Baroni centrali versus baroni locali

Odată cu numirea lui Liviu Dragnea în funcția de ministru de Interne se consfințește supremația baronilor locali în aproape permanenta lor dispută cu cei centrali. Istoria PSD-ului devine o istorie a translației de la „centralismul democratic” inițial, spre dominația filialelor. Ultimul președinte „forte” al social-democraților a fost Adrian Năstase, omul care a deținut în mâinile sale cea mai multă putere, în istoria post-decembristă. El a înlocuit „dictatura” luminată, bazată pe autoritatea naturală a lui Ion Iliescu, cu una caracterizată prin transferul de putere asupra unui număr limitat de adepți, puși în poziții cheie. Legislatura 2000-2004 a fost marcată de deciziile irevocabile ale lui Năstase și de demersul comun al celor câțiva „locotenenți”, între care Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu. Organizațiile județene, pe vremea aceea doar filiale, cu șefi numiți de la centru și mandatați cu puțină putere executivă, erau masa de manevră a centrului. Atunci când opinia publică a trebuit să fie liniștită în legătură cu abuzurile din teritoriu, Năstase n-a ezitat să-i execute pe cei nominalizați, deși aceștia reprezentau vehicule importante în procesul electoral. Capetele lui Mischie, Bebe Ivanovici, Savu au căzut la fel cum cădeau capetele boierilor autohtoni la ordinul padișahului. Năstase și-a pierdut autoritatea abia în momentul în care a încercat să înlocuiască printr-un puci pașnic „vechea gardă” cu una nouă, alcătuită din oameni veniți mai de curând în partid și, teoretic, mai devotați. Mișcarea neinspirată de la jumătatea lui 2004, după locale, de a scoate din dispozitivul executiv și de partid oameni precum Rus, Sârbu și alți câțiva l-a costat, practic, miza maximă: alegerea ca președinte. Avalanșa a continuat până la Congresul din 2005, când baronii centrali, care stăpâneau legătura cu teritoriul, l-au „răsturnat” pe Iliescu și l-au plantat în locul lui pe Geoană, politician lipsit de experiență și, teoretic, mai ușor de manipulat de versații trăgători de sfori din culise. Anii de opoziție au avut ca rezultat transferul treptat de putere de la un centru slăbit spre organizațiile județene și locale. Votul uninominal a fost cel care a dat lovitura de grație centrului, confirmând autoritatea mai noilor sau mai vechilor lideri din țară. O dată cu intrarea la guvernare, Geoană a făcut o mișcare inteligentă: le-a acordat acestora puteri depline, invitându-i să-și nominalizeze favoriții pentru funcții executive. Așa se face că aripa social-democrată a actualului Executiv este alcătuită majoritar din reprezentanți ai puterilor locale. Baroni locali precum Oprișan, Mazăre, Vanghelie, și-au plasat oamenii în posturi-cheie din care reușesc să controleze partidul. Soarta lui Geoană se află în mâinile lor, iar baronii centrali care au pierdut partida - gen Mitrea, vor trebui să-și caute alte refugii. Acesta este jocul etern al puterii. Din păcate, suntem exact în faza în care apartenența primează în fața competenței. Și - cel mai grav - algoritmul se ascute mereu, mergând până la cele mai de jos nivele ale funcțiilor publice. Cu consecințele de rigoare.