Barbu şi Bolcaş

Două sunt personajele care au inflamat spiritele în ultimele zile: ministrul Culturii şi avocatul Lucian Bolcaş. Un liberal şi un pesedist.

Ministrul Culturii, altminteri un eminent universitar, a adoptat un low-profile surprinzător, de la preluarea mandatului. El n-a mai existat pentru public decât în emisiunile Antenei 3 al cărei colaborator consecvent a rămas şi după alegeri. Totuşi, două întâmplări l-au adus pe prima pagină a gazetelor: incidentul provocat de susţinătorii contondenţi ai anti-proiectului Roşia Montană care l-au încolţit la ieşirea de la o manifestare şi i-au spart luneta maşinii, pe motiv că ar fi avut o poziţie favorabilă canadienilor sau ce vor mai fi aceia. A doua – o opinie legată de faptul că pentru propaganda anti-HIV s-a acordat o sumă egală cu cea repartizată tuturor celorlalte proiecte ale ministerului care şi aşa nu beneficiază de cine ştie ce fonduri. Ambele opinii au fost sincere, nu politicianiste. Ministrul Barbu a sprijinit componenta culturală a Roşiei Montane, cea care dealtfel îl interesează. Iar în celălalt caz nu cred că e vorba de vreo intenţie de discriminare, ci de o apreciere realistă a unei situaţii date. În ambele cazuri, însă, ministrul s-a pus de-a curmezişul unor mişcări minoritare violente sau influente. Şi trebuie să mărturisesc că atitudinea lui Crin Antonescu nu mi s-a părut doar pripită, ci şi neinspirată, invitaţia ca ministrul să-şi dea demisia (ceea ce acesta, ca un om înzestrat cu demnitate, a şi făcut) consolidând sentimentul că liberalii nu reuşesc să gestioneze din punct de vedere uman portofoliile pe care le deţin (Barbu fiind al patrulea titular al ministerului).

Cu Lucian Bolcaş e o altă problemă. Omul a fost un reper de seriozitate şi demnitate chiar în condiţiile vitrege în care a fost membrul unui partid pe care nu l-a caracterizat nici una dintre aceste calităţi. A fost unul dintre foarte puţinii oameni ai PRM care în parlament s-au bucurat de preţuirea şi încrederea colegilor. Ieşirea sa din această structură a fost privită ca un lucru firesc, iar faptul că în continuare s-a dedicat profesiei n-a făcut să nu mai fie luată în considerare ca om politic. Propunerea sa ca judecător la Curtea Constituţională este una dintre cele mai îndreptăţite (mai ales dacă compari cu ce specimene a promovat acolo preşedintele) şi poziţia sa va echilibra balanţa judecăţii obiective a cauzelor, fără parti-prix-urile politicianiste cu care ne-a obişnuit instituţia. Reacţia prezidenţială la această numire este tipică pentru omul care preferă personaje slugarnice al căror etalon rămâne Boc, iar boicotarea festivităţii de numire nu va întrista, cu siguranţă, pe nimeni. Cu atât mai puţin pe dl Bolcaş.