Băsescu rupe tăcerea: sunt de partea Justiţiei, nu a fratelui meu!

Traian Băsescu nu are nimic de comentat! Vestea a căzut ca o bombă, după o nefiresc de lungă tăcere. Aţi mai auzit aşa ceva, de zece ani încoace, de când aproape nimic n-a scăpat necomentat de preşedinte?
Însă, după nici 24 de ore, preşedintele s-a răzgândit. A anunţat pe căile cunoscute că va susţine o declaraţie de presă. La ora anunţată, a apărut pe ecran un preşedinte cu o mină întunecată şi cu urmele unor lacrimi mijind prin colţurile ochilor.
Mesajul său a fost scurt şi concis: nu sunt implicat! Nu l-am sprijinit niciodată pe fratele meu ca să scape de acuzaţii. Oricine ar putea dovedi că am făcut vreo intervenţie, să o spună public. Regret faptul că fratele meu s-a amestecat în aşa ceva. Între el şi justiţie, sunt de partea justiţiei.
Bref! Preşedintele se spală pe mâini – frate-frate, dar cariera politică e mai importantă decât solidaritatea familială. Cu asta lucrurile ar putea să pară lămurite: nimeni n-ar putea încălca apelul prezidenţial ca justiţia să-şi facă – cu orice risc – datoria. Cum şi-a mai făcut-o.
Ciudat, în această intervenţie, este abţinerea sa de a comenta atitudinile altora. A lui Ponta, de pildă, care i-a cerut să demisioneze. De ce să demisioneze, dacă nu acoperă pe nimeni? Preşedintele are o misie şi datoria de a o duce la capăt. Totuşi, în ţesătura declaraţiei sale, ies la iveală câteva fire de urzeală. Spune preşedintele: încă de anul trecut fratele meu mi-a spus că e şantajat şi l-am sfătuit să se ducă la Poliţia din Constanţa. Şi cu asta basta? Chiar nu s-a îngrijorat? N-a avut vreo bănuială că fratele n-ar fi uşă de biserică? Cum a putut să stea liniştit după o asemenea veste?
Apoi: dacă am ceva de reproşat fratelui meu este anturajul! Care anturaj? Acela în care s-a aflat chiar şi el? Acela de la care doamna Băsescu a primit în dar o salbă (sau un galben – n-are importanţă)? Legăturile familiei cu “cercurile” de romi sunt de notorietate. Cel care în particular folosea sintagma “ţigancă împuţită”, în public demonstra un veritabil ataşament pentru o etnie nedreptăţită de atitudinile publice. “S-a implicat într-o zonă cu oameni în care n-ar fi trebuit să se implice”. De ce, atunci, n-a făcut nimic să-l extragă din acest mediu şi să-l pună la adăpost?
Finalul declaraţiei prezidenţiale este cinic: Aleg consolidarea justiţiei! La naiba cu fratele meu, nu mă interesează soarta lui. A greşit, să plătească. Nici măcar n-o să mă duc la el la vorbitor. Nu aşa se vorbeşte despre un frate. Dacă, Doamne fereşte, Ioana face o boacănă cu nişte acte (cum li se mai întâmplă notarilor) tot aşa va proceda? Îi va spune: du-te, fată la puşcărie, că nu te-am pus eu să faci prostii…
Cel mai grav lucru din toată această poveste este că fondul problemei nu e reprezentat de o campanie calomnioasă, de o făcătură de presă, ci de un fapt, după toate aparenţele, cât se poate de real, chiar dacă în el sunt implicate persoane a căror credibilitate este redusă. Dacă justiţia este cu adevărat independentă, iar îndemnurile prezidenţiale sunt urmate, vom afla cum a fost posibil să se petreacă un astfel de lucru în imediata apropiere a primului om din stat.