Băsescu adoptă tactica lui Ceaușescu

Hotărât lucru, președintele Traian Băsescu n-are nici un haz când vrea să fie constructiv. Nu-i stă în fire și nici nu-l prinde. Ieri, la Parlament, putea să umble măcar la recuzită. Așa cum ultima oară, la Cotroceni, a venit cu harta României și cu bățul cu care a indicat – să priceapă tot românul – cum e cu granițele Schengen, marți putea să aducă cu el o tablă pe care să înscrie cu carioca obiectivele principale ale politicii externe românești – în care are competențe constituționale – desprinse din experiența pe care a acumulat-o ca președinte, tot așa, ca să priceapă mai bine și cei derutați. Ba, chiar, ar fi putut să facă două rubrici: pe una, obiectivele sale (apartenența la UE, apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu SUA), iar pe alta, cele ale guvernului (euroscepticismul, intențiile de retragere a trupelor românești din forțele internaționale și orientarea spre Rusia). De la nivelul aceleiași experințe personale, a ținut să menționeze obiectivele sale principale în materie de apartenență la UE (consolidarea statului de drept, eficient, adoptarea monedei euro și aderarea la Schengen), puse, tot așa, față în față cu cele ale Executivului (atacarea neîntreruptă a instituțiilor veticale, slabele premise de adoptatre a monedei EURO și declararea aderării la Schengen ca obiectiv neprioritar). Iar dintre realizările guvernării care și-a “asumat riscurile nepopularității” prin măsurile luate pentru contracararea crizei n-au lipsit succesele: Legea Sănătății, reorganizarea administrativă, Legea electorală și revizuirea Constituției (e drept, niște succese mai degrabă teoretice, niciuna nefiind aplicată). În continuarea analizei sale, președintele a dorit să fixeze momentul și perspectiva: România e cât de cât stabilizată macroeconomic (?!) are acces pe piețele libere pentru finanțare și adoptarea monedei EURO în următorii trei-patru ani. Logic, Băsescu trage de aici concluziile care impun planul de acțiune, dacă vrem să avem succes, punând de fapt degetul pe ce-l doare pe el: desemnarea șefilor de la Parchetul General și DNA, îndepărtarea din guvern a persoanelor cu probleme în justiție (Fenechiu!), elaborarea unui statut corect al parlamentarilor, implementarea codurilor și angajamentul parlamentarilor de a-și face un cod de conduită. De fapt, toată această lungă introducere a fost făcută exclusiv cu acopul de a reitera – pentru Europa – că el este cel care are o poziție corectă, față de alianța de guvernare care face tot ce poate ca să afecteze statul de drept și, bineînțeles, instituțiile “verticale”. De ce insistă Băsescu atâta pentru nominalizările de la Parchet? E simplu: nu vrea să piardă ultimele sale pârghii de influență, după eșecul din CSM și după schimbările din Curtea Constituțională care-l vor lipsi de o majoritate favorabilă. Ce-i mai rămâne atunci? Doar serviciile secrete, care au cam început și ele să se îndoaie în direcția administrației (oameni sunt și ei, nu-i așa?). Acest episod “cuminte”, coabitabil, nespecific stilului său, mă face să cred că pe Băsescu îl interesează tot mai puțin piața politică internă și că tot ceea ce face este pentru “marii licurici”, în care-și pune acum toate nădejdile. Pe de altă parte, îmi reamintește izbitor tactica lui Ceaușescu din ultimii ani când, confruntat cu lipsurile și eșecurile politicii sale, se plasa într-un soi de opoziție față de guvern, el fiind de partea poporului. Ce rezultate a avut această șmecherie, se știe prea bine…