Băsescu și jurnaliștii

Răsfățat de presă în perioada când, la Primăria Capiralei, făcea figură de Robin Hood care se luptă din greu cu hidra pesedistă din Consiliu și din Guvern, Traian Băsescu a schimbat foaia la scurt timp după instalarea în fotoliul de la Cotroceni. Dacă ar fi să caut niște precedente, la ceilalți doi președinți le-aș găsi cu greu. Iliescu s-a bucurat de un astfel de răsfăț doar pentru o scurtă perioadă, după Revoluție, fiind nevoit apoi să suporte veritabile canonade de critici din partea unei prese care - după îndelungata obediență de sub comuniști - credea că doar în felul acesta își poate dovedi independența. Ani de zile între mijloacele media - în special scrise - ostile președintelui și cele favorabile lui a existat o disproporție flagrantă, pe care însuși Iliescu a calificat-o cu un termen memorabil: „o anumită parte a presei”. Din câte țin eu minte, reacțiile prezidențiale la adresa criticilor s-au rezumat doar la interzicerea accesului la conferințele de presă de la Cotroceni a vreo doi jurnaliști care cam săriseră peste cal. Niciunul nu a fost dat în judecată pe motiv de lesmajestate. Și Constantinescu s-a bucurat de o presă bună cât timp a fost lider al Opoziției și candidat la președinție contra lui Iliescu. „Luna de miere” de după victoria „schimbării” din 1996 n-a ținut însă decât vreo două luni, până când, surprins de ceea ce se întâmplă, „liderul zonal” a început să acuze „anumite” ziare de atitudini părtinitoare. Nici el n-a fost cruțat, de-a lungul mandatului, de acuze de o duritate puțin obișnuită chiar și din partea acelor publicații care, în campanie, fuseseră trup și suflet alături de el. Ca și predecesorul său, însă, Constantinescu n-a târât jurnaliștii prin tribunale, rezumându-se la a-și exprima dezamăgirea și, uneori, revolta față de o libertate „prost înțeleasă”. Tactica aplicată de Băsescu a fost cu totul alta: el a preferat să se ia la trântă, individual sau colectiv, cu presa. Deși în cei aproape patru ani de mandat s-a bucurat de o susținere necondiționată din partea unor publicații și posturi de televiziune considerate a fi pro-prezidențiale, în ciuda unor încercări de a demonstra o atitudine echilibrată, criticile s-au întețit pe măsură ce gafele și excesele sale s-au înmulțit. Băsescu a preferat ca, profitând de mediatizarea excesivă a fiecărei declarații de-a sa, să replice cu promptitudine sau chiar să atace anumite publicații sau anumiți ziariști. A fost în vogă chiar intervenția sa telefonică în mijlocul unor talk-show-uri în care era atacat, aproape fiecare canal făcându-și un titlu de glorie din intervențiile prezidențiale în direct. Totuși, până acum nu exersase și acest procedeu - al recurgerii la justiție. Procesul intentat jurnalistului de la „Cotidianul” pare mai degrabă o tactică defensivă decât o reacție punctuală - articolul cu pricina fiind unul dintre cele mai nevinovate între cele care i-au fost adresate. Cum însă vine campania electorală, Băsescu a considerat util să arate „pisica” jurnaliștilor care cred că libertatea presei le permite să facă ce le trece prin cap. Și mai cu „miez” mi se pare faptul că a ales să acționeze în justiție tocmai ziarul în care se fac auzite cu cea mai mare vigoare demersurile lăudătorilor și susținătorilor săi cei mai necondiționați...