băsescu - testul de maturitate

O singură dată, un președinte în exercițiu și-a mai sărbătorit aniversarea unei vârste rotunde: Ion Iliescu, în 1990. Întâmplător, primul președinte democrat împlinea tot 60 de ani – cât împlinește astăzi Traian Băsescu. Între cei doi președinți există o serie întreagă de deosebiri – principala asemănare constituind-o faptul că și unul și altul lasă o amprentă puternică asupra fragmentului de istorie contemporană în care și-au exersat calitățile și defectele. În 1990, la început de drum democratic, Ion Iliescu avea în spate o experiență politică – de tip comunist, dar politică – de aproape 40 de ani. Pentru dânsul abandonarea “nobilelor idealuri” a constituit o experiență dureroasă, dar profitabilă pe fond. Vaccinat împotriva tentației totalitare, a parcurs cu răbdare și înțelegere drumul plin de hârtoape al democrației incipiente, reușind ca la finele celui de-al treilea mandat, după zece ani de exercițiu, să demonstreze că are convingeri cu adevărat democratice. În același an 1990, Traian Băsescu nu avea în spate nici un fel de experiență politică. Era un slujbaș onest al statului care-și făcea datoria, fie că era pe navă (unde n-avea nevoie de nici un fel de democrație), fie la Amsterdam ori la Constanța. Politică a început să facă odată ce a fost promovat director general la Ministerul Transporturilor, unde în scurt timp a devenit ministru. Petre Roman, șeful său, i-a intuit calitățile și a făcut din el unul dintre principalii săi colaboratori. A intrat în Parlament în 1992, a ieșit de bună voie în 1996, pentru a se pune la dispoziția anchetatorilor dispariției flotei și a revenit în prima linie odată cu victoria Convenției Democratice. Redevenit ministru, a dat măsura calităților sale de luptător lichidându-l, practic, pe Ciorbea și devenind unul dintre colaboratorii preferați ai lui Vasile. Primul examen democratic l-a dat odată candidatura la Primăria Capitalei, funcție câștigată in extremis ca, dealtfel, toate “concursurile” la care a participat. De aici înainte nu avea să mai piardă nici o confruntare electorală – de la cea care l-a făcut președinte până la cea care l-a reconfirmat. Unica sa înfrângere a venit din partea celor “322”, care au făcut din el și primul președinte suspendat. De-a lungul acestui interval, Traian Băsescu pare a fi parcurs un drum invers celui al lui Ion Iliescu. Cu fiecare funcție, cu fiecare mandat și-a dat în vileag setea de putere și dorința de a controla tot ce mișcă în jurul său, ignorând voit regulile jocului democratic sub pretextul clasic al binelui public. Ultima sa declarație, referitoare la judecători, ilustrează pe deplin filosofia sa: judecătorii să se gândească, înainte de a da sentințe de unde se vor lua bani pentru aplicarea acestora. Cu alte cuvinte, legea e lege doar dacă sunt bani. Dacă nu, nu… P.S. Este firesc și de bun simț ca la un eveniment personal de felul acestuia, celui care se află în cauză să se i se facă urarea tradițională: La mulți ani! Și la mai mult spirit democratic…