Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 02:20

Banii statului la Brașov: 500 de milioane de euro

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 26 aprilie 2010

Arieratele firmelor brașovene la bugetul de stat au sărit de 500 de milioane de euro. Peste 400 de milioane de euro nu pot fi recuperați deoarece cele 1

Banii statului la Brașov: 500 de milioane de euro Arieratele firmelor brașovene la bugetul de stat au sărit de 500 de milioane de euro. Peste 400 de milioane de euro nu pot fi recuperați deoarece cele 1.295 de firme care au acumulat aceste datorii sunt în faliment sau în insolvență Nivelul arieratelor firmelor din Brașov la bugetul consolidat de stat a ajuns la finele primului trimestru din acest an la aproape 2,220 de miliarde de lei, depășind 500 de milioane de euro. Mai mult de zece procente din acestea sunt arierate acumulate în primele trei luni ale anului – 244,282 milioane de lei, ne-a declarat directorul coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov, Ion Popescu (foto). Cele mai mari arierate sunt acumulate la bugetul de stat – 1,056 milioane de lei, dintre care 151,688 de milioane de lei sunt înregistrate doar în primul trimestru al anului, în timp ce la bugetul asigurărilor sociale de stat s-a ajuns la un nivel al arieratelor de 933 de milioane de lei, doar 66,785 de milioane de lei fiind acumulate în acest an. Finanțiștii brașoveni nu speră însă la recuperarea unui procent foarte mare din această sumă, deoarece nivelul arieratelor celor 1.295 de companii aflate în faliment sau în stare de insolvență este de 1,701 miliarde de lei, adică peste 420 de milioane de euro. „Sunt toate companiile mari din județ care au fost închise în ultimii ani”, au explicat finanțiștii brașoveni. „Ele nu mai pot fi recuperate decât prin intermediul lichidatorilor”, au mai spus aceștia. Totuși, o parte din companiile brașovene încearcă din răsputeri să își achite datoriile acumulate de-a lungul anilor la bugetul de stat. Finanțiștii brașoveni au aprobat înlesniri la plată în anii trecuți de peste 132,370 de milioane de lei, iar în acest an s-au aprobat înlesniri pentru alte 25,688 de milioane de lei, în baza legilor care protejează firmele care nu au avut datorii la intrarea în criză. Totuși, din lipsa lichidităților, o mare parte dintre acestea pot oricând să piardă aceste înlesniri la plată, deoarece nu pot să își achite nici măcar datoriile curente. Cel puțin în privința unor arierate de 17,496 milioane de lei lucrurile sunt aproape clare, acestea aparținând unor firme aflate în insolvență care nu au nici venituri, nici bunuri urmăribile sau executabile. Executare silită pentru 341,741 milioane de lei Procedurile de executare silită aflate în derulare la DGFP Brașov vizează recuperarea a 341,741 de milioane de lei, mai mult de jumătate dintre acestea fiind instituite în primul trimestru al anului în curs. Pentru 110,327 milioane de lei încă nu s-a început executarea silită. În ultimii ani s-au recuperat, totuși, 134,204 milioane de lei din nivelul arieratelor acumulate (mai puțin de 6% din nivelul total al datoriilor istorice acumulate de societățile comerciale brașovene), din care 87,860 de milioane de lei numai în acest an. Oamenii de afaceri sunt extrem de speriați de posibilitatea ca Guvernul să majoreze cotele de impozitare, ceea ce ar putea duce la creșterea nivelului arieratelor și a falimentelor. Ei solicită în continuare emiterea unui set de măsuri care să accelereze procesul economic, să ofere înlesniri pentru angajatorii care își măresc personalul în criză, precum și să fie tratați mai cu blândețe de „portărei” în cazul în care fac dovada că sunt de bună credință și își plătesc datoriile acumulate.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie